Muncitorii și utilajele constructorilor de la Precon Transilvania și Citadina 98 folosesc la maximum perioada rămasă până la finele anului în care vremea le permite să lucreze pe tronsonul 3C2 al Autostrăzii Transilvania între Chiribiș și Biharia.

Pe cei 28,5 km a început asfaltarea, operațiune realizată cu o mașină specială care „acoperă” toate cele trei benzi ale șoselei, ceea ce mărește impermeabilitatea asfaltului și împiedică apariția fisurilor între benzi.

„Începe să prindă contur”

„Lotul 3C2 Chiribiș–Biharia al Autostrăzii Transilvania a trecut într-o nouă etapă: turnarea asfaltului de bază pe primul kilometru din cei 28,5. Astfel, la început de decembrie, marcăm momentul în care munca a sute de oameni începe să prindă conturul drumului pe care îl vor parcurge generații întregi”, a anunțat, pe contul său de Facebook, Selina Group, din care face parte firma Precon Transilvania, cea care, în asociere cu Citadina 98 Galați, a câștigat licitația pentru construirea acestui lot de autostradă.

„Este rezultatul unei mobilizări exemplare, al determinării echipelor din șantier și al colaboratorilor care au pus umăr lângă umăr pentru ca acest proiect să avanseze”, se mai arată în comunicare, însoțită de o scurtă filmare ce înfățișează operațiunea de asfaltare.

O mașinărie specială, peste 20 de puncte de lucru

Contactat de BIHOREANUL, proprietarul firmelor din grupul Selina, Beneamin Rus, a declarat că, de fapt, asfaltarea se desfășoară pe o lungime de aproape o zecime din cea a tronsonului, „pe ceva peste 2 kilometri”.

Ceea ce este special, dincolo de ritmul lucrărilor, este faptul că pentru această operațiune este utilizată o mașină de asfaltat, un așa numit finisor, capabil să acopere printr-o singură trecere toate cele trei benzi ale viitorului drum, adică banda 2, banda 1 și banda de urgență.

„Există finisoare care aștern asfalt pe o lățime de 3-4 metri și finisoare care acoperă o lățime de 12 metri și peste, din care face parte și finisorul pe care îl folosim noi”, a spus proprietarul grupului Selina.

Avantajul utilizării unui finisor capabil să asigure asfaltarea pe cele trei benzi deodată este că stratul de asfalt are continuitate nu doar pe lungimea supusă asfaltării, ci și pe lățime, astfel că se obține o impermeabilitate superioară a stratului de asfalt și se evită apariția în timp a unor fisuri între benzi, cu riscul apariției de crăpături.

De asemenea, este notabil faptul că de la începerea lucrărilor, în luna august, stadiul de execuție a ajuns la aproape o treime din volumul total proiectat. „Suntem la 27%”, a spus Beneamin Rus, adăugând că pe șantier au fost deschise peste 20 de puncte de lucru unde se lucrează zi-lumină.

„Se mișcă foarte, foarte bine”

Mobilizarea antreprenorului pe tronsonul dintre Chiribiș și Biharia a fost remarcată și de Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR), care a preluat gestionarea proiectului de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), încă din prima lună a lucrărilor executate de asocierea Precon Transilvania – Citadina 98. „Constructorii se mișcă foarte, foarte bine, noi suntem foarte mulțumiți”, declara la începutul lunii septembrie purtătorul de cuvânt al CNIR, Alex Lancuzov.

Pe traseul tronsonului Chiribiș - Biharia vor fi construite 18 poduri și pasaje, iar ca dotări va fi instalat și un sistem integrat ITS (Intelligent Transport System). Acesta cuprinde un sistem de informare dinamică (VMS), cu panouri electronice de afișare a informațiilor pentru participanții la trafic; sisteme de cântărire dinamică (WIM) a vehiculelor în mișcare; sistem de Securitate (INFRA) care include monitorizarea infrastructurii prin camere de detecție a incidentelor rutiere, montate la fiecare 2 km.

De asemenea, pe acest tronson va fi instalat și un sistem SPEED pentru monitorizarea și detectarea vitezei de deplasare a autovehiculelor.

Pe teritoriul județului Bihor se mai lucrează și la tronsonul Suplacu de Barcău – Chiribiș, unde Erbașu a deschis șantierul în luna februarie a acestui an, urmând să le încheie în 18 luni, cât este și durata lucrărilor pe Chiribiș – Biharia.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!