Social-democratul Emilian Pavel şi-a luat bun-rămas de la foştii colegi din Consiliul Local Oradea, joi, la finalul primei şedinţe din 2022, care a fost organizată online.

După ce Pavel a fost numit în funcţia de subprefect al judeţului Bihor, locul său în deliberativul local va fi preluat de un alt PSD-ist, Liviu Sabău Popa, director economic al Serviciului de Ambulanţă Bihor.

Bun-rămas!

Emilian Pavel, care a intrat în şedinţă de pe drum, fiind pasager într-o maşină, le-a mulţumit consilierilor locali pentru colaborare şi i-a anunţat că a depus jurământul de subprefect al judeţului Bihor.

"Îi mulţumesc domnului primar că mi-a oferit această posibilitate să îmi iau rămas-bun de la colegii consilieri, vă mulţumesc pentru colaborarea din ultimul an şi două luni", a spus PSD-istul care şi-a anunţat foştii colegi că "mai departe îmi voi continua activitatea în calitate de subprefect al judeţului Bihor, astăzi, acum o oră depunând în acest sens jurământul".

Schimbări în grupul PSD

Cel mai probabil locul vacantat prin plecarea din Consiliul Local a pesedistului Emilian Pavel va fi ocupat încă din şedinţa următoare programată pentru 27 ianuarie.

"Potrivit legii, domnul consilier Emilian Pavel are la dispoziţie 15 zile pentru a opta între cele două funcţii. Dacă îşi depune demisia în şedinţa următoare, aceasta va fi adusă la cunoştinţa Consiliului Local, iar următorul ales pe lista PSD poate ocupa locul vacantat", a declarat Eugenia Borbei, secretarul Consiliului Local Oradea. 

Se pregăteşte Liviu Sabău Popa...

Următorul pe listă este Liviu Sabău Popa, veteran al opoziţiei anti-PNL, care a mai avut două mandate de consilier local, dintre care ultimul ca şef al grupului PSD.

Social-democratul se află în prezent în centrul unui scandal, după ce în septembrie 2021 Curtea de Apel Oradea a decis, definitiv şi executoriu, anularea concursului organizat în 2019 de Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bihor pentru postul de director economic câştigat de Liviu Sabău Popa. Potrivit Curţii de Apel Oradea, acesta nu îndeplinea condiţiile minime legale de vechime nici măcar pentru a se prezenta la concurs. 

Totuşi, Liviu Sabău Popa a rămas pe funcţie şi în prezent. 

Citeşte şi: 

Judecată tovărăşească: Cum îl ţine în braţe judecătorul PSD-ului pe directorul economic de la Ambulanţa Bihor