Liderul grupului PSD din Consiliul Local Oradea, Adrian Madar, şi-a prezentat luni, în cadrul primei conferinţe de presă organizate anul acesta, raportul de activitate pentru 2021.

Un consilier acuză...

Cu acest prilej, social-democratul a acuzat administraţia liberală şi-a majorat veniturile pe seama orădenilor.

"În 2021 a continuat această politică de majorare haotică, fără sens, a taxelor, sumelor, tarifelor şi diverselor contribuţii pe care cetăţenii le plătesc către municipalitate", a spus Adrian Madar, care a acuzat conducerea municipalităţii de "o politică de încurajare a angajaţilor de a aplica amenzi, de a încasa taxe de urgenţă şi aşa mai departe".

Consilierul şi-a argumentat poziţia cu veniturile în creştere ale bugetului local. "Toate aceste lucruri se văd în veniturile Primăriei Oradea, din ce în ce mai mari. Chiar dacă buzunarul orădenilor nu e mai plin, Primăria trăieşte mai bine", a spus Madar.

"Din 10 lei investiţi, cam 2,5 lei sunt bani europeni"

În ceea ce priveşte tema atragerii de fonduri europene, social-democratul a afirmat că, în mod real, proporţia cofinanţării locale este mult mai mare decât recunoaşte conducerea municipalităţii.

"S-a afirmat că din 10 lei investiţi doar 2 lei sunt ai bugetului local şi diferenţa provine din fonduri europene. Analizând datele din buget, realitatea este că, în 2021, 25% din investiţii au provenit din fonduri UE, mai puţin decât în 2020", a spus Madar.

Consilierul Local a susţinut că "din 10 lei investiţi, cam 2,5 lei sunt bani europeni, 3 lei vin de la bugetul statului şi 4,5 – 5 lei vin din bugetul Oradiei", concluzionând că "50% din investiţii sunt plătite de orădeni".

"O deschidere mai mare"

Potrivit consilierului PSD, un aspect pozitiv în activitatea Consiliului Local Oradea îl constituie acceptarea dialogului. "Actualul primar dovedeşte o deschidere mult mai mare către dialog faţă de predecesorul dânsului, ceea ce este în mod clar o îmbunătăţire", a spus social-democratul.

Madar a arătat că, faţă de anul 2020, a crescut şi numărul orădenilor care au participat la dezbaterile în plen pentru a-şi susţine argumentele împotriva unor proiecte de hotărâri care îi afectau, de la exproprieri la dezvoltări imobiliare. "Sunt tot mai mulţi cetăţeni care încearcă să îşi susţină într-o manieră civilizată poziţiile lor faţă de problemele în dezbatere".

Una din cauzele pentru care orădenii ajung să apeleze la înţelegerea Consiliului Local este, potrivit consilierului, lipsa unui dialog real a administraţiei locale cu comunitatea pe care o reprezintă. "Consider deficitar modul în care Primăria comunică cu cetăţenii pe problemele sensibile. Mă refer la plaja urbană, exproprierea din strada Libertăţii, piaţa din Nufărul... Adică, prima dată aflăm de proiecte şi pe urmă se intră în dezbaterea publică", a acuzat Madar.

Anul 2021 în cifre

În acest context, Adrian Madar a afirmat că "munca în opoziţie este foarte grea", iar reprezentanţii PSD se văd în imposibilitatea de a arăta realizări, în condiţiile în care partidul are în Consiliul Local Oradea doar 3 din cele 27 de mandate, ceea ce înseamnă "nimic, sau foarte puţin".

"Au fost două iniţiative de hotărâri de Consiliu Local respinse de majoritatea PNL pentru erau ale opoziţiei", a mai acuzat PSD-istul. O propunere viza o recunoaştere mai facilă a calităţii de veteran de război, iar cea de-a doua condiţiile de acordare a titlului de cetăţean de onoare. "Prima iniţiativă a picat la vot, iar a doua nici măcar nu a mai fost introdusă în discuţie, în mod abuziv", a spus Madar.

Astfel, în absenţa unor realizări proprii concrete, consilierul local a amintit de cele 130 de intervenţii în şedinţele pe comisii şi cele 108 de luări de cuvânt pe care le-a avut anul trecut în Consiliul Local.

În plus, social-democratul şi-a mai asumat 11 adrese şi 3 interpelări la adresa conducerii municipalităţii orădene, precum şi iniţierea a 3 acţiuni în contencios. Acestea din urmă cu vizat "încărcarea tarifului la salubritate cu o marjă legată de depozitare", "majorarea tarifelor la creşă", precum şi "demisia domnului parlamentar Aurel Căuş din Consiliul Local Oradea".