Alexandru Chira, șeful Asociației pentru Promovarea Turismului în Oradea și în Regiune, a preluat de la 1 aprilie și conducerea Fundației pentru Protecția Monumentelor Bihor.

2 în 1

Extinderea competenţelor manageriale ale directorului Chira şi asupra gestionării patrimoniului istoric al oraşului este valabilă începând cu prima zi din aprilie.

„Alexandru Chira, directorul Asociaţiei pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune (Visit Oradea), a fost numit, începând cu data de 1 aprilie, la conducerea Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor Istorice din Judeţul Bihor (Oradea Heritage)", a anunţat luni, printr-un comunicat de presă, Primăria Oradea.

Potrivit comunicatului, noul director a promis gestionarea celor două organizaţii „pe principii de transparenţă şi eficienţă”, astfel încât să le îmbunătăţească activitatea în interesul orădenilor şi vizitatorilor.

„Managementul comun al celor două organizaţii va crea o sinergie firească, Visit Oradea având rolul de a atrage turişti, iar Oradea Heritage de a creşte gradul de atractivitate a destinaţiei", a explicat Chira.

Noul director a promis că va pune accent pe „crearea de campanii eficiente şi produse turistice performante la nivel de destinaţie pentru obiectivele administrate de Fundaţie şi pe îmbunătăţirea experienţei de vizitare a acestora".

(sursa foto: Primăria Oradea)

Monumentele şi turismul

Înfiinţată la jumătatea anilor 2000, Fundaţia pentru Protejarea Monumentelor Istorice din Judeţul Bihor (Oradea Heritage) are ca scop conservarea şi gestionarea monumentelor de patrimoniu din Oradea, printre care şi obiectivele turistice Turnul Primăriei, Casa Darvas-La Roche, Sinagoga Neologă Sion, Templul Francmasoneriei, Sinagoga Aachvas Rein şi Pasajul Madách Imre.

Fondată în 2014, APTOR (n.r. numită şi Visit Oradea) promovează Oradea ca destinaţie pentru turişti. De asemenea, devenit ONG de utilitate publică, APTOR gestionează și Cetatea Oradea.

Numit director executiv al organizaţiei în anul 2020, Chira a avansat după vacantarea postului de director general de către Alina Toie.

Alexandru Chira a fost, printre altele, iniţiatorul multor proiecte de promovare a oraşului, cum ar fi obţinerea pentru Oradea a statutului de areal balnear, lansarea campaniei de gratuităţi pentru turişti "Oradea cu Drag", a tururilor ghidate gratuite, a primei aplicaţii de tip realitate augmentată pentru turişti ori a campaniei de promovare alături de jurnalistul Charlie Ottley la BBC. 

La acestea se mai adaugă evenimente culturale precum concertul tenorului José Carreras din toamna anului 2021 ori viitorul spectacol al sopranei Angela Gheorghiu, anunţat pentru vara acestui an.

Angela Lupșea și-a dat demisia

Activitatea celor două organizaţii, APTOR şi Fundația Monumentelor, este complementară aşa că unificarea managementului acestora ar trebui să le îmbunătăţească rezultatele.

Așa cum BIHOREANUL a relatat, fostul director al fundației, Angela Lupşea, a părăsit fundaţia la începutul acestei luni, prin demisie.

Directoarea i-a cerut primarului Florin Birta la începutul lunii februarie să împartă Fundaţia pentru Protejarea Monumentelor în două centre de activitate distincte. Dintre acestea primul ar fi urmat să se refere la reabilitarea clădirilor, la care Lupșea dorea să renunţe, iar cel de-al doilea, la organizarea de evenimente, de care ar fi vrut să se ocupe. Primarul Florin Birta a refuzat să dea curs cererii, pe motiv că asta ar fi însemnat înfiinţarea unui nou post de director.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!