Spitalul Judeţean din Oradea se pregăteşte să aibă un nou Comitet Director, după ce din primăvară manager a revenit ex-senatorul Gheorghe Carp, fost director şi până în 2020.

Şi, după acelaşi model trasat de acesta, viitorii membri ai Comitetului Director, adică adjuncţii săi, vor fi tot cei vechi. Pe 27 iulie au fost stabilite concursurile pentru funcţiile de director medical, director de îngrijiri şi director financiar-contabil.

Pentru prima poziţie, directorul medical interimar Ovidiu Burtă nu a mai vrut să-şi depună dosarul de candidatură, ceea ce în schimb a făcut fosta deţinătoare a funcţiei, doctoriţa Lucia Daina, "exilată" în ultimele luni la DSP, aceasta urmând să redevină mâna dreaptă a lui Carp din simplul motiv că e singura candidată.

Pentru poziţia de director de îngrijiri "se bate" tot un singur pretendent, şi anume asistentul Florin Rob, tot membru al echipei dr. Carp de un deceniu, la fel cum se întâmplă şi în privinţa postului de director financiar-contabil, unde şi-a depus candidatura doar actuala interimară, Olimpia Ciurtin.

Cum ar veni, la ditamai mega-spitalul nu s-a calificat decât acelaşi "careu de aşi" ca până acum...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!