În mai puțin de trei luni după ce a preluat de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere gestionarea proiectului pentru tronsonul de aproape 30 kilometri dintre Chiribiș și Biharia al Autostrăzii Transilvania, Compania Națională de Investiții Rutiere a emis ordinul de începere a lucrărilor.
Acestea vor fi executate de asocierea dintre firma orădeană Precon Transilvania și Citadina 98 din Galați, care trebuie să le încheie în 18 luni.
Un an și jumătate
CNIR, care la finele lunii aprilie a acestui an a preluat de la CNAIR proiectul Autostrăzii Transilvania pentru lotul 3C2, dintre Chiribiș și Biharia, a anunțat miercuri că a stabilit data de începere a lucrărilor pentru joi, 24 iulie.
„Am avizat în Consiliul Tehnico-Economic al CNIR documentația pentru un tronson cu o lungime de 8,5 kilometri, accelerând astfel acest proiect atât de important pentru infrastructura națională și demonstrând că, atunci când și beneficiarul înțelege să facă eforturi alături de constructor, se poate deschide șantierul cu aproape o jumătate de an mai devreme față de termenul contractual. Acordăm tot sprijinul Antreprenorului pentru ca, la finalul anului viitor, acest lot să fie terminat și să asigure conexiunile cu loturile în circulație ale Autostrăzii A3 de lângă Nușfalău și Borș”, a transmis, printr-un comunicat, directorul general al CNIR, Gabriel Budescu.
Lotul 3C2 Chiribiș-Biharia al Autostrăzii A3 are o lungime totală de 28,5 kilometri, iar contractul de 785 de milioane lei este finanțat din fonduri europene nerambursabile prin Programul Transport 2021-2027 și din fonduri de la Bugetul de Stat. Asocierea de constructori Precon Transilvania-Citadina 98 are un termen de 18 luni pentru etapa de execuție a lucrărilor.
Cu dotări moderne
Potrivit CNIR, pe traseul tronsonului Chiribiș - Biharia vor fi construite 18 poduri și pasaje, iar ca dotări va fi montat un sistem integrat ITS (Intelligent Transport System).
Acesta cuprinde un sistem de informare dinamică (VMS), cu panouri electronice de afișare a informațiilor pentru participanții la trafic; sisteme de cântărire dinamică (WIM) a vehiculelor în mișcare; sistem de Securitate (INFRA) care include monitorizare infrastructura prin camere de detecție a incidentelor rutiere, montate la fiecare 2 km.
De asemenea, pe acest tronson va fi instalat și un sistem SPEED pentru monitorizarea și detectarea vitezei de deplasare a autovehiculelor.
Secțiunea dintre Chiribiș - Biharia era singura de pe traseul din Bihor al Autostrăzii Transilvania la care nu se lucra, un tronson dintre Borș și Biharia fiind dat în folosință în 2020 după ce fusese finalizat de asocierea dintre firmele Trameco, Drumuri Bihor (ambele din grupul Selina), Vahostav SK (Slovacia) și Waterdrillings (București), iar tronsonul Chiribiș - Suplacu de Barcău este în execuție de anul trecut, antreprenor fiind Erbașu Construcții.
CNAIR, cu condiții. CNIR, fără
Anul trecut, după cum relata BIHOREANUL, după ce amânase mai multe luni semnarea contractului cu asocierea condusă de Precon Transilvania, firmă controlată de omul de afaceri orădean Beneamin Rus, proprietarul grupului Selina, CNAIR a emis ordinul de începere a lucrărilor pe lotul Chiribiș - Biharia (28,55 km) abia pentru data de 5 mai a acestui an, motivând că era pe rol un proces care trebuia în prealabil soluționat.
Este vorba despre un proces intentat CNAIR de asocierea firmelor Trameco, Drumuri Bihor, Vahostav SK și Waterdrillings, nemulțumite că, după ce câștigaseră contractul pentru acest lot încă în 2020, contra sumei de 326 milioane lei, acesta a fost reziliat de CNAIR pe motiv că antreprenorii solicitaseră o majorare de contract, invocând necesitatea unor lucrări suplimentare. Odată cu rezilierea contractului, în 2022, CNAIR a și penalizat asocierea cu 4,6 milioane lei.
Ulterior, însă, CNAIR a organizat noua licitație incluzând în caietul de sarcini lucrările suplimentare invocate de asocierea condusă de Trameco, ceea ce arăta că ele erau în mod obiectiv necesare.
Grindeanu cel cinic
Pentru a explica de ce ordinul de începere a lucrărilor a fost emis totuși doar pentru 5 mai 2025, reprezentanții CNAIR argumentau că nu pot exista două contracte pentru aceeași lucrare, chiar dacă, de fapt, contractul cu asocierea condusă de Trameco fusese reziliat.
Din cauza aceasta, un fost secretar de stat din Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma, l-a acuzat pe ministrul de atunci, Sorin Grindeanu, că „a blocat cinic” lotul din Bihor, întârziind lucrările cu un an.
UPDATE: Mobilizare foarte bună
În ziua începerii efective a lucrărilor, joi, CNIR a transmis o actualizare a informațiilor pe această temă, arătând că „în prima zi, constructorul este foarte bine mobilizat în șantier, cu peste 120 de utilaje și echipamente”.
În organizarea de șantier, asocierea Precon Transilvania - Citadina 98 Galați au amenajat o stație de betoane și o stație de asfalt, precum și un laborator pentru certificarea calității materialelor și lucrărilor. De asemenea, firmele au mobilizat 90 de camioane, 12 excavatoare, 5 cilindri compactori, 5 încărcătoare frontale și bulldoexcavatoare, o macara și o foreză.