Primăria Oradea scoate la licitație construirea unei parcări cu 335 de locuri, pe amplasamentul fostei piețe Nufărul, demolate încă din anul 2024.
În licitație...
Investiția, estimată la peste 7 milioane de euro, anunțată la finalul anului 2021 ca proiect menit să atragă finanțare privată, va fi suportată integral din bugetul local.
„Documentația lucrărilor a fost înaintată Serviciului de Achiziții. Licitația pentru atribuirea acestora urmează să fie publicată în zilele următoare”, a declarat pentru BIHOREANUL șeful Direcției Patrimoniu Imobiliar din cadrul Primăriei Oradea, Lucian Popa.
Viitoarea parcare, cu demisol, parter și 4 etaje, va avea, la primele două niveluri, spații comerciale, amintind de fosta destinație de piață a amplasamentului din strada General Nicolae Șova, de lângă punctul de întoarcere al tramvaielor de la capătul cartierului Nufărul.
Construcția, cu două puncte de acces către străzile Grigore Moisil și Nicolae Șova, va avea 335 de locuri de parcare, dintre care 4 locuri rezervate persoanelor cu dizabilități și 6 locuri alocate stațiilor de încărcare a mașinilor electrice.
Termenul de execuție a lucrărilor, stabilit prin contract, va fi de un an. „Executantul selectat în urma licitației ar putea fi anunțat în vară, iar execuția efectivă a lucrărilor ar putea începe undeva în toamnă. Acest lucru va depinde însă foarte mult de existența sau nu a contestațiilor”, a spus Popa.
Având în vedere perioada de recesiune economică, cu o scădere a numărului de șantiere, și valoarea mare a lucrării, organizatorii se așteaptă la o concurență ridicată.

... pe bani de la bugetul local
După cum BIHOREANUL a mai scris, primarul Florin Birta a anunțat încă din decembrie 2021 că Piața Nufărul, de la ieșirea din Oradea, urmează să fie demolată pentru a face loc unei parcări supraetajate, care va avea la parter spații comerciale.
Parkingul urma să le ofere o alternativă riveranilor rămași fără locurile de parcare care au existat la stradă până la demararea lucrărilor de realizare a coridorului de mobilitate Nufărul – Cantemir.
La parterul construcției urma să funcționeze în continuare spații, unele chiar cu destinație de piață, pentru a păstra destinația comercială.
Pentru a evita angajarea bugetului local într-o investiție de anvergură, municipalitatea a gândit investiția ca un parteneriat în care să pună amplasamentul la dispoziția unui investitor privat, care să ridice construcția pe banii săi.

Partenerul ar fi urmat să își păstreze proprietatea asupra parterului, cu caracter comercial, și să își recupereze banii plătiți pe restul construcției în termen de 10 ani.
Piața a fost închisă în noiembrie 2022, dar, după două licitații fără căutare în cursul anului 2023, în martie 2024 primarul Florin Birta a decis demolarea clădirilor de pe amplasament, urmând ca parcarea să fie construită pe banii bugetului local.Având în vedere presiunea bugetară, municipalitatea orădeană a amânat lansarea licitației până în primăvara anului 2026, pe ideea că, oricum, cea mai mare parte a plăților se va face abia în 2027.
