Primăria Oradea supune dezbaterii publice proiectele viitoarelor grădini din cartierele Ioșia și Nufărul. Municipalitatea vrea să amenajeze, pe bani europeni, o grădină termală, asemănătoare unui aquapark, pe amplasamentul ștrandului Ioșia și o grădină urbană, adică un parc de mari dimensiuni, pe spațiul delimitat de parcul Salca și complexul comercial Lotus.

Chestionare de formă

Orădenii sunt invitați să se pronunțe asupra acestor investiții în cadrul a două chestionare cu câte cinci întrebări cu privire la gradul de prioritate al acestora și modul în care vor contribui la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor orașului. Termenul limită stabilit de municipalitate este prima zi de luni din luna noiembrie, mai exact până pe 6 noiembrie 2023.

Astfel, în chestionarele cu câte cinci întrebări, orădenii sunt consultați, printre altele, în ce măsură vor contribui fiecare dintre cele două grădini din Ioșia și Nufărul la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor zonei și cât de prioritare le consideră (foto jos).

Demersul municipalității este, însă, unul formal. Orădenii nu au fost întrebați cum își doresc să arate cele două grădini din Ioșia și Nufărul, ce facilități ar fi vrut să cuprindă sau dacă au sugestii care să poată îmbunătăți proiectele. 

Chestionarul cu privire la viitoarea grădină termală din cartierul Ioșia poate fi accesat aici, iar cel referitor la grădina urbană din Nufărul poate fi completat aici.

Pe locul ștrandului Ioșia...

După cum BIHOREANUL a mai scris, viitoarea grădină termală urmează să fie ridicată pe amplasamentul actualului ștrand Ioșia, amenajat în anii ʼ80.

„Reconfigurarea incintei actualului Ștrand Ioșia se va face astfel: pe o treime din teren se va păstra funcționarea Ștrandului Ioșia, el rămânând în continuare destinat seniorilor orașului, iar pe două treimi din teren, spre latura sudică, se va amenaja grădina termală”, a transmis, luni, Primăria.

Concret, din cei circa 45.000 metri pătrați, reprezentând actuala suprafață a ștrandului, aproximativ 32.400 metri pătrați vor fi rezervați grădinii termale.

Conform indicatorilor tehnico-economici ai investiției, aprobați în martie 2023 de către Consiliul Local Oradea, viitoarea grădină urbană a fost estimată la 165 milioane lei. Aceasta va avea, printre altele, bazine interioare și exterioare, bar cu servire în apă, platforme pentru plajă, zonă de SPA, sală de fitness, punct de alimentație publică cu grupuri sanitare.

Cu SPA, bazin de înot și ponton la Crișul Repede...

Centrul SPA va funcționa în incinta clădirii centrale, cu o suprafață de circa 8.800 mp, concepută cu un etaj parțial. Aceasta va mai cuprinde bazinele interioare, zona de SPA, vestiare, spații tehnice și zonele de food, birouri, foiaiere și o sală de fitness.

Alăturat, ar urma să fie amenajată o clădire secundară cu funcțiuni de depozitare, grupuri sanitare și spații tehnice la subsol.

Viitoarea grădină termală ar mai cuprinde cinci ansambluri de bazine exterioare, un bazin de înot și un bazin de legătură între zonele de interior și exterior.

Vor mai exista un punct de alimentație publică cu grupuri sanitare, un bar cu servire în apă, dușuri exterioare, spații tehnice, platforme din dale de piatră pentru plajă, spații verzi și un ponton pentru plajă pe malul Crișului Repede.

Grădina termală, cu acces din strada Cazaban, va fi deservită în exterior de o parcare cu 147 de locuri, din care 6 locuri vor fi rezervate persoanelor cu dizabilități.

Cel mai mare parc orădean!

În ce privește grădina urbană din cartierul Nufărul, aceasta urmează să dea fie amenajată pe amplasamentul delimitat de parcul Salca și complexul comercial Lotus, după cum a mai arătat BIHOREANUL.

„Va fi un loc special de promenadă, cu o grădină botanică închisă, cu 15 zone amenajate distinct, cu un lac creat artificial și punerea în valoare a pârâiașului existent, care face legătura cu Peța”, a anunțat Primăria Oradea pe site-ul propriu, la rubrica „Dezbateri publice”.

Viitoarea grădină urbană, cu o suprafață de circa 7 hectare, ar urma să devină cel mai mare parc orădean, destinat pentru plimbare și dotat cu diferite facilități pentru petrecerea timpului liber.

„Proiectul presupune și realizarea unei promenade suspendate, care va face legătura între Peța și Lotus. Accesul la această pasarelă se va face dinspre malul Peței, dinspre Trade Center și dintr-un turn de observație, care va fi amplasat în mijlocul acestui complex botanic și care va fi realizat pe o structură ușoară”, se menționează în comunicat.

Potrivit municipalității, investiția ar urma să fie finanțată prin Programul Regional Nord - Vest.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!