CSM Oradea a pierdut şi duelul cu CSM Bacău şi rămâne fără punct cucerit în Liga Zimbrilor
Formaţia de handbal masculin CSM Oradea rămâne cu zero puncte şi după desfăşurarea etapei a 4-a a Ligii Zimbrilor. Sâmbătă, bihorenii au pierdut meciul pe care l-au disputat la Arena Antonio Alexe în compania celor de la CSM Bacău, scor 26-29. Din păcate, elevii antrenorului George Tăutu nu s-au aflat la conducere nici o dată pe parcursul acestui joc.