Pentru prima oară în România, o instituție aflată în subordinea Ministerului Transporturilor a deschis o acțiune în justiție împotriva acestuia.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere cere Curții de Apel București să suspende aplicarea unui ordin prin care Ministerul a dispus CNAIR să predea Companiei Naționale de Investiții Rutiere cinci proiecte tergiversate de câțiva ani, inclusiv pe cel al DEx Oradea – Arad, pentru care, deși licitațiile au fost încheiate anul trecut, lucrările au fost programate să înceapă doar anul viitor.
Subaltern contra ministru
CNAIR a înregistrat procesul împotriva Ministerului Transporturilor la Curtea de Apel București în cursul zilei de marți, 19 mai, după cum arată portalul instanțelor de judecată, având ca obiect „suspendare executare act administrativ Ordin 475/2026”, pe care trebuia să-l pună în aplicare până cel târziu miercuri, 20 mai.
Litigiul, o premieră în România, urmează să fie soluționat de către magistrații secției a X-a de contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice, iar deocamdată nu a fost stabilit niciun termen de judecată. În mod logic, este de așteptat ca CNAIR să introducă în justiție și o acțiune pentru anularea actului atacat.
Așa cum BIHOREANUL a relatat la începutul săptămânii, pe 5 mai a.c. a fost emis Ordinul 475/2026 al Ministrului Transporturilor, Radu Miruță, semnat de secretarul de stat responsabil cu infrastructura rutieră Horațiu Cosma, care a dispus ca în termen de 15 zile, adică până la data de 20 mai, CNAIR să întocmească protocoalele de predare a 5 proiecte - DEx Oradea - Arad, Autostrada București – Alexandria, secțiunea Făgăraș – Brașov a Autostrăzii Sibiu – Brașov, varianta ocolitoare Techirghiol și podul Giurgiu – Ruse II.
Ordinul a fost dat în baza OUG 55/2016, ce prevede transferarea etapizată în termen de 3 ani a tuturor proiectelor din portofoliul CNAIR către CNIR, companie anume înființată să le preia și să le implementeze.
În ultimii ani miniștrii Transporturilor au mai emis astfel de ordine pentru transferarea, în total, a 16 proiecte din portofoliul CNAIR în cel al CNIR, în toate cazurile fiind vorba despre proiecte întârziate semnificativ, așa cum, de exemplu, anul trecut a fost cazul proiectului pentru tronsonul Chiribiș-Biharia al Autostrăzii Transilvania ori al nodului rutier Spinuș al Autostrăzii Transilvania, pentru care termenul a fost tot de 15 zile.
Ministrul nu i-a „consultat”
Acțiunea juridică a CNAIR era previzibilă încă din data de 14 mai, când directorul general al acestei companii, Cristian Pistol, împreună cu 5 directori adjuncți, au înregistrat la Ministerul Transporturilor o plângere prealabilă prin care cereau revocarea Ordinului de Ministru.
În motivarea plângerii prealabile, cei 6 directori ai CNAIR au acuzat Ministerul că a emis ordinul respectiv „fără consultarea prealabilă” a companiei, că termenul de încheiere a protocoalelor de predare a proiectelor către CNIR este „imposibil de respectat”, că CNIR are mai puțini angajați decât CNAIR și, prin urmare, ar putea să apară riscul de blocare a proiectelor.
Directorii CNAIR au acuzat și că Ordinul a fost emis „imediat după adoptarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului, într-o perioadă în care Guvernul își exercită atribuțiile cu titlu interimar”, iar asta deși un Guvern demis are doar două restricții: nu poate adopta Ordonanțe de Urgență și nu poate iniția proiecte de legi.
Ordinul, obligatoriu
Într-o declarație pentru BIHOREANUL, secretarul de stat Horațiu Cosma (foto) a precizat că aplicarea Ordinului de Ministru este obligatorie, că ministrul Transporturilor nu este obligat prin nicio lege să se „consulte” cu CNAIR, dar și că toate cele 5 proiecte pentru care CNAIR trebuie să predea documentațiile către CNIR sunt mult întârziate.

Cu privire la DEx Oradea - Arad, de pildă - proiect ținut „la sertar” mai mult de un deceniu și jumătate de fosta Companie Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) și de CNAIR, și pentru care există finanțare europeană nerambursabilă din Programul Operațional Transporturi 2021-2027 -, Cosma a subliniat că această Companie a emis ordinul de începere a lucrărilor abia pentru data de 1 martie 2027, deși licitațiile le-a încheiat, prin desemnarea câștigătorilor, încă din vara anului trecut.
De asemenea, Cosma a afirmat că în cazul în care CNAIR nu va pune în aplicare Ordinul de Ministru, directorul general al companiei ar putea fi tras la răspundere conform contractului de mandat, de către Consiliul de Administrație al acesteia.
Pe de altă parte, la solicitarea BIHOREANULUI, directorul general al CNIR, Gabriel Budescu (foto), arăta săptămâna trecută că își dorește ca lucrările la DEx Oradea - Arad să înceapă în acest an, spunând că a inițiat deja discuții în acest sens cu antreprenorii desemnați pentru două dintre cele trei loturi.

Obiecțiile lui Pistol
Solicitat miercuri de BIHOREANUL să-și argumenteze opoziția față de transferul către CNIR al proiectelor pe care, cu riscul pierderii fondurilor europene, chiar CNAIR le-a gestionat defectuos, precum și pentru a explica întârzierile din proiecte, directorul general al acestei Companii, Cristian Pistol (foto), nu a răspuns nici apelului telefonic, nici mesajului scris.
În schimb, el a repetat la postul Antena 3, luni seară, că opoziția sa este motivată prin lipsa consultării prealabile a CNAIR de către ministrul Transporturilor, prin termenul prea scurt pentru redactarea protocoalelor de predare și prin faptul că CNIR are doar 73 de angajați, deci nu ar avea capacitatea să gestioneze proiectele, asta în condițiile în care CNAIR are circa 7.000 de angajați.
„Eu cred că domnul ministru Miruță nu a fost corect informat de către cei care au elaborat ordinul de ministru. Pentru prima oară se întâmplă ca anumite proiecte - și atât de multe - să fie preluate de la CNAIR și duse la această companie (n.r. - CNIR) care nu are capacitatea să le implementeze, fără o consultare prealabilă”, a spus Pistol.
El a subliniat totodată că pentru proiectul DEx Oradea - Arad CNAIR a prevăzut în acest an „zero lei” în buget și, în aceste condiții, a pus la îndoială faptul că lucrările ar putea fi începute vara aceasta dacă ar prelua CNIR proiectul. „Nu știu când, atâta vreme cât legea bugetului spune că are buget zero pentru 2026, poate fi început”, a spus șeful CNAIR.
CNIR: „Informații eronate”
În replică la astfel de acuze, pe care le consideră „informații eronate”, CNIR a precizat printr-un comunicat dat publicității miercuri că „a dovedit deja capacitatea de preluare și derulare a marilor proiecte de infrastructură rutieră” și că „dispune de resursele operaționale și personalul necesar preluării și derulării acestor proiecte”, adică a celor cinci prevăzute în OMT 475/2026.
Spre exemplificare, CNIR arată că după ce a preluat proiectul A8 Târgu Mureș - Târgu Neamț, primele lucrări încep anul acesta, pentru DEx contractul de proiectare și execuție a fost semnat în doar un an de la lansarea licitației, iar în cazul Autostrăzii Transilvania lotul Chiribiș - Biharia ordinul de începere a execuției a fost emis în doar două luni de la preluarea proiectului, de atunci reușindu-se un progres de 45% (stadiu fizic), așa încât există „perspectiva deschiderii circulației la finalul anului”, în devans față de termenul contractual.
„Suntem în măsură să preluăm și să derulăm și alte obiective de importanță strategică”, conchide CNIR, demontând acuzațiile șefului CNAIR.