Trotuarul din strada Independenţei a fost închis, începând din dreptul Podului Sfântul Ladislau, până la intrarea la parcarea subterană din centrul Oradiei.

"Accesul interzis pietonilor!"

Constructorii au împins, de săptămâna aceasta, gardul de protecţie al şantierului până în şosea. Astfel, orădenii care vin dinspre Podul Ladislau şi vor să ajungă la parcarea subterană sunt obligaţi să traverseze strada spre Piaţa Unirii. De aici, trebuie să ocolească câteva zeci de metri pentru a putea traversa înapoi spre parkingul subteran, pe trecerea de pietoni din dreptul Palatului Vulturul Negru.

Devierea circulaţiei a făcut ca în ultimele zile unii pietoni să se aventureze pe carosabil pentru a ajunge la parcarea subterană.

"Oamenii nu au răbdare să stea la semafor să treacă spre Piaţa Unirii, doar ca să mai aştepte o dată la trecerea de pietoni de lângă parcare. Mulţi circulă pe lângă gard, prin şosea, pe lângă maşini cu riscul unui accident", a reclamat un orădean. 

Cu acces din Piaţa Independenţei

Primăria Oradea a aprobat închiderea trotuarului la cererea firmei Construcţii Bihor, care se ocupă de amenajarea Pieţei Independenţei.

"Constructorii au extins gardul până în şosea şi au închis trotuarul pentru că au început pavarea zonei acestuia. Nu aveau cum să lase muncitorii să lucreze la zona de trotuar din şosea", a declarat pentru BIHOREANUL şeful Direcţiei Patrimoniu Imobiliar din cadrul Primăriei Oradea, Lucian Popa.

Potrivit directorului, trotuarul a fost închis definitiv. "La finalizarea lucrărilor, pietonii care vin dinspre Podul Ladislau şi vor dori să ajungă la parcarea subterană sau la Palatul Vulturul Negru vor circula direct prin piaţa Independenţei, care va fi amenajată cu alei şi verdeaţă. Actuala zonă de trotuar va fi desfiinţată. Oricum, ar fi şi nepotrivit să încurajăm pietonii să circule pe lângă carosabil, aproape de maşini, câtă vreme ar putea traversa prin piaţă", a spus Popa.

Termen, luna iunie...

Lucrările de amenajare a Pieţei Independenţei au intrat în linie dreaptă. "Constructorul vrea ca până la începutul lunii iunie piaţa Independenţei să fie deja amenajată, astfel încât să poată fi deschisă accesului pietonal. Până atunci, urmează să fie închisă cu sticlă şi clădirea centrului expoziţional, astfel încât, chiar dacă vor mai fi necesare lucrări în interior, să nu mai fie afectat traficul", a spus directorul Lucian Popa.

Conform evidenţelor municipalităţii, lucrările de amenajare a Pieţei Independenţei se apropie de 45%. Constructorii lucrează la amenajarea suprafeţei de 7.600 metri pătraţi de pavaj cu piatră naturală din granit auriu şi cubeţi de profir şi au început amenajarea spaţiilor verzi, care vor număra 500 de arbori, arbuşti, plante căţărătoare ori perene.

În ceea ce priveşte construcţiile efective, s-au ridicat cele trei clădiri care vor găzdui galeria de artă, ce va avea un etaj şi un perete cu apă curgătoare, un centru de informare şi un spaţiu comercial, şi a început amenajarea lor.

Lucrările au fost atribuite firmei Construcţii Bihor pentru suma de 18,5 milioane lei plus TVA.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!