Primăria Oradea a încheiat anul 2022 cu un grad de realizare a investiţiilor de numai 47%.

„Un grad de realizare mic”

Municipalitatea orădeană a implementat lucrări de 527,8 milioane lei, faţă de suma de 1,2 miliarde de lei pe care și-o programase la începutul anului trecut.

„527 milioane lei este o sumă frumoasă ca realizare a lucrărilor. Cu toate acestea, este un grad de realizare mic, de circa 50%, raportat la planul iniţial", a declarat joi directorul economic al Primăriei Oradea, Eduard Florea, în conferinţa de presă privind raportul de activitate pe 2022.

Potrivit directorului, multe lucrări s-au împotmolit încă din faza de achiziţie, ca urmare a exploziei preţurilor la energie şi materiale de construcţii. „Am avut o multitudine de probleme începând de la achiziţii. Multe sume alocate lucrărilor s-au dovedit insuficiente pentru ca firmele să poată depune oferte sau au impus ca acestea să depună oferte mai mari, lucru care a implicat reluarea licitaţiei", a declarat Florea.

Blocaţi de inflaţie

Municipalitatea s-a văzut în situaţia de a nu putea adjudeca licitaţia unor lucrări sau, în cazul contractelor semnate, de a derula implementarea lor. „Actele normative care priveau ajustarea de contracte au creat destule întârzieri atât în faza de contractare a lucrărilor, cât şi în cea de execuţie. Şi unde s-a lucrat, constructorii au preferat să nu depună facturi, neştiind dacă vor primi acele sume ajustate", a explicat directorul pentru BIHOREANUL.

Blocajul s-a menţinut până la finalul lui 2022, a explicat Florea. „Abia pe final de an au fost clarificate lucrurile. Din acest motiv, au fost proiecte mari ale căror contracte s-au semnat cu întârziere", a spus directorul.

Cel mai bun exemplu sunt lucrările la cele cinci pasaje subterane din Piaţa Gojdu, în valoare de 85,3 milioane lei, demarate abia în septembrie 2022.

„Au fost proiecte mari ale căror contracte s-au semnat cu întârziere, cum ar fi pasajele din centrul civic, un contract colosal pentru care în ajun de Crăciun am primit prima factură, de 36,6 milioane lei, cea mai mare pe care am văzut-o eu până acum", a spus Florea.

Pe lista lucrărilor întârziate pe fondul exploziei prețurilor materialelor se mai numără construcția pasajului subteran din Piața Cetății, amenajarea parcării de lângă Catedrala episcopală ortodoxă Învierea Domnului, coridorul de mobilitate Nufărul - Cantemir, cea de-a treia etapă de reabilitare a rețelelor de termoficare și multe altele.

„Un an bun”

Deşi în 2022 Primăria Oradea a realizat mai puţin de jumătate din cât şi-a propus, viceprimarul Antonia Nica a declarat că "anul 2022 a fost un an bun, cu un plus de 18% la investiţii faţă de 2021".

Investiţiile implementate în 2022 au reprezentat 85% din volumul record de lucrări puse în operă de municipalitatea orădeană în anul 2015, la finalul precedentului ciclu bugetar de finanţare europeană.

Întrucât investiţiile finanţate din fonduri europene se derulează pe principiul decontării, municipalitatea are de recuperat din fonduri comunitare 53 de milioane lei reprezentând lucrări realizate şi achitate până la sfârşitul anului trecut.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!