Parcarea subterană de lângă catedrala ortodoxă din Centrul Civic al Oradiei a fost pusă la dispoziţia şoferilor sâmbătă, începând cu ora 12.
Trei luni de parcare gratuită
Cele 225 de locuri de parcare pentru autoturisme, 31 de locuri pentru motociclete și 9 pentru mașinile persoanelor cu dizabilități vor putea fi folosite în următoarele trei luni fără plată de către conducătorii auto, pentru a se obişnui cu locul.
„În primele trei luni de la deschidere, şoferii vor putea parca aici gratuit, după care parcarea va funcţiona în regim de plată", a declarat primarul Florin Birta, sâmbătă, la faţa locului, cu ocazia deschiderii parking-ului.
Din primăvară, la fel ca în cazul celorlalte parcări din afara carosabilului deţinute de municipalitate, tariful va fi de 3 lei pe oră, respectiv 30 lei pentru o zi întreagă.
La fel ca în cazul parcării de pe strada Iosif Vulcan, care a stârnit nemulțumirea șoferilor cu privire la faptul că locurile ar fi prea înguste, și parcarea Cetate are locurile trasate după aceleași normative, de 5 metri lungime și minimum 2,3 metri lățime.
Parking-ul este prevăzut cu trei lifturi, situate spre podul din lemn care duce la Cetate, intrarea în Catedrală, respectiv sediul CEC Bank.
Gratuit cu tramvaiele și autobuzele OTL
Noua parcare cu acces din şanţul cetăţii este prima de tip "park and ride" din Oradea. Sistemul, lansat în Europa occidentală, este menit să încurajeze şoferii să renunţe la maşini în interiorul oraşelor pentru a folosi transportul în comun.
Măsura are ca scop reducerea aglomeraţiei, diminuarea poluării şi scurtarea timpilor de aşteptare în trafic.
"Construcţia va fi integrată în transportul public şi va funcţiona ca o parcare de tip «park and ride» din momentul în care va fi cu plată. Cu tichetul de parcare, şoferii care îşi vor lăsa maşinile aici, vor putea circula gratuit cu mijloacele de transport în comun ale OTL, după un sistem care urmează să fie stabilit", a explicat primarul Florin Birta.
Pe banii oraşului
Municipalitatea orădeană a încercat de-a lungul timpului să obţină finanţare europeană pentru acoperirea costului investiţiei, invocând caracterul construcţiei de tip "park and ride".
Totuși, finanţatorii europeni au respins toate demersurile în acest sens, invocând faptul că parcările de acest tip din străinătate sunt construite la marginea oraşelor, în timp ce clădirea din Oradea, cu intrare din şanţul Cetăţii, este situată în centrul oraşului.
"Din momentul demarării construcţiei, ştiam deja că investiţia nu va fi făcută din fonduri europene. Am încercat să obţinem astfel de finanţare, dar nu s-a aprobat. Parcările nu sunt eligibile pe fonduri europene", a explicat Birta.
Întârziaţi de săpături
Construcţia parcării de sub catedrala ortodoxă "Învierea Domnului", cu acces dinspre străzile Griviţei şi Clujului, a costat bugetul local 35,5 milioane lei.
„Construirea parcării a fost atribuită iniţial pentru 24 milioane lei, sumă la care s-au adăugat circa 8,5 milioane lei, reprezentând actualizările de preţuri cu inflaţia, şi încă 3 milioane lei, cât au costat lucrările suplimentare cu punerea în valoare a vestigiilor descoperite cu ocazia săpăturilor", a explicat primarul Florin Birta.
După cum BIHOREANUL a mai scris, iniţial, lucrările de amenajare a parcării, începute în decembrie 2020, trebuiau finalizate până la sfârşitul anului 2021.
Descoperirile arheologice făcute cu ocazia săpăturilor au blocat şantierul. „Această zonă a rămas în lucru câţiva ani. S-a săpat cu linguriţa şi cu cuţitaşul pentru a se descoperi zidurile de ravelin, contraescarpa Cetăţii (n.r. alături de fundaţiile unor biserici din secolele XII – XIV) şi alte vestigii care au fost puse în valoare şi au fost marcate în pardoseală", a explicat primarul.
Prin amenajările menite să pună în valoare descoperirile din subteran, construcţia a pierdut 43 de locuri de parcare.
Prima parcare de tip "park and ride" din Oradea a fost construită de firma Construcţii Erbaşu. Executantul avea ca termen de predare vara anului viitor, dar lucrările au fost urgentate pentru ca parcarea să poată fi dată în folosinţă odată cu pasajele subterane din pieţele Cetăţii şi Emanuil Gojdu situate în imediata vecinătate.