Modernizarea și electrificarea liniei ferate Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor, proiect inclus în PNRR, are acum termene de finalizare împinse până la final de 2027, potrivit informațiilor transmise de CFR SA către HotNews.ro. Tronsonul Poieni – Aleșd este cel mai întârziat, iar sectorul din defileul Crișului Repede, la Vadu Crișului, este considerat punctul critic al proiectului deoarece aici nu a fost emisă autorizația de construire, ceea ce a ținut pe loc lucrările în această zonă.
Sursa citată arată că două dintre cele patru loturi, cu o lungime totală de 66 km, sunt mai avansate: Aghireș–Poieni are un stadiu fizic de 59%, iar Cluj–Aghireș de 55%. Celelalte două loturi sunt la niveluri mai reduse, 32% tronsonul Aleșd–Frontieră Ungaria și 16% tronsonul Poieni–Aleșd, care este și cel mai lung.
În același răspuns către HotNews.ro, CFR Infrastructură estimează finalizarea în decembrie 2026 pentru cele două loturi care au depășit jumătate din lucrări și în decembrie 2027 pentru cele două loturi rămase în urmă.
HotNews.ro mai arată că, potrivit Asociației Pro Infrastructura, în 2026 ar fi posibilă reluarea circulației pe trei dintre cele patru tronsoane Cluj–Oradea, însă într-o etapă intermediară, ceea ce ar însemna că lucrările nu sunt încheiate, se va circula pe un singur fir, iar electrificarea nu va fi gata în anul acesta.
În analiza citată de HotNews.ro, directorul executiv al Asociației Pro Infrastructura, Ionuț Ciurea, contestă termenul de finalizare al lucrărilor dat de CFR și indică drept principală dificultate zona Vadu Crișului, unde, potrivit acestuia, lipsește autorizația de construire pentru lucrările din defileul Crișului Repede.
„În teorie ar fi totul gata până la final de 2027, dar este un termen foarte optimist, mai ales dacă nu iese autorizația de construire pentru lucrările din defileul Crișului Repede. Dacă nu pornesc lucrările cel târziu la vară, nu are cum să fie gata totul până la final de 2027. Cea mai mare problemă este în defileu, cu rezolvarea birocrației și cu nivelul de inundații pe Crișul Repede. S-a deblocat teoretic, s-au tot răzgândit, dar nu s-a dat autorizația de construire”, a spus Ionuț Ciurea pentru HotNews.ro.
După cum BIHOREAUL a mai scris, aceste blocaje au la bază problemele de proiectare ale lucrărilor, în special pe sectorul din defileul Crișului Repede, unde relieful muntos și proximitatea Crișului Repede au impus reproiectări privind nivelul de inundabilitate al liniei și asigurarea accesului la proprietățile riverane, ceea ce a întârziat emiterea autorizației de construire.
Proiectul de 2 miliarde de euro vizează modernizarea și electrificarea a 162 km de cale ferată pe magistrala 300, între Cluj-Napoca și frontiera cu Ungaria, prin patru loturi cu contracte semnate în toamna lui 2022. Linia Cluj-Napoca – Oradea este închisă complet de doi ani, iar contractele au o durată de 42 de luni (cu proiectare), ceea ce ar fi însemnat finalizare până în iunie 2026, înainte de termenul-limită de decontare prin PNRR, august 2026.
La finele anului trecut, aflat în Bihor, premierul Ilie Bolojan a declarat că proiectul este întârziat cu aproximativ un an, în principal din cauza problemelor de proiectare. Bolojan a spus că, din această cauză, întregul proiect nu poate fi finalizat la timp și a anunțat că va cere responsabililor de la CFR să prezinte public stadiul la zi și termenele de finalizare, printr-o conferință de presă la Cluj sau Oradea, până la finalul anului, însă acest lucru nu s-a întâmplat.