Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a anunțat că instituția pe care o conduce își propune pentru această toamnă deschiderea circulației pe o parte a Inelului Metropolitan de Sud al Oradiei, în lungime de 3 km, între localitățile Oșorhei și Cheriu.

Anunțul survine la puțin mai mult de o lună după ce șeful administrației județene a afirmat că tot în această toamnă va fi deschisă o altă parte a IRM de Sud, între Nojorid și Cordău, de 8 km. Întreaga șosea, în lungime de 17 km, are ca termen de finalizare primăvara anului viitor.

Până în noiembrie

Potrivit unui comunicat dat publicității de CJ Bihor, constructorii Inelului Metropolitan de Sud au „început” lucrările pe tronsonul de 8 kilometri cuprins între Oșorhei și Băile Felix, unde acestea au fost stagnate un an de zile din cauza unui proces inițiat de câțiva proprietari de terenuri din Cheriu, nemulțumiți că traseul le străbate grădinile.

„Stadiul lucrărilor este avansat pe primii 3 km, din Oșorhei până în dreptul localității Cheriu”, se explică în comunicatul care arată că în această zonă s-a excavat stratul de pământ vegetal, s-a consolidat terenul și s-a așternut primul strat de balast, în prezent desfășurându-se lucrări de compactare, profilare a șanțurilor și execuție a podețelor de pe traseu.

„Ne propunem ca până în luna noiembrie să deschidem circulației acest prim tronson de 3 km, care poate funcționa independent de restul traseului, asigurând conexiunea dintre Cheriu și Oșorhei”, a transmis Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor.

Integral, la primăvară

„În primăvara anului viitor, întregul inel metropolitan, în lungime de 17 km, între Oșorhei - Băile Felix - Nojorid, va fi deschis circulației. Nu poate fi deschis anul acesta din cauza lucrărilor complexe de la cele două viaducte de pe traseu”, a mai arătat Bolojan.

De altfel, termenul pentru finalizarea IRM de Sud este primăvara anului viitor, însă șeful administrației județene vrea ca părți din șosea să fie date în folosință mai devreme, pentru că ar putea prelua o parte din circulația care în prezent se desfășoară în interiorul localităților.

La jumătatea lunii iunie, într-o vizită pe șantierul IRM de Sud, dar pe tronsonul dintre Băile Felix și Nojorid, Bolojan spunea, în același sens, că deși termenul pentru finalizarea întregii șosele este fixat pentru primăvara anului 2025, în toamna acestui an va fi dată în trafic o porțiune de 8 km între Nojorid și Cordău, în apropierea viaductului peste DN 76 Oradea – Deva.

Cu întârziere

Proiectul IRM de Sud - care va lega DN 1 Oradea - Cluj, DN 76 Oradea - Deva și DN 79 Oradea - Arad, pentru a ocoli localitățile Oșorhei, Cheriu, partea de sud a municipiului, Sânmartinul, Băile Felix și Nojoridul - a fost lansat de președintele CJ Bihor în 2022, fiind aprobat după patru runde de voturi, inițial consilierii județeni ai PSD și cei ai UDMR împotrivindu-se, pe motiv că șoseaua traversează proprietăți ale unor localnici din Cheriu.

De altfel, aceștia au dat în judecată administrația județeană, iar în decembrie 2023 Curtea de Apel Cluj a anulat Hotărârile CJ Bihor care au stat la baza proiectului, obligând administrația județeană să motiveze traseul și să reproiecteze șoseaua pentru a fi mai largă.

Chiar dacă acest lucru a presupus exproprieri mai mari și creșterea costului proiectului, în primăvara acestui an proiectul revizuit a fost votat în unanimitate, inclusiv de către consilierii PSD și UDMR.

Cert este că litigiul a oprit temporar lucrările pe tronsonul dintre Oșorhei și Băile Felix, acestea fiind reluate în primăvara anului curent.

Pe două loturi

Lucrările pentru construirea IRM de Sud, finanțate cu fonduri din Programul Național de Investiții Anghel Saligny și din bugetele CJ Bihor și Primăriei Oradea, partenere în proiect, se desfășoară pe două tronsoane.

Lotul I, în lungime de 9 km, este cuprins între Nojorid (de la intrarea în localitate dinspre Leș) și viaductul peste DN 79 la ieșirea din Băile Felix, aici lucrările fiind executate de o asociere formată din firmele Asfamxit (Oradea), OPR Asfalt (Timișoara) și Daci Faber (Cluj), contra sumei de 70,143 milioane lei, plus TVA.

Lotul II, în lungime de 8 km, este cuprins între viaductul din Felix și Oșorhei, aici lucrările fiind executate, contra sumei de 81,688 milioane lei plus TVA de firma Porr Construct.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!