Arhitectul bucureştean Dragoş Ştefan Dragnea, câştigătorul concursului din iulie 2020 pentru amenajarea pieţei Independenţei din Oradea, a dat în judecată Primăria.

Obiectul procesului: pretenţii!

Procesul intentat municipalităţii orădene de Biroul Individual de Arhitectură Dragoş Ştefan Dragnea, dar şi de arhitect în nume propriu, alături de colaboratorii săi Andra Jurgiu, Oana Vasile şi Mihaela Butoi la Tribunalul Bihor are ca obiect pretenţii revendicate de aceştia.

„Procesul a fost intentat la începutul acestei săptămâni (luni, 27 decembrie - n.r.). Din câte am înțeles reclamanții ne cer despăgubiri reprezentând valoarea contractului care nu a mai fost pus în operă și daune morale”, a declarat pentru BIHOREANUL primarul Florin Birta.

Concret, arhitectul Dragnea cere prin Biroul Individual de Arhitectură 51.549 lei constând în daune pentru beneficiul nerealizat, penalizări de 1% pe zi până la plata acestora, daune materiale de 21.897 lei și penalități pentru reținerea nejustificată a garanției de bună execuție în valoare de 10.100 lei, de la 30 septembrie 2020 până la restituirea din 29 iulie 2021.

În plus, alături de echipa care a participat la proiect, arhitectul bucureștean solicită despăgubiri morale de 47.000 euro, ceea ce ridică în total la circa 62.000 euro daunele cerute prin proces.

"Mă aşteptam"

Birta a declarat că se aştepta ca echipa de arhitecţi să dea Primăria în judecată.

"Sincer, mă aşteptam să ne dea în judecată. În vara anului 2020, am fost de trei ori la Bucureşti ca să discut cu domnul arhitect Dragnea pe tema acestui contract. I-am spus: «Înţeleg că aţi fost declarat câştigător de către juriul format din specialişti, dar aţi văzut care a fost reacţia orădenilor faţă de proiectul propus de dumneavoastră. Nu vreau să mergem înainte împotriva voinţei orădenilor şi vă propun să ajungem o înţelegere amiabilă»" , a povestit edilul.

Primarul a precizat că i-a oferit arhitectului bucureştean alte lucrări de proiectare pe care municipalitatea orădeană avea dreptul să le ofere prin încredinţare directă în locul celei pierdute.

"Oradea are foarte multe lucrări în derulare şi are nevoie de proiecte de calitate. I-am propus domnului arhitect să preia unele lucrări, dar domnia sa a refuzat", a explicat Birta.

"O insultă adusă arhitecturii oraşului"

După cum BIHOREANUL a mai scris, Primăria Oradea a organizat la începutul anului 2020 un concurs de idei privind mobilarea pieţei Independenţei cu integrarea spaţiului de deasupra parcării subterane de pe malul Crişului Repede în arhitectura zonei.

Din cele 15 proiecte înscrise în concurs, juriul internaţional format din specialişti a declarat câştigător proiectul echipei reprezentate de arhitectul bucureştean Dragoş Ştefan Dragnea.

Acesta a propus o matrice formată din stâlpi înfipţi în sol care să susţină materiale care să permită compartimentarea amplasamentului şi instalaţii inclusiv de iluminat public care să facă posibilă de la alimentarea laptop-ului sau a telefonului mobil până la organizarea de târguri.

Orădenii au criticat proiectul pe care l-au comparat cu o pădure de ţepi şi au iniţiat o campanie de strângere de semnături împotriva implementării acestuia.

"Proiectul câştigător este considerat o insultă adusă arhitecturii deosebit de frumoase a oraşului; un proiect cu o pădure de ţepuşe de beton care nu îşi au rostul şi care acoperă vizibilitatea către clădirile din spate", a scris un orădean.

În loc de ţepi, galerie de artă

La presiunea publică, primarul Florin Birta a iniţiat în perioada 2 - 22 noiembrie 2020 un sondaj de opinie online la care au putut participa doar cetăţenii cu domiciliu în Oradea pe bază de cod numeric personal, adresă de email şi număr de telefon.

Orădenii au avut de ales între proiectele clasate pe primele şase locuri în cadrul concursului de idei.

În cadrul consultării publice, şi-au exprimat opţiunea 9.401 orădeni, din care 3.553 au votat proiectul firmei Muun Concept, la care au participat mai mulţi arhitecţi orădeni printre care şi Ernest Pafka.

Proiectul, care urmează să fie pus în operă anul viitor,  prevede printre altele, amenajarea deasupra intrării în parcare a unei structuri vitrate care să găzduiască o galerie de artă.

Cupola de sticlă ar urma să fie montată pe o structură metalică decorată în stilul Art Nouveau care dă specificul oraşului.