Tribunalul Bihor a respins acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de DIICOT Oradea cu Dorinel Edu, un controversat antreprenor în domeniul hidroconstrucţiilor şi, în acelaşi timp, evazionist notoriu, judecat în două dosare pentru fraude de milioane de lei în dauna bugetului public. 

„Soluţia cu privire la care s-a ajuns prin acordul de recunoaștere a vinovăţiei este nejustificat de blândă prin raportare la lipsa de severitate a sancţiunii în raport cu prejudiciul deosebit de însemnat cauzat de inculpat Bugetului de Stat. Prejudiciul total se ridică în prezent la suma de 35.830.365 lei, ceea ce confirmă o gravitate mult sporită în ceea ce priveşte infracţiunea reţinută şi persoana inculpatului”, se arată în soluţia pronunţată marţi de judecătorul Ovidiu Galea şi postată, pe scurt, pe portalul Tribunalului Bihor. Aceasta poate fi atacată, în termen de 10 zile de la comunicare.  

Dosar vechi şi plimbat

Procesul vizează, aşa cum a dezvăluit şi BIHOREANUL, scandalosul acord de recunoaştere încheiat de procurorul DIICOT Radu Morar Herlea pe 27 mai 2021, prin care lui Dorinel Edu i-a fost stabilită o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare pentru 160 de infracţiuni de evaziune fiscală şi o pagubă uriaşă.

Concret, prin intermediul unui păienjeniş de 25 de firme înfiinţate pe numele unor oameni săraci ori interlopi, fără cunoştinţe în construcţii ori în administrarea societăţilor şi contabilităţii, Edu a dedus TVA şi a fentat plata unor impozite şi taxe de peste 35 milioane de lei pentru firmele sale Romaro Impex, Eduflor Construct şi Doriconstruct. Administratori "de carton" au emis facturi pentru lucrări inventate, iar apoi au retras din conturi banii viraţi de firmele lui Edu, în final sumele ajungând înapoi la acesta, cu plasa.

În cursul cercetărilor, ca să-şi reducă pedeapsa, afaceristul l-a denunţat pe amicul său de până atunci, fostul prim-procuror al Parchetului Bihor, Vasile Popa, pretinzând că i-a construit magistratului un teren de tenis de câmp cu iluminare nocturnă, i-a procurat prostituate şi i-a plătit periodic sume cuprinse între 500 şi 1.500 euro, ca să-l ajute în anchetele penale. Popa a şi fost trimis în judecată în 2014, iar în 2020 a fost condamnat definitiv la 6 ani de detenţie, dar pentru alte fapte. În cazul acuzelor lui Edu, toate instanţele de judecată au dispus achitare, pe considerentul că faptele „nu există”.

Între timp, în 2016, dosarul reţelei lui Edu a fost declinat de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, unde începuse ancheta, la DIICOT Oradea. Iar aici, după 5 ani de tergiversări, în 2021, procurorul Radu Morar Herlea a acceptat să încheie un acord de recunoaştere cu afaceristul. În documentul consultat de BIHOREANUL procurorul a reţinut ca şi circumstanţe favorabile evazionistului atât denunţul mincinos împotriva ex-procurorului Vasile Popa, cât şi gestul batjocoritor al lui Edu, care a returnat... 13.000 lei din uriaşa pagubă.

Reţea scăpată

Acum, dacă soluţia Tribunalului Bihor va rămâne definitivă, dosarul se va întoarce la DIICOT Oradea. Doar că, între timp, structura a fost "degrevată" de anchetele privind faptele de evaziune fiscală şi, ca atare, cel mai probabil cazul va fi declinat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, adică acolo de unde a şi plecat.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla în continuare, în condițiile în care, înainte de încheierea controversatului acord de recunoaştere, procurorul Morar Herlea a dispus clasarea cauzei pentru constituirea unui grup infracţional organizat (pedepsită cu închisoare până la 5 ani), delapidare (până la 7 ani) şi spălarea banilor (până la 12 ani).

În vreme ce pentru Dorinel Edu anchetatorul a decis formarea unui nou dosar, cel de evaziune fiscală, în care i-a dat sancțunea „nejustificat de blândă”, complicii afaceristului au fost “spălaţi” și ei de acuze, statuându-se că nu au format nicio grupare organizată, că faptele lor ori nu există, ori nu sunt prevăzute de legea penală, ori nu sunt probe suficiente pentru a le dovedi, iar asta deși unii au descris cu lux de amănunte modul de acţiune al reţelei. 

Singurul care a fost tras la răspundere până acum în cauză este fiul lui Edu, Viorel, care şi el a semnat un acord de recunoaştere prin care a fost condamnat la 2 ani şi 8 luni de închisoare, cu suspendare condiţionată pe o perioadă de 4 ani şi 8 luni. Afaceristul în vârstă de 36 ani era acuzat de o pagubă de 757.317 lei în dauna bugetului de stat din care s-au recuperat doar 150.000 lei. Acordul a fost admis de Tribunalul Bihor, pe 26 iunie 2021, şi a rămas definitiv.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!