Îngropat și dat uitării, ca multe altele. Așa părea dosarul DNA Oradea pornit de la o investigație a BIHOREANULUI care în 2019 demonstra cu lux de amănunte, inclusiv cu o mărturie filmată, că șeful Administrației Bazinale de Apă (ABA) Crișuri, PSD-istul Dorel Dume, își făcuse o afacere beton: ca reprezentant al instituției comanda pentru aceasta diverse servicii și bunuri, iar ca businessman i le vindea la prețuri mult peste cele ale pieței.

Într-un final, DNA a anunțat săptămâna trecută că Dume a fost pus sub inculpare, ba și lăsat fără funcție, astfel că, dacă judecătorii îl vor găsi vinovat, riscă până la 2 ani de închisoare, plus confiscarea a aproape 3 milioane lei, cât au supt de la ABA Crișuri firmele pe care le-a înființat pe numele unor cunoscuți pentru a livra instituției bunuri și servicii, unele doar pe hârtie.

BIHOREANUL vă dezvăluie ce au descoperit anchetatorii, în fața cărora administratorii de paie ai firmelor au recunoscut că de fapt le conducea Dume, personal, dar și că ofertele și facturile către ABA le întocmeau, puși de acesta, angajați din serviciile financiar și de audit ale instituției, adică indivizi ale căror îndatoriri erau tocmai să prevină fraudarea banului public.

Inculpat și „imobilizat”

„Procurorii DNA Oradea au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar față de Dume Dorel Marcel, director tehnic în cadrul ABA Crișuri, pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite”, anunța marțea trecută Biroul de presă al DNA.

Potrivit DNA, în perioada decembrie 2017 - noiembrie 2022, când a condus ABA Crișuri și a fost director general adjunct al Administrației Naționale a Apelor Române, „inculpatul Dume Dorel ar fi înființat și administrat prin interpuși mai multe societăți comerciale”, care au încheiat contracte cu cele două instituții pentru a le furniza bunuri și servicii, ceea ce a adus firmelor și lui Dume „foloase necuvenite în cuantum total de 2.981.664 lei”.

O parte din bani, peste 1 milion de lei, au fost retrași din conturile firmelor, direct sau prin interpuși, de Dume, căruia DNA i-a interzis să ia legătura cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar și să exercite orice funcție de conducere în ABA Crișuri sau ANAR, în caz contrar putând fi plasat în arest preventiv sau în arest la domiciliu.

Pasztor Sandor, șeful ABA CrișuriDe altfel, actualul director general al ABA, Pásztor Sándor (foto), a declarat BIHOREANULUI, miercuri, că i-a cerut lui Dume să intre în concediu, după care acesta va fi pus pe o poziție inferioară.

„E cam mizerie”

Ancheta DNA are ca punct de pornire o investigație a BIHOREANULUI, care în noiembrie 2019 dezvăluia (facsimil) că Dorel Dume, pus din 2014 director general al ABA datorită apartenenței la PSD, își înființase o firmă de curățenie, SC Gold Deraclean SRL, pe numele unui fost vecin din strada Leonardo da Vinci, Gheorghe Iernea, un pensionar cu probleme de sănătate care, ca să-și completeze pensia, plimba pe câțiva lei câinii unor vecini.

„În toamna anului 2017 Dume a făcut o şedinţă în care a spus că prin sediile ABA e cam mizerie şi trebuie adusă o firmă care să facă curăţenie”, aflase BIHOREANUL de la o sursă din instituție. Ca atare, în 2018 ABA a început să plătească servicii de curățenie făcute, de fapt, în cea mai mare parte, de angajații instituției. „La sediul SGA Oradea, în staţiile hidrografice şi în cantoane curăţenia o fac angajaţii. Doar în unele locuri erau plătite femei care să vină o dată pe lună ca să spele geamuri şi primeau 200 lei în mână”, arăta sursa.

Deși obiectul de activitate al firmei era „prestarea de servicii de curățare a clădirilor”, Gold Deraclean a ajuns în scurt timp să vândă ABA tot felul de produse, de la lenjerie de pat, veselă şi tacâmuri până la sisteme audio, televizoare şi materiale de construcţii. În total, 98 de contracte în valoare totală de 403.996 lei. De altfel, firma avusese contracte doar cu ABA, iar în doi ani înregistrase un profit net de 169.000 lei.

De la Oradea în Capitală și înapoi

În 2019, când Dume a fost promovat director general adjunct al Administrației Naționale Apele Române, contractele firmei orădene s-au mutat în București, iar Gold Deraclean s-a racordat la bugetul ANAR prin încă 46 de contracte, pentru a livra umerașe, farfurii, pahare, coșuri pentru gunoi, tăvi pentru cuptor, oale, polonice, pubele, televizoare, sisteme audio, lenjerie de pat, plite electrice, mixere, roboți de bucătărie, friteuze etc, în valoare de peste 600.000 lei.

Toate bunurile erau vândute ANAR la suprapreț: de pildă un TV care în Metro sau Selgros costa cel mult 1.600 - 1.800 lei a fost revândut cu 2.650 lei, o hotă cu 4.300 lei, o mașină de gheață cu 4.850 lei, un cuptor de bucătărie cu 12.650 lei.

În toamna aceluiași an, achizițiile ANAR de la Gold Deraclean au încetat, fiind reluate în schimb afacerile cu ABA, căreia firma i-a furnizat inclusiv ciment, plăci pentru garduri, borduri, capace de canal ș.a.m.d. Explicația? Dume fusese scos din conducerea ANAR și trimis pe postul anterior, de director la Oradea, unde și-a „repatriat” și firma.

Profitor la pătrat

Gheorghe Iernea, administrator firmă DumeÎn noiembrie 2019, când a făcut dezvăluirile, BIHOREANUL l-a găsit pe Gheorghe Iernea (foto), cel care în acte figura ca unic asociat și administrator al Gold Deraclean, făcându-și rutina zilnică în preajma blocului din strada Leonardo da Vinci: tocmai terminase de plimbat câinii unor vecini.

Inițial, bărbatul a susținut în fața reporterilor, care l-au și filmat, că habar nu avea că deține o firmă, dar apoi a recunoscut: de fapt îi aparținea lui Dume, care avea un apartament în același bloc, pus pe numele fiicei, și tot Dume o și administra (video jos).

Cei doi, a recunoscut bătrânul, făcuseră un deal: în schimbul acceptării poziției de patron și administrator în acte, Dume a semnat cu el, la notar, o înțelegere conform căreia atunci când Iernea - văduv, fără copii și suferind de diabet - nu se va mai putea întreține singur din cauza vârstei și bolii, să-i cedeze fiicei directorului apartamentul său, iar Dume să-i plătească azilul.

Fin intermediar

Pornind de la investigația BIHOREANULUI, procurorii anticorupție au descoperit că, în realitate, șeful ABA avea nu una, ci patru firme: SC Gold Deraclean SRL (rebotezată ulterior, după ce ziarul a publicat dezvăluirile, în SC Grand Atractiv SRL, peste care Dume a pus unic asociat și administrator o prietenă, pe Claudia Duzgun), SC Expert Concep Tools (unde l-a pus patron și administrator fictiv pe un amic al unui fin de-ai săi, Pal Ștefan), SC Delta Avantaj (peste care a pus-o ca unic asociat și administrator pe soacra finului, Emilia Pavel) și SC Util Vision (la care patroană și administratoare a pus-o pe aceeași Claudia Duzgun, care figura și în actele Grand Atractiv).

Ancheta a început tot cu audierea lui Iernea, „patronul” Gold Deraclean, care le-a declarat procurorilor că nu a exercitat niciodată atribuții legate de administrarea firmei. De altfel, anchetatorii au descoperit că bărbatul nu avea nici măcar drept de semnătură în bancă din partea Gold Deraclean, acesta fiind deținut de un „împuternicit” pe nume Dorin Privantu, unul dintre finii lui Dume și ginere al Emiliei Pavel, „patroana” Delta Avantaj. Individul avea și cardurile bancare ale celor patru firme, și cardurile de client al marilor magazine de unde cumpărau bunuri revândute către ABA, cum ar fi Selgros și Metro.

„Dume l-a nășit pe Privantu și, ca recompensă pentru serviciile de intermediar, l-a angajat în ABA, ca auditor public intern, responsabil cu descoperirea neregulilor. Omul este cărăuș de «protocoale» când ne vin controale. Se cunoaște cu Dume de mulți ani, de când avea o firmă prin care a închiriat lacul din Paleu, dar pe care între timp a vândut-o”, afirmă o sursă despre personajul pe care directorul ABA l-a folosit în combinațiile tuturor celor patru firme.

Subalterni din ABA, sclavi la firme

În fața anchetatorilor, Privantu a recunoscut că Dume i-a trasat sarcina să se ocupe și de înființarea Gold Deraclean, și de transformarea acesteia în Grand Atractiv, și tot la indicațiile lui achiziționa bunurile ce trebuiau revândute instituției. De asemenea, le-a spus că directorul l-a pus să se ocupe de întocmirea ofertelor firmelor către ABA pe un alt subaltern din instituție, Valerică Anichitoaie, șeful Serviciului Financiar-Contabil, care ulterior emitea facturile împreună cu soția sa, Anamaria Popovici, angajată să țină contabilitatea firmelor.

Mai mult, Privantu le-a declarat procurorilor că la fiecare afacere Dume îi spunea ce urma să achiziționeze ABA, pentru a cumpăra produsele respective de la hipermarketuri și a le revinde instituției, dar și că după tranzacții scotea bani din conturile firmelor și îi preda directorului.

Anichitoaie a confirmat, la rându-i, că el și soția sa aveau parolele de SEAP ale firmelor, iar aceasta și Privantu transmiteau ofertele către ABA, cel din urmă prestând pentru firmele lui Dume inclusiv din sediul instituției, în timpul programului de lucru. De ce a acceptat și el „sarcina” de a lucra pentru firmele lui Dume? De teamă să nu-și piardă jobul, le-a zis anchetatorilor.

În total, au stabilit aceștia, Grand Atractiv a vândut ABA bunuri și servicii de curățenie de peste 600.000 lei, câștigând peste 250.000 lei din diferența de prețuri cu care cumpăra produsele din hipermarketuri și cele cu care le-a revândut instituției. În plus, în perioada în care Dume a fost director adjunct la Administrația Națională, Gold Deraclean și Grand Atractiv au vândut ANAR umerașe, televizoare, tacâmuri, boluri, farfurii, roboți de bucătărie, mixere, hote și alte echipamente de bucătărie de peste 300.000 lei, câștigând din diferența de prețuri peste 160.000 lei.


LA DOUĂ CAPETE. Una dintre clădirile pentru care firmele directorului ABA Crișuri, Dorel Dume, au furnizat tot felul de produse este hotelul cu circuit intern din Băile Felix (foto), botezat Centru de perfecționare profesională. Șeful Serviciului Financiar-Contabil al instituției, pe care Dume l-a folosit ca să trimită oferte în numele firmelor, primea listele de achiziții pe care ABA urma să le facă înainte ca acestea să fie anunțate pe SEAP

Afaceri doar cu ABA

O altă firmă controlată de Dume, SC Expert Concep Tools SRL, a fost pusă în 2019 pe numele unui amic de-ai lui Privantu, Pal Ștefan, care le-a declarat procurorilor că nu el s-a ocupat de afaceri, ci Privantu. La rându-i, acesta a recunoscut că Dume l-a pus să găsească un „patron” atât pentru această firmă, cât și pentru SC Delta Avantaj SRL, unde unic asociat și administrator a pus-o, în acte, pe propria soacră, Emilia Pavel.

În total, a stabilit DNA, SC Expert Concep Tools a emis instituției 92 facturi, în valoare totală de 1,49 milioane lei, singurele contracte ale firmei fiind încheiate de altfel cu ABA, căreia i-a revândut produse cumpărate de la un dealer Stihl: motocoase, motofierăstraie, mașini de tuns iarba, consumabile și echipamente de lucru, dar și biciclete, camere foto, laptopuri, telefoane, aspiratoare, aparate de condiționare a aerului, plus cearșafuri, perne, pături, pilote.

Tot la indicațiile lui Dume, Privantu s-a ocupat și de operațiunile SC Delta Avantaj SRL, care a emis ABA 25 facturi în valoare de peste 197.000 lei, pentru a-i livra produse pe care le cumpărase cu 100.000 lei, precum și de cele ale SC Util Vision SRL, care a emis instituției 30 de facturi în valoare de peste 133.000 lei, pentru servicii de curățenie și dezinsecție-deratizare, chit că nu a avut niciun angajat!

Punct cu punct

Pe baza declarațiilor celor implicați în combinațiile puse la cale de Dume, procurorii DNA îi impută acestuia că a organizat înființarea firmelor, găsind personal sau prin Privantu persoanele care să facă figurație în acte ca patroni și administratori, că i-a pus pe Privantu și pe șeful Serviciului Financiar-Contabil al ABA să gestioneze accesul firmelor la SEAP pentru a face oferte instituției, să emită facturile și să plătească furnizorii, dar și că a stabilit personal salariul contabilei Anamaria Popovici, soția lui Anichitoaie.

Practic, „întreaga activitate a societăților comerciale a fost coordonată exclusiv de Dume Dorel, toate deciziile legate de funcționarea lor fiind luate de acesta”. Prin urmare, fiindcă s-a folosit de funcțiile de conducere în cadrul ABA și ANAR și de informațiile obținute în baza acestora, furnizând propriilor firme date privind achizițiile pe care acestea urmau să le facă, Dume a încălcat Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și combaterea actelor de corupție, care prevede că „funcționarii publici pot exercita în alte domenii în sectorul privat numai funcții care nu sunt în legături directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate ca funcționar public”.

„Ne asumăm fiecare”

Dorel Dume, ABA Crișuri

Contactat de BIHOREANUL, Dume (foto sus) a refuzat să-și expună poziția în legătură cu faptele de care îl acuză DNA. „Ce să mai comentez? Dvs. știți mai bine decât mine, nu dvs. v-ați ocupat de mine în ultimii zece ani?”, i-a reproșat el reporterului, cu trimitere la numeroase alte dezvăluiri făcute de-a lungul vremii despre „tunurile” sale, de la angajări de neamuri și tovarăși de partid până la folosirea personalului și utilajelor ABA Crișuri în interesul său personal.

Întrebat dacă a fost audiat și el de procurori, Dume a susținut că deocamdată nu, ci doar i s-au adus la cunoștință învinuirile și că urmează să-și angajeze un avocat, prin urmare nu dorește să spună cum se va apăra. „Ne asumăm fiecare lucrurile, fiecare suportă rigorile legii, dar deocamdată rețineți că beneficiez de prezumția de nevinovăție”, a pus el capăt discuției.  

Prezumție, de altfel, specificată și în comunicatul DNA, ca în toate informările publice, fără ca asta să însemne, însă, că lui Dume, ca oricărui „client” al procurorilor, îi va fi ușor. Mai ales că deja l-au „dat în primire” chiar cei în care a avut încredere...


„Vom discuta situația dlui Dume în primul Birou Politic Județean. Categoric, justiția trebuie să-și facă treaba și eu am încredere în justiție”

Aurel Mohan, președintele PSD Bihor


MOȘIA LUI DUME
Neamuri, „gagici”, „tovarăși”...

De-a lungul timpului, BIHOREANUL a publicat numeroase dezvăluiri despre abuzurile pe care Dorel Dume, fost membru PD trecut la PSD, le-a comis de la înălțimea funcțiilor în care s-a cocoțat.

Bărbatul și-a început cariera în ABA Crișuri ca simplu electrician la Priza de Apă Oradea, în 2001 fiind avansat ca șef de formație, iar în 2005, când PD a ajuns la guvernare, pus director tehnic Exploatare - Investiții. După ce partidul a ajuns în opoziție a fost retrogradat ca șef Serviciu Inspecție Bazinală și respectiv Hidrologie-Hidrogeologie, dar în 2014, după ce s-a mutat la PSD, a fost uns director general al ABA.

Din această poziție, a umplut organigrama instituției cu amici, neamuri și colegi de partid. Pe Florian Oros (și el PDL-ist trecut la PSD) l-a făcut șef al Sistemului de Gospodărire a Apelor Oradea, pe Valentina Țoța (fostă Butișcă, colegă de partid) director Investiții, deși femeia nu avea nicio experiență în domeniul tehnic, pe un văr, Viorel Dume, l-a angajat șofer, pe un fin, Dorin Șerfezi, inginer agricol, l-a pus șef Serviciu Urmărire Construcții, pe sora acestuia, Carmen Negrean, șefă la Serviciul Achiziții, pe un văr, Mircea Dume, l-a angajat tot șofer, iar pe două dintre „gagicile” sale le-a făcut șefe de servicii.

Pe un amic, Radu Popa, Dume l-a pus șef Mecanizare SGA Oradea, bărbatul fiind prins în 2019 în timp ce căra cu o mașină a ABA materiale de propagandă PSD, iar pe fiii primarilor PSD din Ineu și Căpâlna i-a făcut șefi de formație. Cea mai recentă ispravă, consemnată de BIHOREANUL, a fost angajarea, luna trecută, a surorii lui Dume pe un post de casieră la SGA Oradea.


„CIOBANUL” DUME
Averea statului, în beneficiul șefilor

BIHOREANUL a arătat în mai multe rânduri cum Dorel Dume și-a folosit funcțiile pentru a-și spori averile, una dintre metodele sale fiind obligarea unor cantonieri, de pildă a celui din Parhida, să-i îngrijească propria turmă de oi, așa încât cantonul a fost transformat, pur și simplu, în fermă zootehnică. De asemenea, Dume a girat închirierea unor diguri către diverși ciobani, cu suprafețe micșorate în acte, în schimb primind de la aceștia ca plocoane oi, berbeci și miei.

Cunoscut și ca mare amator de chefuri, Dume a transformat mai multe cantoane hidrografice din Bihor (din Băile Felix) şi din Arad (Moneasa) în hogeacuri de petreceri, organizate adesea inclusiv în cinstea unor șefi din ANAR veniți în „controale”. Ca o extravaganță, directorul a angajat ca agent hidrotehnic la Moneasa un acordeonist, folosit în realitate ca lăutar la chefurile organizate la cantonul de protocol de la Moneasa.


DUME 7 CASE
Director căutat la avere

În condițiile în care infracțiunea pe care i-o impută lui Dorel Dume este pedepsită cu închisoare între 3 luni și 2 ani, dar legea prevede și recuperarea prejudiciului, procurorii DNA încearcă, după cum a aflat BIHOREANUL, să-i identifice proprietățile, dosite pe numele fiicei și al fostei soții, de care a divorțat în urmă cu patru ani tocmai pentru a le securiza.

Sursele ziarului afirmă că, prin intermediul fiicei și consoartei, Dume deține un apartament de bloc, cel din strada Leonardo da Vinci, o casă în Dobrești, o alta în Oradea pe strada Clujului, două case în strada Tăbăcarilor și una pe strada Bistriței. De altfel, în 2022 BIHOREANUL a dezvăluit că Dume a cumpărat aici o casă pe care a demolat-o folosind utilaje și muncitori ai ABA, iar în locul ei a ridicat o vilă, tot cu utilaje, muncitori și materiale de la instituție.

Totul, sub ochii celorlalți șefi din instituție, în frunte cu Pasztor Sandor, el însuși un „bugetar de lux” cu o avere greu de justificat prin veniturile declarate...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!