Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, afirmă că executarea lucrărilor pe cei 28,55 kilometri ai lotului Chiribiș – Biharia al Autostrăzii Transilvania este blocată de firmele controlate de orădeanul Beneamin Rus care, deși au câștigat licitația organizată de CNAIR, refuză să semneze contractul.
Acuzele lui Grindeanu vin la mai puțin o lună după ce câștigătoarea licitației a lansat public acuzații contrare, și anume că tocmai CNAIR este cea care refuză semnarea contractului.
„De ce blochezi?”
„Situația de pe A3, Chiribiș – Biharia, trebuie să se deblocheze. Suntem într-o situație de Kafka. Am cerut documentele celui care a câștigat și el contestă faptul că am cerut documentele. În situația asta suntem. Avem un câștigător, îl știți, s-au cerut documentele de ce la CNAIR, să vină la semnat, ei contestă această chestiune. Ei au câștigat prin instanță (să lucreze pe Chiribiș – Biharia – n.r.) că, altfel, vă spun sincer că aș fi anulat, dar mi-au spus colegii că nu prea se poate juridic”, a afirmat ministrul Transporturilor, citat de news.ro, într-o conferință de presă susținută vineri.
„Fac aceste lucruri (firmele controlate de Beneamin Rus - n.r.) fiindcă spun că, în momentul în care ar semna acest contract, ar pierde anumite procese pe care le au deja deschise cu noi în trecut. Am înțeles, eu vreau să fac autostrada, pe mine nu mă interesează ce au semnat Orban pe repede înainte cu Bode aici, înainte de campanie. Pe mine mă interesează să fac această autostradă de la Chiribiș la Biharia. (…) Nu eu, nu Pistol i-a forțat să semneze acel contract (care a fost reziliat între timp - n.r.). Dacă le-a promis cineva ceva, să se ducă la instituții abilitate și să spună, dar nu să blocheze un proiect de tipul acesta. Dacă nu i-a forțat nimeni, hai să facem autostrada! Nu se poate așa ceva. De doi ani și ceva, e șoarecele și pisica. De ce blochezi în acest moment un proiect extrem de important?”, a întrebat, retoric, ministrul Transporturilor.
Rus: „Vom da un comunicat”
Pe de altă parte, este de notat că afirmațiile lui Sorin Grindeanu vin la mai puțin de o lună după ce asocierea formată din Precon Transilvania (deținută scriptic de un fost angajat al lui Rus, dar care ar fi controlată în realitate de patronul grupului Selina) și Citadina 98 a acuzat CNAIR că tocmai Compania din subordinea Ministerului este cea care refuză semnarea contractului de execuție în urma unei licitații câștigate în iunie 2023.
Rezultatul acesteia a fost contestat inițial la CNSC de alți doi concurenți, Strabag și Erbașu, dar a fost menținut, ulterior chiar și de Curtea de Apel București, unde Strabag a deschis un proces. Cu toate acestea, CNAIR nu a semnat contractul cu Precon - Citadina, astfel că după mai bine de 5 luni de la câștigarea licitației acestea s-au adresat CNSC pentru a obliga Compania să semneze contractul.
Contactat luni de BIHOREANUL pentru a răspunde acuzației aduse de Grindeanu, Beneamin Rus a spus, lapidar, că „domnul ministru este dezinformat, lucrurile stau exact pe dos, CNAIR refuză se semneze contractul cu câștigătorul licitației”.
De asemenea, Rus a afirmat că în cursul zilei va fi emis un comunicat de presă în care va fi făcută publică poziția firmelor față de acuzația privind blocarea semnării contractului pentru lotul Chiribiș - Biharia.
O poveste veche
CNAIR a declarat câștigătoare oferta asocierii Precon Transilvania - Citadina 98 (Galați), contra sumei de 785,21 milioane lei (fără TVA), în iunie 2023, soluția fiind contestată întâi la CNSC, apoi și în justiție de Strabag, Curtea de Apel București dând dreptate CNSC în noiembrie anul trecut, dar cu toate acestea contractul între CNAIR și firme nu a fost semnat.
Anterior, în 2022, CNAIR reziliase pentru acest tronson un contract încheiat în baza unei licitații din 2020, contra sumei de 326 milioane lei, cu asocierea Trameco, Drum Asfalt, Drumuri Bihor (din grupul Selina), Vahostav SK (Slovacia), Water Drillings (București), cu argumentul că firmele au cerut suplimentarea valorii contractului pe motiv că expertizele pe șantier au indicat necesitatea unor lucrări suplimentare față de cele prevăzute în caietul de sarcini, întocmit în 2017.
Lucrările suplimentare refuzate la acea vreme de CNAIR au fost totuși incluse în cel mai recent caiet de sarcini, care a stat la baza licitației încheiate în vara anului trecut.
UPDATE:
Precon: „Ne reiterăm dorința”
În comunicatul transmis luni după-amiază de Precon, firma arată că nu doar că nu a refuzat semnarea contractului cu CNAIR, ci dimpotrivă, își dorește acest lucru.
„Asocierea Precon a dorit și își dorește în continuare semnarea contractului de lucrări 3C2 Biharia- Chiribiș, în acest sens făcând toate demersurile legale necesare, inclusiv solicitând către CNAIR, în două rânduri, așa cum am menționat anterior, respectiv în 22.08.2023 și 29.11.2023, stabilirea datei la care se va semna contractul, fără a primi niciun răspuns din partea CNAIR SA”, se arată în comunicat.
Informarea precizează că Asocierea Precon s-a aflat inclusiv „în situația de a solicita CNSC emiterea unei decizii privind obligarea CNAIR la semnarea contractului de lucrări”.
„În acest sens, reiterăm dorința noastră de a semna acest contract cât de repede posibil, fiecare zi de întârziere în începerea proiectării și executării acestuia generând pierderi însemnate companiilor implicate în executarea obiectivului”, arată informarea.
Comunicatul ce redă cronologia evenimentelor poate fi citit integral mai jos: