Pentru ţăranii din Brusturi, Revelionul a venit cu trei luni mai devreme. Prima doamnă a  comunei, nană Livia Bârlău, a fost realeasă şefa organizaţiei de bază a PSD. Deşi nu are decât două dosare penale, prin derogare a primit aprobarea de a rămâne şefa pesediştilor din zona Picleu-Ţigăneşti, chit că poate alţii, cu ani buni de puşcărie la activ, meritau cu prisosinţă să fie aleşi în onoranta funcţie.

Dacă o comparăm cu alţi primari, e clar că se deosebeşte, pentru că de obicei masculii care câştigă alegerile sfârşesc prin a dansa pe sub mese, pe când Livia a dănţuit pe masă de săreau şuruburile din scânduri.

Nu vă miraţi că domnul Mang a considerat că respectiva este persoana potrivită pentru a conduce destinele comunei! Ce să facă şi el acum, la apusul carierei? Doamna Bârlău a bătut un fost procuror cu un cleşte de tăiat sârmă, motiv pentru care are dosar de tentativă de omor, ba a şi stat o vreme după gratii. Putea oare domnul Mang să rişte să o enerveze pe distinsa colegă, "cea iute vărsătoare de sânge nevinovat"?

Da, ştim, am înţeles, există prezumţia de nevinovăţie, iar până când un om nu este condamnat definitiv, intră în categoria îngerilor. Dar oare probleme de moralitate nu se mai pun deloc în politică?

Primarii de comună sunt aleşi de obicei pe criterii de clan, nicidecum de ideologie, iar acum devin foarte importanţi, când se văd la orizont alegerile. Nu contează capacitatea lor de a atrage fonduri europene, ci aceea de atragere a asistaţilor sociali în secţiile de votare. Acesta este şi motivul pentru care aleşii comunali au primit bani în plus la salarii, că ei asigură victoria în alegeri...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!