Piaţa Ioşia, una dintre cele mai amărâte din Oradea, a căzut victimă modernizărilor. În locul ei s-a ridicat mândreţe de supermarket, spre necazul vânzătorilor de ţigări pe sub mână şi a ciobanilor obişnuiţi să taie mieii de Paşte în spaţiile improvizate de Sărbători.
Acum a venit rândul Pieţei Nufărul să-şi dea obştescul sfârşit, pentru a face loc unei parcări supraetajate. Din nou traficanţii de ţigări fără timbru, unii relocaţi din Ioşia, vor avea de suferit, iar fabricanţii de coroane trebuie şi ei să-şi părăsească sălaşul. Chiar mă întreb: îi mai plimbăm mult pe fabricanţii de coroane prin pieţele municipiului sau le clădim un sălaş în cimitir, ca să nu străbată îndoliaţii tot oraşul cu coroanele scuturate prin portbagaj?
Personal, cred că cele două pieţe nu au fost desfiinţate, ci amplasamentele pe care prestau au fost asanate, că numai comerţ civilizat nu se făcea acolo. În plus, la noi noţiunea de piaţă nu înseamnă neapărat locul unde producătorii îşi desfac mărfurile, şi asta e din păcate e valabil şi la Decebal, Cetate sau Rogerius.
Nu se poate numi „piaţă” zona unde un comerciant cumpără en gros de la Piaţa West-Market, locul acela de unde a dispărut facturarea şi impozitarea, ca apoi să vândă de cele mai multe ori cu adaus consistent concetăţenilor care cred că au de-a face cu produse cultivate de ţăranii din zona metropolitană.
Mi-ar plăcea ca atunci când merg la piaţă să cumpăr produse pe care nu le pot găsi în altă parte, că morcovi din Olanda, cartofi din Egipt, ceapă din Polonia sau usturoi din China găsesc din belşug şi la supermarket-uri.
În multe oraşe din putredul Occident există pieţe volante în care marfa este vândută exclusiv de producători, fără intermediari care de multe ori au tendinţa să se transforme în speculanţi. Am văzut la Freiburg, chiar în jurul Catedralei, o piaţă volantă care se ţine cam de 500 de ani şi care la amiază dispare de parcă n-ar fi fost niciodată acolo.
Aşa că ideea pesediştilor orădeni de a avea şi noi astfel de stabilimente nu este lipsită de interes. Cu condiţia ca acolo să vină producătorii care acum îşi vând mai mult marfa online, sau ţintit, pe bază de programare la telefon, agricultorii din jurul oraşului, prea săraci ca să chimizeze recolta, şi gospodari ce ne pot alinta cu produse tradiţionale bihoreneşti.