Viorel Pașca s-a întors vineri dimineață la Oradea, după ce Tribunalul București a respins cererea DIICOT de arestare preventivă și l-a plasat sub control judiciar. Măsura vine, însă, cu interdicții legate inclusiv de familie: Pașca are voie să vorbească doar cu soția sa, nu și cu fiii săi, cercetați în același dosar. Avocatul său, Răzvan Doseanu, a anunțat că a contestat deja soluția, susținând că instanța ar fi trebuit să respingă în totalitate propunerea procurorilor.
În fața jurnaliștilor care l-au așteptat la Aeroportul Oradea, Pașca a spus că nu își explică acțiunea statului împotriva sa și a familiei sale. „Nu am explicație. Chiar n-am. (...) Am fost naiv în sensul că am crezut că sunt de folos sau că statul vede că sunt de folos, că aduc un plus, că rezolvăm cumva o problemă pe care statul n-o poate rezolva”, a declarat el.
Nu poate vorbi cu fiii
Potrivit avocatului său, controlul judiciar vine și cu interdicții de comunicare. Pașca are voie să discute cu soția sa, dar nu și cu fiii săi, deși aceștia sunt vizați în același dosar. „Domnul are voie să vorbească cu soția și atât. N-are voie să discute cu propriii copii, n-are voie să discute cu martorii. Astea sunt măsurile dispuse, dar o să se străduiască să le respecte”, a spus Răzvan Doseanu.
Într-o declarație făcută BIHOREANULUI, Doseanu a precizat că a atacat măsura controlului judiciar în numele celor 6 inculpați pe care îi reprezintă (familia lui Viorel Pașca și coordonarea centrului, Delia Mioara Păcală) cerând să se respingă cu totul cererea de arestare, fără altă măsură. „Unul dintre băieţii domnului Paşca nu a mai fost implicat în activităţile de la azil de mai bine de un an", a explicat avocatul.
Pe lângă cei 6, sub control judiciar se află și soțiile copiiilor lui Viorel Pașca, și ele anchetate. Băieții au voie să discute cu partenerele, dar nu și cu părinții. În plus, nici unul dintre ei nu are voie să discute cu martorii din dosar.
Totuși, în declarațiile de la aeroport, avocatul a numit soluția Tribunalului București ca fiind una „echilibrată”, în contextul scandalului creat în jurul cazului Dumbrava. „Respect profesionalismul judecătorului care, în ciuda presiunii mediatice, a avut curajul să dea o soluție rezonabilă”, a spus el.
„Un război lung de uzură”
Întrebat de jurnaliști legat de ceea ce urmează, Viorel Pașca a vorbit despre „un război lung de uzură” cu statul român, pe care a spus că îl va duce mai ales avocatul său, în vreme ce el se va concentra pe găsirea unei soluții legale de reluare a activității.
„O bătălie a fost câștigată, urmează multe altele. O să vedem. Între timp eu mă gândesc ce am de făcut, cum pot fi de folos mai departe altora sau altor categorii, pentru că sunt o grămadă de case goale acolo care stau și păcat e să stea atâtea case goale și alții n-au unde sta”, le-a spus Pașca jurnaliștilor care l-au așteptat în Aeroport.
El nu a anunțat explicit că va relua activitatea așezămintelor, dar a lăsat să se înțeleagă că ia în calcul o formă restrânsă și, susține el, mai clar reglementată. Întrebat dacă s-ar gândi să primească din nou persoane vulnerabile, Pașca a răspuns: „Trebuie văzut ce reglementări aș putea face eu în ceea ce am făcut. Să nu mai trecem prin chestia asta. Să vedem ce va fi posibil. Pentru că acuma, gândindu-mă că dacă aș vrea să primim 10, 15, 20 dintre ei, s-ar putea să putem crea un cadru mai legal”.
Acesta a mai spus că se așteaptă ca o parte dintre foștii beneficiari să rămână, în timp, din nou fără soluții. „Nu va trece foarte mult timp când o parte din bolnavii aceia, cei care pot, cei care-s mai sănătoși, o să ajungă înapoi încet la Dumbrava. Unde o să meargă? O să-i țină în spital o săptămână, o lună, două și odată se vor sătura”, a spus Pașca.
Întâlnire cu Prefectura, dar tot fără soluții
În aceeași discuție, Pașca a susținut că, la începutul acestui an, a cerut o întâlnire cu Prefectura Bihor pentru a găsi o soluție prin care activitatea să poată intra în legalitate.
„Eu am solicitat. Eu am cerut prefectului să găsească o soluție în care să fim legali (...)”, a spus el. Întrebat dacă i s-au dat soluții, Pașca a răspuns: „Nu s-au dat”. El a adăugat că a fost „o întâlnire cu directorii” unor instituții, „s-a discutat și cam atât a fost, n-au fost concluzii: atunci rămâne să vedem ce va fi, cum va fi”.
Întrebat de ce așezămintele nu au fost autorizate, Pașca a reluat explicația că imobilele nu ar putea fi acreditate fără lucrări majore, pentru a se încadra în cerințele legale prea stricte. „Casele care sunt nu pot fi acreditate în momentul de față fără niște restructurări sau renovări majore, dărâmat pereți, spart... Nu poți să le faci așa, pentru că nu se poate”, a spus acesta.
În dosarul deschis de DIICOT, Viorel Pașca și membri ai familiei sale sunt cercetați pentru acuzații grave, inclusiv constituire de grup infracțional organizat și trafic de persoane, acuzații respinse de apărare.
Decizia privind controlul judiciar nu este definitivă.
VIDEO: Facebook / Oradea24