Domnule Președinte al Consiliului Județean, Ilie Bolojan,
Domnule Primar al comunei Sânmartin, Cristian Laza,
Domnule Director al companiei Construcții Erbașu, Călin Roman,

În numele locuitorilor acestor meleaguri, vă rugăm respectuos să opriți continuarea lucrărilor la drumul de legătură Oradea - Sânmartin până nu se vor clarifica toate problemele legate de mediu. După cum bine știți, presa a relatat că în decurs de câteva zile un urs tânăr, de circa 200 de kile, care acum precis e mai gras, a ucis prin sfâșiere un număr însemnat de capre ce aparțineau țăranilor din zona Sânmartin.

Acest lucru duce, evident, la reproiectarea întregului traseu al centurii, pe motiv că biata lighioană nu mai are posibilitatea de a trece în siguranță șoseaua, pentru a mânca și caprele locuitorilor din Sântandrei sau Săldăbagiu de Munte. Chiar dacă prin reproiectare se pot pierde trei patru ani și toate fondurile europene, măcar să fim cu conștiința împăcată că am salvat de la pierire bietul ursuleț.

Pare imposibil, dar un astfel de demers poate exista în realitate în eterna și fascinanta Românie. Autostrada care ar trebui să ne ducă de la Nădlac până la Sibiu se împiedică, la fel ca Imperiul Otoman din Scrisoarea a III-a, de un ciot de 14 kilometri.

Acolo, din 2017 s-au oprit lucrările pentru a se asigura un traseu de migrare a urșilor. Și ce dacă nimeni nu a văzut de atunci nicio labă de urs prin zonă? E suficient ca un răuvoitor sau doar un imbecil să spună că Moș Martin dă târcoale autostrăzii și gata, proiectul se blochează.

În Bihor am mai pățit-o cu vânturelul de seară, o pasăre care a împiedicat construirea unui drum pe la Livada, deși nimeni habar nu are cum arată pasărea și dacă ea a existat vreodată în zona respectivă.

La ora asta asistăm în România la o alianță între boi și urși. Adică între cei din Parlament și urșii de pe străzile localităților noastre. Aleșii nu sunt capabili să ia decizii care să salveze în primul rând viețile oamenilor, iar iubitorii de urși ne arată că Homo Sapiens e de vină pentru că a încălcat habitatul sălbăticiunilor.

Acest argument cade, cel puțin la noi în județ. Bietul bihorean, preocupat mai mult cu fiertul prunelor, nu a încălcat niciodată arealul urșilor pentru simplu motiv că, de când înaintașii acestora au rămas blocați în peștera de la Chișcău, nu au mai apărut în zonă până la suspectele relocări din ultimele luni.

După lovitura dată centurii de cei care au refuzat exproprierea, să sperăm că asfaltările nu vor fi amânate și de organizațiile care cer protejarea mâncătorului de capre.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!