Fostul primar al municipiului Beiuş, Adrian Domocoş, a fost trimis din nou în judecată de DNA, Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, în dosarul finanţării ilegale a clubului de fotbal "Bihorul" Beiuş. Fostul edil e acuzat că a păgubit bugetul local cu 3,4 milioane lei şi i s-a pus averea sub sechestru.

DNA a făcut anunţul joi, precizând că în sarcina fostului edil s-au reţinut infracţiunile de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu producerea de consecinţe deosebit de grave. Cazul priveşte fapte de când Domocoş era primar.

„Inculpatul Domocoş Adrian Nicolae, în calitatea menţionată mai sus, ar fi aprobat, fără respectarea dispoziţiilor legale, în perioada 30.07.2008 – 07.12.2015, un număr de 347 de ordonanţări din partea Primăriei municipiului Beiuş, prin care ar fi fost dispusă plata nelegală a sumei totale de 3.406.063 lei din bugetul local în folosul Asociaţiei sportive Club Fotbal "Bihorul" Beiuş", se arată în comunicat.

Procurorii au menţionat şi că, în perioada 2008-2012, primarul a ocupat şi funcţia de preşedinte al clubului, "fiind astfel singura persoană care aproba referatele, din partea clubului de fotbal, prin care erau solicitate de la bugetul local sume de bani pentru sprijinirea activităţii". "Aceasta, în condiţiile în care Consiliul municipal Beiuş nu a fost membru asociat în această structură de drept privat şi nu avea încheiat niciun contract de asociere sau parteneriat cu respectivul club de fotbal", se menţionează în informare.

Blat cu VIP-uri

Dosarul vizează o fraudă despre care BIHOREANUL a mai scris, descoperită de auditorii Camerei de Conturi în 2015: timp de aproape 8 ani, clubul privat de fotbal CF Bihorul Beiuş a fost finanţat cu sume imense din bani publici. Clubul avea ca asociaţi VIP-uri locale, ca de pildă pe fostul deputat Gheorghe Costin, şeful Ocolului Silvic Codrii Beiuşului - Daniel Coraş, pe directorul BCR Beiuş - Gavril Jute, patronul pensiunii Mario - Mihai Borz, pe cel al pensiunii Europa - Nicolae Fofiu, proprietarul celebrului restaurant Principesa Margareta - Nicolae Lăzău, precum şi pe primarul de atunci, Adrian Domocoş.

Instalat în funcţia de preşedinte al CF Bihorul Beiuş în 2008, imediat după ce a fost ales, Domocoş a găsit o metodă de finanţare sigură a clubului care până atunci se întreţinuse din cotizaţii şi taxe, transferuri de jucători şi sponsorizări: l-a "racordat" la bugetul Primăriei. Concret, edilul a iniţiat un parteneriat cu Consiliul Local Beiuş, care a şi fost aprobat pe 29 iulie 2008. Atât doar că hotărârea a fost respinsă ca nelegală de Prefectură, iar clubul a rămas sub aceeaşi formă, adică unul de interes privat, cu asociaţi persoane fizice. 

Însă nu şi la capitolul "cheltuieli", căci echipa a devenit, pe tăcute, "a oraşului", Primăria virând vreme de 8 ani sume generoase, chiar şi de două-trei ori pe an, prin hotărâri de Consiliu sau prin simple dispoziţii proprii ale primarului. Un evident conflict de interese, deoarece, în baza funcţiei publice, Domocoş aproba finanţarea clubului, iar ca preşedinte al acestuia decidea şi cheltuirea banilor publici. 

Dosar plimbat, primar iertat

Ajuns subiect de anchetă penală, cazul a fost cercetat iniţial de procurorii Parchetului Beiuş, de unde, însă, având în vedere valoarea prejudiciului şi calitatea persoanelor implicate, a fost preluat de procurorii anticorupţie din Oradea.

În 2019, dosarul a ajuns la Structura centrală a DNA, iar după o serie de audieri desfăşurate atât la Bucureşti, cât şi la Oradea, anchetatorii i-au pus sub învinuire iniţial şi pe fostul primar Adrian Domocoş, căruia i se impută 347 de acte materiale, dar şi pe actualul edil, Gabriel Popa, viceprimar în mandatul 2012-2016, care ar fi semnat şi el mai multe dispoziţii de plată.

În final, însă, DNA l-a trimis în judecată doar pe Domocoş, iar Primăria Beiuş, condusă de Popa, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.406.063 lei, suma respectivă reprezentând şi folos necuvenit obţinut de către Clubul de Fotbal Bihorul Beiuş.

Procurorii DNA au anunţat acum că au dispus măsuri asigurătorii asupra mai multor bunuri mobile şi imobile ale lui Domocoş şi că au trimis dosarul spre judecare la Tribunalul Bihor.

Cu antecedente

În comunicatul făcut public, DNA reaminteşte şi de condamnările anterioare ale fostului primar din Beiuş. Acesta a mai fost condamnat definitiv în 2018, tot în urma unei anchete a DNA, la 5 ani şi 8 luni de închisoare cu executare după ce a abuzat de funcţia publică pentru a obţine un spaţiu comercial de la Episcopia Greco-Catolică pe o chirie simbolică, promiţând, în schimb, scutirea imobilelor bisericii de la plata impozitului.

Adrian Domocoş a fost eliberat condiţionat din închisoare, în 2021, cu un rest de pedeapsă neexecutat de 2 ani, şi s-a angajat ca expert la Asociaţia Comunelor din România, condusă în Bihor de colegul său de partid, primarul liberal al localităţii Pomezeu, Ioan Şora.

DNA zice fraudă, la Beiuş - pauză!

În timp ce Structura centrală a DNA a stabilit că finanţarea clubului de fotbal privat din Beiuş a fost ilegală, procurorii din Bihor au "trântit" un dosar penal "satelit", pornit tot de Curtea de Conturi a României, statuând că nu există nicio faptă penală.

Este vorba despre un dosar penal în care primarii care au preluat după încarcerarea lui Adrian Domocoş conducerea municipiului - Gabriel Popa, Petru Mlendea Căluş şi Ovidiu Dăescu - erau acuzaţi că nu au vrut să recupereze peste 500.000 lei, bani publici băgaţi ilegal în fostul club local de fotbal într-un singur an, şi nici să facă o anchetă internă, pentru a stabili întinderea pagubei. În loc de asta, edilii au desfiinţat „pe şest” fantomaticul club alimentat din fondurile Primăriei şi "căpuşat" de VIP-uri locale, pentru ca apoi să susţină că nu au de la cine recupera paguba.

BIHOREANUL a scris şi de această poveste, dezvăluind cum fosta şefă a Parchetului Beiuş, Alina Bodin, a dat dovadă de non-combat, clasând dosarul. Tentativa a fost dejucată de judecătorii locali, care au stabilit că soluţia de clasare era neîntemeiată şi bazată pe "cercetări incomplete" ale Poliţiei. La scurt timp după dezvăluirile BIHOREANULUIdosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, unde a fost din nou clasat, culmea, tot în baza propunerii "organelor de Poliţie", adică a celor care l-au „trântit” şi în prima fază.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!