Au în spate majorităţi în Consiliile Locale, dar unii primari vor şi mai mult: dorinţele să le fie votate de consilieri nu doar fără comentarii, ci şi fără a fi înţelese, oricât de dubioase sau de extravagante sunt. Mizând pe iuţeala lor de mână şi nebăgarea de seamă a aleşilor din opoziţie, nu fac şedinţe ordinare ale Consiliilor, pentru ca ceilalţi aleşi să nu poată analiza proiectele, înlocuindu-le cu şedinţe extraordinare sau online, în care posibilitatea contestării e redusă.

Culmea, Prefectura cunoaşte fenomenul, dar nu îl poate sancţiona, pentru că legea nu prevede sancţiuni.

Normă şi excepţie 

Pentru ca activitatea primăriilor să fie coerentă şi bazată pe planuri, nu pe improvizaţii, Codul Administrativ reglementează că membrii Consiliilor Locale "se întrunesc în şedinţe lunare cel puţin o dată pe lună", la convocarea edililor, obligaţi să le anunţe cu 5 zile înainte, cu tot cu ordinea de zi. Codul permite şi şedinţe extraordinare, tot la iniţiativa primarilor sau a cel puţin unei treimi din totalul consilierilor, convocate cu 3 zile înainte sau "de îndată", chiar şi cu o oră înaintea orei de începere, dar numai în anumite situaţii. 

"Poţi face şedinţe extraordinare în cazuri de forţă majoră, cum a fost în pandemie pentru distribuirea de materiale sanitare, sau pentru proiecte care trebuie depuse urgent pentru finanţări nerambursabile", explică Alice Lupeş (foto), şefa Serviciului Juridic al Prefecturii Bihor, care monitorizează activitatea primarilor şi a Consiliilor Locale. "După cum e redactată legea, regula este întrunirea Consiliilor în şedinţe ordinare, care au caracter obligatoriu de vreme ce legiuitorul a stabilit că ele trebuie să aibă loc cel puţin o dată pe lună, pe când şedinţele extraordinare sunt o excepţie care trebuie justificată", spune jurista.

Legea e însă, incompletă, aşa că unii primari o încalcă sistematic din simplul motiv că nu prevede sancţiuni. Prin urmare, nu fac şedinţe ordinare, în care proiectele să poată fi analizate, ci extraordinare, pentru te miri ce: înstrăinarea unor bunuri, proiecte deloc urgente, numiri de persoane etc. "Multe şedinţe extraordinare sunt convocate de îndată, ceea ce presupune că hotărârile trebuie puse în aplicare cât mai repede, dar primăriile nu le trimit în aceeaşi zi sau în ziua următoare la Prefectură, pentru controlul de legalitate, aşa că nu le pot pune repede în aplicare", mai spune Lupeş. 

De toate culorile

O monitorizare a Prefecturii arată că în primele 4 luni ale anului o mulţime de primari au încălcat obligaţiile legale, organizând fie numai şedinţe extraordinare, ca şi cum oraşele şi comunele s-ar fi aflat într-o continuă stare de urgenţă, fie şedinţe ordinare în format online. Miza? Aprobarea "în orb" ori "pe repede înainte" a propunerilor primarilor, fără dezbateri. 

În general, şmecheria o practică edilii care, deşi au majorităţi în spate, fie au avut în trecut iniţiative clar nelegale, fie vor să evite criticile opozanţilor pentru a nu-şi compromite şansele de realegere. La Săcueni, de pildă - unde primarul Béres Csaba (UDMR) a impus în 2021 o hotărâre pentru vânzarea Castelului Stubenberg printr-o licitaţie trucată, iar anul trecut şi-a rezolvat un amic cu un schimb de terenuri defavorabil oraşului - Consiliul a fost convocat anul acesta în câte 2 şedinţe extraordinare în ianuarie şi august, când, în schimb, nu a reunit consilierii în şedinţe ordinare.

În Şuncuiuş, primarul Doru Gabor (PNL) a convocat CL doar în şedinţe extraordinare în lunile ianuarie şi aprilie, motivând că pentru adoptarea unor proiecte urgente, dar fără a face și ședințe ordinare, la Viişoara edilul Béke Vasile (UDMR) a ţinut 2 extraordinare în primele două luni ale anului, tot fără niciuna ordinară, la Finiș Ioan Man (PSD) a convocat doar extraordinare în ianuarie și martie, iar exemplele ar putea continua

"Marca Sorbán

Cel mai mult au exagerat, de departe, edilii comunelor Lugaşu de Jos şi Brusturi. În februarie, primarul Sorbán Levente (UDMR) a convocat consilierii lugăşeni doar în şedinţă extraordinară, pentru ca în aprilie să facă nu mai puţin de 3 astfel de convocări, în numele unor false urgenţe. Mai mult, a convocat şedinţele la ore la care unii aleşi, din opoziţie, să nu poată participa sau să fie nepregătiţi. 

"Multe şedinţe, şi extraordinare, şi ordinare, le-a convocat pe ora 8.00 sau 9.00 dimineaţa. Le-am şi spus să nu mă mai sune pentru şedinţe extraordinare de îndată care nu au materiale (n.r. – rapoarte de specialitate care să susţină proiectele).Este o şmecherie marca Sorbán, care transformă orice chestiune în urgenţă atunci când are interes", spune liderul opoziţiei locale, consilierul PNL Voicu Ivan (foto). "Primarul cunoaşte cam ce program de lucru are fiecare consilier şi speră că unii nu vor participa sau că şi, dacă vin, vin nepregătiţi".

Nu-i convine, nu răspunde

"În 90% dintre cazuri nu au fost urgenţe reale. Inclusiv proiectul unei piste pentru avioane în Urvind, cu tot cu exproprieri, primarul l-a pus pe masă, în aprilie, în şedinţă extraordinară. Consilierii majoritari (n.r. - UDMR şi PSD) l-au votat, dar de atunci n-a mai făcut nimic cu el. Ce dovadă mai bună că n-a fost nimic urgent?", acuză Ivan, adăugând că de fiecare dată când aleşii din opoziţie cer lămuriri, edilul "ne pune să facem cereri scrise, iar răspunsurile vin tardiv şi evazive".

De altfel, chiar şi o solicitare transmisă de BIHOREANUL pe 9 octombrie a fost tratată cu acelaşi dispreţ: până la finele săptămânii trecute, primarul n-a răspuns nici de ce a convocat şedinţele extraordinare, nici de ce le-a pus dimineaţa, nici de ce face şedinţe online chiar şi când participarea poate fi fizică, nici de ce refuză să furnizeze informaţii consilierilor ori care este soarta "urgenţei" privind "aerodromul turistic". Proiect pentru care Primăria a plătit la vremea respectivă inclusiv un studiu de fezabilitate, despre care consilierii nu ştiu nici acum cât a costat.

Bani risipiţi 

În Brusturi haosul e şi mai mare. Până în aprilie, primăriţa Livia Bârlău (PSD) a convocat 5 şedinţe extraordinare şi niciuna ordinară, iar în august a recidivat cu una extraordinară de îndată. Aproape toate online, "fără niciun motiv, doar ca să nu participe fizic consilierii", după cum reclamă PNL-istul Radu Gavra (foto). 

"Consilierii vor să ridice problemele oamenilor, dar nu au cum. Primăriţa refuză inclusiv să ne dea informaţii care ar trebui să fie publice", adaugă reprezentantul opoziţiei locale, care a şi deschis un proces pentru ca judecătorii s-o oblige la transparenţă. "Orice întrebăm, trebuie să aşteptăm răspunsurile cu lunile. A durat mai bine de 2 ani să fie puse pe site salariile funcţionarilor, dar şi aşa dosit, pentru ca informaţia să nu fie găsită uşor", zice Gavra.

Şi la Brusturi, adaugă el, numeroase şedinţe au fost convocate pe orele 8.00 sau 9.00 dimineaţa. "Nu văd alt motiv decât ca doamna primar să-şi bată joc de noi, dar inclusiv consilierii PSD erau nemulţumiţi. Batjocura era cu atât mai mare cu cât apoi primăriţa nici nu participa la şedinţe".

Cel mai deranjant este că şedinţele extraordinare au fost convocate fără să fi existat urgenţe reale. "La una a venit cu un proiect pentru schimbarea destinaţiei căminului cultural din satul Orvişele, pe care nu l-au votat nici măcar consilierii majoritari, iar în următoarea cu schimbarea destinaţiei căminului cultural dn satul Păuleşti. Pentru proiectul de la Orvişele a plătit 125.000 lei pe documentaţie, bani risipiţi în vânt", acuză consilierul.

La fel ca în cazul Lugaş, nici Primăria Brusturi n-a catadicsit să dea lămuririle cerute pe 9 octombrie de BIHOREANUL, în ciuda asigurărilor date de un sfetnic al primăriţei. Semn că, la fel ca alţi edili, confundă comunele cu propriile moşii...


CAMPIOANĂ. Comuna Brusturi deţine recordul de şedinţe extraordinare, desfăşurate online şi sub pretextul unor urgenţe inventate: primăriţa Livia Bârlău a patronat anul acesta 6 astfel de şedinţe în 5 luni, în care, contrar legii, n-a convocat niciuna ordinară, pentru ca problemele să fie discutate aşezat. De altfel, în comentarii la filmările puse pe Facebook localnicii acuză "circul" şi înapoierea comunei


FĂRĂ ACTIVITATE
"Luni moarte"

În Bihor există şi comune ai căror primari nu au convocat deloc Consiliile Locale în unele luni, nici în şedinţe ordinare, nici în extraordinare. 

"Se întâmplă de obicei vara, în august, perioadă de concedii, când primăriile nu promovează proiecte, ci desfăşoară activităţi de rutină", spune şefa Serviciului Juridic al Prefecturii, Alice Lupeş.

În această situaţie s-au aflat comunele Criştioru de Jos, Remetea, Sânnicolau Român, Spinuş şi Tileagd, fără nicio întrunire a consilierilor locali în luna aprilie, respectiv Roşiori, Sălard şi Săcădat, fără şedinţe de CL în august.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!