Constructorii de la Precon Transilvania și Citadina 98 avansează rapid pe șantierul Autostrăzii Transilvania dintre Chiribiș și Biharia, iar Compania Națională de Investiții Rutiere afirmă că „mobilizarea este foarte, foarte bună”.

În cele cinci săptămâni scurse de la reluarea lucrărilor, acestea au ajuns la 12%, față de 6%, cât era stadiul lor atunci când au fost oprite de compania americană Bechtel, în 2013.

„Se mișcă foarte, foarte bine”

Grupul Selina, din care face parte Precon Transilvania, a publicat, luni, primele imagini de pe șantier, pe contul său de Facebook. Un filmuleț scurt, de mai puțin de un minut, arată utilaje și muncitori lucrând la realizarea unor lucrări de armare și turnare de betoane pentru elemente de structură ce vor fi ridicate pe cei 28,5 kilometri ai traseului, deocamdată începând cu cele dintr-o secțiune de 8,5 km pe care a fost emisă autorizația de construire.

Alte utilaje lucrează pentru excavări de pământ (decopertări ale stratului vegetal) și transportarea acestuia, pentru foraje, precum și pentru stabilizarea, nivelarea și compactarea solului.

Pe șantier sunt mobilizate peste 120 de utilaje și echipamente, încă de la începerea lucrărilor, la debutul celei de-a doua decade a lunii iulie.

„Compania Bechtel a lăsat lucrările la 6%-7%, iar cu ceea ce au lucrat acum Precon Transilvania și Citadina 98 s-a depășit 12%. Constructorii se mișcă foarte, foarte bine, noi suntem foarte mulțumiți”, a declarat BIHOREANULUI purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale de Investiții Rutiere, Alex Lancuzov.

Ce-a oprit CNAIR a deblocat CNIR

În luna aprilie a acestui an, Compania Națională de Investiții Rutiere a preluat proiectul Autostrăzii Transilvania pe lotul Chiribiș – Biharia de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, care îl ținuse blocat, practic, încă din 2021.

Atunci, CNAIR a reziliat contractul pentru execuția acestui lot câștigat prin licitație, cu un an înainte, de asocierea firmelor Trameco, Drumuri Bihor (din grupul de firme Selina din Oradea), Vahostav SK (Slovacia) și Waterdrillings (București), pentru suma de 326 milioane lei. CNAIR a invocat ca motiv faptul că asocierea ceruse suplimentarea contractului cu aproximativ 48%, constructorii bazându-se pe expertize independente ce demonstrau că erau necesare lucrări suplimentare, necuprinse în documentația de licitație.

După reziliere și penalizarea firmelor, CNAIR a organizat o altă licitație, iar în documentație a inclus și lucrările indicate de expertiză, recunoscând astfel că era în mod real necesare.

Noua licitație a fost câștigată, pentru o sumă de două ori mai mare, de asocierea formată din Precon Transilvania (care face parte tot din grupul Selina) și Citadina 98, însă CNAIR a amânat semnarea contractului timp de un an, făcând acest lucru doar obligată de justiție (în 2023), după care, în 2024, a anunțat emiterea ordinului de începere a lucrărilor abia pentru luna mai a acestui an.

Între timp, proiectul a fost preluat de la CNAIR de CNIR, care a emis ordinul, pentru început, doar pentru 8,5 km din cei 28,5 km ai lotului. Pentru restul traseului ordinul de începere a lucrărilor va fi emis zilele următoare, așa încât constructorii să profite de restul lunilor de toamnă în care nu se așteaptă ploi care să reducă ritmul sau chiar să-l oprească.

Cu dotări moderne

Potrivit CNIR, pe traseul tronsonului Chiribiș - Biharia vor fi construite 18 poduri și pasaje, iar ca dotări va fi instalat și un sistem integrat ITS (Intelligent Transport System).

Acesta cuprinde un sistem de informare dinamică (VMS), cu panouri electronice de afișare a informațiilor pentru participanții la trafic; sisteme de cântărire dinamică (WIM) a vehiculelor în mișcare; sistem de Securitate (INFRA) care include monitorizare infrastructura prin camere de detecție a incidentelor rutiere, montate la fiecare 2 km.

De asemenea, pe acest tronson va fi instalat și un sistem SPEED pentru monitorizarea și detectarea vitezei de deplasare a autovehiculelor.

Pe teritoriul județului Bihor se mai lucrează și la tronsonul Suplacu de Barcău – Chiribiș, unde Erbașu a reluat șantierul în luna februarie a acestui an, urmând să le încheie în 18 luni, cât este și durata lucrărilor pe Chiribiș – Biharia.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!