Municipiul Oradea are, începând din 5 noiembrie, un nou city-manager, în locul lui Mihai Jurca, care în primăvară l-a urmat la Bucureşti pe Ilie Bolojan, pe atunci preşedinte interimar al României.
Stomatologul Sebastian Lascu, liberal cu state vechi, a fost numit miercuri de către primarul Florin Birta în funcţia de city-manager, cu titlu interimar, pe durata cât Mihai Jurca este plecat la Bucureşti.
City-manager de avarie
Măsura este menită să rezolve, măcar parţial, criza de management de la nivelul conducerii municipalităţii. Oradea nu a mai are city-manager din luna martie 2025, de când Mihai Jurca a plecat la Bucureşti.
În plus, majoritatea PNL-UDMR din Consiliul Local Oradea nu a reuşit nici până acum să aleagă cel de-al doilea viceprimar al oraşului, după alegerile locale de anul trecut.
"Sarcinile mele efective vor fi stabilite de domnul primar Florin Birta în următoarele zile. În principiul voi prelua atribuţiunile city-managerului Mihai Jurca, cel care coordona Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea, Asociaţia pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune şi, dacă nu se va decide altfel, probabil Direcţia Management Proiecte cu Finanţare Internaţională", a declarat pentru BIHOREANUL Sebastian Lascu.
Noul city-manager ar urma să gestioneze şi unele proiecte punctuale. „Aş putea, de exemplu, să mă ocup de gestionarea proiectului de reabilitare a clădirii Colegiului Naţional Mihai Eminescu. Am fost acolo elev timp de 8 ani şi pentru mine ar fi un proiect de suflet", a spus city-managerul.
Lascu s-a declarat însă deschis să preia orice ale atribuţiuni trasate de Birta. „Îmi doresc să fiu a doua mână dreaptă a primarului Florin Birta, alături de viceprimarul Teofil Filimon. I-am spus să îmi dea să gestionez ce consideră de cuviinţă", a zis el.
Penelist cu state vechi
Membru PNL Bihor de 27 de ani, orădeanul Sebastian Lascu, în vârstă de 45 de ani, este căsătorit şi are doi copii.
De profesie medic stomatolog, liberalul conduce clinica Dentis din Oradea, în care este asociat cu o fostă colegă de facultate, şi mai deţine o afacere în domeniul turismului.
Pasionat montaniard, Lascu este vicepreşedintele clubului de alpinism Cassio Montana, care a amenajat mai multe trasee de via-ferrata în zona Şuncuiuş încurajând dezvoltarea turismului (foto jos).

Absolvent al Colegiului Naţional "Mihai Eminescu" şi al Facultăţii de Medicină şi Farmacie Oradea, Lascu a ales specializarea Stomatologie pentru a practica o profesie liberală.
„Stomatologia mi s-a potrivit pentru că îmbină medicina cu o activitate într-o zonă privată, unde te îngrijeşti de pacienţii tăi şi nu depinzi de nimeni", a declarat Sebastian Lascu pentru BIHOREANUL.
Medicul a avut un mandat de consilier local al Oradiei în perioada administraţiei conduse de Ilie Bolojan, interval în care a militat, alături de tinerii colegi - printre care şi actualul viceprimar Teofil Filimon - pentru deschiderea către public a terenurilor de sport din incinta a 19 şcoli după orele de curs.
Tot atunci, a participat simbolic, alături de acesta și alți colegi, la acţiuni de curăţare a mâzgălelilor cu graffiti de pe blocurile reabilitate din oraş (foto jos).
Apropiat al actualului preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, Mircea Mălan, Lascu a deţinut între anii 2016 – 2020 un mandat de consilier judeţean, perioadă în care PNL se afla în opoziţie, iar instituţia era condusă de o alianţă UDMR–PSD, prin preşedintele Pasztor Sándor.
Proprietar al unei pensiuni construite cu cofinanţare europeană la Şuncuiuş, Lascu a promovat atunci, printre altele, un proiect de ecologizare a cursurilor de apă din judeţ, intitulat "Igiena peisajului" (foto jos).

Protestatarul
Sebastian Lascu este o figură atipică în PNL Bihor. În primăvara anului 2020, el a demisionat din Consiliul Judeţean Bihor, în semn de protest faţă de refuzul preşedintelui Pásztor Sándor de a-şi părăsi funcţia, după ce, la sesizarea BIHOREANULUI, acesta fusese prins la pescuit, în plină perioadă de restricţii impuse pe fondul pandemiei de Covid-19, sfidând astfel eforturile populaţiei de a se conforma regulilor.
„Refuzul lui Pásztor de a demisiona a fost un declic. Construisem deja pensiunea de la Şuncuiuş pe proiecte europene, dar eram obligaţi să o ţinem închisă, iar ordonanţele militare închideau constant şi cabinetul stomatologic. Ca toţi agenţii economici afectaţi de pandemie, nu mai ştiam cum să plătesc angajaţii care erau ţinuţi acasă, iar când am văzut că bugetari, şefi de instituţii, îşi permit să meargă relaxaţi la pescuit, m-am revoltat", a povestit Sebastian Lascu.
Un an mai târziu, liberalul a rupt legăturile cu filiala PNL Bihor. Odată cu încheierea mandatului de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene, în iunie 2021, Lascu şi-a dat demisia din partid, nemulţumit de modul în care preşedintele filialei, Ilie Bolojan, a întocmit lista pentru alegerile parlamentare, oferindu-i un loc eligibil sociologului Adrian Hatos, proaspăt înscris în partid, în detrimentul unor membri cu vechime.
"Nu am nimic personal cu sociologul Adrian Hatos, dar modul în care s-a făcut lista m-a revoltat. Unii muncesc ani de zile în opoziţie, iar alţii ajung senatori imediat după ce se înscriu în partid", a spus Lascu.
Ulterior, relaţiile liberalului, care nu a fost exclus oficial din PNL, cu conducerea formaţiunii - Ilie Bolojan, devenit între timp prim-ministru, şi Florin Birta, primar al Oradiei - au revenit la normal. Sebastian Lascu şi-a manifestat dispoziţia de a sprijini managementul oraşului, iar primarul Birta i-a oferit funcţia de city-manager.