Primăria Oradea vrea să înființeze un parc de specializare inteligentă printr-un proiect european de 31,7 milioane lei cu TVA inclus.
Un parc industrial „deștept”
Consiliul Local Oradea, reunit miercuri în ședința ordinară, a adoptat cu unanimitate de voturi și fără comentarii, proiectul viitorului parc inteligent supus aprobării de către reprezentanții Direcției Management Proiecte Internaționale din cadrul Primăriei.
„Pe amplasamentul din Calea Sântandreiului vrem să amenajăm, pe fonduri europene, un parc de specializare inteligentă în care să se desfășoare activități de inovare, cercetare, dezvoltare experimentală și transfer tehnologic necesar pentru dezvoltarea economică a orașului”, a explicat pentru BIHOREANUL directorul DMPFI, Marius Moș, după ședință.
Potrivit proiectului, investiția ar urma să fie făcută pe un amplasament de circa 18 hectare situat pe drumul de Sântandrei, imediat după linia ferată.
Terenul, cu acces din DJ 797 Oradea - Sântandrei, este situat în proximitatea viitorului drum expres Oradea - Arad, ceea ce ar putea constitui un avantaj pentru potențialii investitori.
Grosul banilor îi va da Oradea
Proiectul pentru amenajarea viitorului parc inteligent, în valoare totală de 31,7 milioane lei cu TVA inclus, urmează să fie depus spre finanțare prin Programul Regional Nord - Vest 2021 - 2027.
Cea mai mare parte a finanțării va fi asigurată însă de la bugetul local. Potrivit HCL-ului adoptat miercuri, „se aprobă contribuția proprie în proiect a municipiului Oradea, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, precum și contribuția de 69,81% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 22,15 milioane lei (tot cu TVA inclus - n.r.) reprezentând cofinanțarea proiectului”.
Potrivit indicatorilor tehnico-economici ai investiției, valoarea lucrărilor de construcții-montaj a viitorului parc este estimată la 20 milioane lei cu TVA, iar termenul de execuție va fi de 21 de luni. Restul sumei este alocată pentru proiectare și alte cheltuieli.
Lucrările vor viza printre altele amenajarea accesului la viitorul parc inteligent, asigurarea rețelelor de drumuri, energie electrică, apă și canalizare, precum și iluminat public.
La schimb cu Penitenciarul
Viitorul parc inteligent din Calea Sântandreiului, cel de-al cincilea parc industrial orădean, ar urma să fie gestionat de Agenția de Dezvoltare Locală Oradea.
Proiectul acestuia datează încă din anul 2022, când Consiliul Local Oradea a aprobat un schimb de terenuri între municipalitatea orădeană și Ministerul Justiție prin Autoritatea Națională a Penitenciarelor.
În schimbul amplasamentului, cu o suprafață totală de 18,6 hectare de teren, municipalitatea orădeană și-a asumat construirea unui pavilion de detenție pentru 80 de deținuți în Calea Sântandreiului nr. 31, lângă gospodăria agro-zootehnică a Penitenciarului Oradea.
Protocolul de colaborare între municipalitatea orădeană și penitenciar pentru amenajarea pavilionului de detenție a fost aprobat miercuri de Consiliul Local Oradea, la rândul său, cu unanimitate de voturi și fără comentarii.
Deși proiectul celui de-al cincilea parc industrial orădean datează deja de doi ani, în vara anului trecut PSD-istul Florian Sîrca, fost polițist devenit dezvoltator imobiliar, a propus ca în locul acestuia municipalitatea să mobileze terenul cu infrastructura de rețele și să scoată amplasamentul la licitație pentru construirea de blocuri.
Social democratul și-a justificat propunerea cu un sondaj de opinie pe care l-a făcut pe internet.
Propunerea sa nu a fost luată niciodată în discuția Consiliului Local Oradea.