Un an de durere, lacrimi şi dor... Aşa ar putea caracteriza ucrainenii această perioadă din viaţa lor, în care mulţi conaţionali şi-au dat vieţile pe front, au rămas mutilaţi ori, în lupta pentru supravieţuire, au reuşit să fugă, lăsându-şi rudele, prietenii şi casele în voia sorţii.
Peste 1.500 de ucraineni plecaţi din calea războiului s-au stabilit în Bihor, unii izbutind să-şi găsească de lucru în domeniile lor. BIHOREANUL vă spune poveştile a trei refugiaţi care s-au integrat încă din primele luni şi pentru care acesta a devenit locul în care au găsit pacea pe care şi-o doresc şi acasă...
"Operaţiune militară specială"
Pe 24 februarie 2022, preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat trupelor sale să invadeze Ucraina, invocând o "operaţiune militară specială". În doar câteva ore, exploziile au zguduit capitala Kiev, dar şi alte oraşe, precum Kramatorsk, Harkov, Odesa sau Mariupol, principalul port al ţării. În aceeaşi zi, centrala atomoelectrică de la Cernobîl, scena celui mai grav accident nuclear din istorie, a căzut în mâinile atacatorilor.
Haosul a pus stăpânire pe regiunile ucrainene. Civilii se adăposteau în subsoluri sau fugeau din oraşe, în timp ce guvernul preşedintelui Zelenski şi comandanţii militari mobilizau armata. Rusia ataca pe toate fronturile, ajutată de Belarus, aşteptându-se la o victorie uşoară, care însă n-a venit. Încă de la început, aproape toţi liderii mondiali au condamnat agresiunea, apoi, cu timpul, Europa şi SUA au trimis Ucrainei arme şi muniţii cu care să se apere.
(Foto: INQUAM Photos - Ilona Andrei)
Gările şi autogările din ţara atacată au fost luate cu asalt de mame, copii şi adolescenţi, iar majoritatea bărbaţilor au rămas în ţară, să lupte pentru patria lor. Până acum, peste 8 milioane de ucraineni au fugit, peste 3 milioane ajungând în România. O parte dintre ei au şi rămas aici.
1.580 în Bihor
În ţara noastră, în primele zile, cei care s-au mobilizat au fost cetăţenii simpli şi organizaţiile non-profit, care au strâns alimente, îmbrăcăminte şi pături pentru refugiaţi, iar unii i-au cazat gratuit în propriile case. Din martie, Guvernul a luat o serie de măsuri de sprijin, inclusiv o Ordonanţă prin care decontează gazdelor 50 lei/zi/persoană pentru cazare şi 20 lei/zi pentru hrană. Mecanismul plin de "bube" a facilitat însă înşelătoriile, fiind descoperite persoane care au declarat un număr fictiv de refugiaţi cazaţi.
Până săptămâna trecută, în Bihor au obţinut permise de şedere de la Serviciul pentru Imigrări 1.580 de cetăţeni ucraineni, cei mai mulţi, 456, în luna mai a anului trecut. Câteva zeci şi-au găsit de lucru, cu ajutorul ONG-urilor. Înainte de război, ar fi trebuit să obţină un aviz de la Inspectoratul General de Imigrări (IGI), dar procedura a fost simplificată.
"Când ajung la noi trebuie să completeze un formular în care scriu, în română sau ucraineană, ce competenţe au şi ce şcoli au absolvit. Pot fi angajaţi pentru 6 luni, timp în care pot obţine documentele de la IGI pentru prelungire. De la începutul războiului, 95 de ucraineni au fost înregistraţi la noi, din care 18 sunt încă activi la firmele la care au fost angajaţi", spune Békési Csaba, şeful Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
"Acasă e prea periculos"
Între primii ucraineni care au început să muncească aici a fost Oksana Godniuk (foto), plecată din Cernăuţi în 2 martie 2022, alături de cei doi băieţi ai săi, acum de 11 şi de 13 ani. A trecut graniţa pe la Siret şi a şofat până la Oradea, unde a fost cazată gratuit într-un apartament din zona centrală. S-a simţit norocoasă. I-a povestit gazdei că a lucrat într-un salon de înfrumuseţare, unde a laminat gene şi sprâncene - o procedură non-invazivă de fixare şi alungire a firelor de păr. Gazda i-a făcut apoi legătura cu Cosmo Beauty School, unde a primit un job în salonul de cosmetică.
Când BIHOREANUL i-a publicat povestea, Oksana învăţa primele cuvinte în română. "Acum urmez cursurile de limba română ale Asociaţiei Filantropia din Oradea. Înţeleg multe cuvinte şi ştiu să răspund. În cel mai rău caz, folosesc Google Translate. Sunt recunoscătoare că am putut să continui să lucrez aici cu ajutorul românilor, care au suflete bune şi amabile", povesteşte ea, emoţionată, în româneşte.
În anul care a trecut nu s-a gândit să se întoarcă acasă. Şi-a pierdut mulţi prieteni în război, iar acum se roagă pentru mătuşa şi unchiul ei, care locuiesc în Doneţk, regiune ocupată şi bombardată continuu de ruşi. "Acasă e prea periculos. Aici, în Oradea, mă simt în siguranţă, de aceea, ca să mă perfecţionez şi să continui aici, fac şi alte cursuri de stilizare şi colorare a sprâncenelor şi genelor", spune Oksana.
Vis în Oradea
Un alt ucrainean stabilit în oraş este Alexei Shkurat (foto), care şi-a părăsit oraşul natal, Odesa, chiar în prima zi de război. Planul era să ajungă în Polonia, la un prieten. În apropiere de Oradea, însă, maşina i s-a defectat şi a fost nevoit să oprească. Aşa i-a cunoscut pe ONG-iştii care l-au ajutat să-şi găsească o cazare, a avut timp să exploreze oraşul şi şi-a dat seama că acesta seamănă mult cu Odesa.
Cu o vastă experienţă în arta stradală, Alexei a fost încurajat de prietenii orădeni să înscrie un proiect de pictură murală în centrul oraşului pentru bugetarea participativă lansată de Primărie, moment în care a aflat şi BIHOREANUL de povestea lui.
Cum iniţiativa a primit destule voturi şi urmează să fie analizată de specialiştii municipalităţii, Alexei a început să lucreze şi la alte proiecte şi să se promoveze. "Am reuşit să lucrez la 33 de tablouri, pe care le-am vândut. Visul meu este să deschid un studio de artă aici, asemănător cu cel pe care îl mai am încă în Odesa şi unde colegii mei fac câteva proiecte pentru alte ţări. Din fericire, oraşul nostru arată bine, iar fratele meu, înrolat în armată, este, slavă Domnului, în viaţă, acum internat în spital cu o pneumonie", povesteşte Alex.
Casă sub asediu
În Oradea şi-a rescris povestea şi Olga Taranukha (foto), originară din regiunea Sumî, lângă graniţa cu Rusia. A ajuns aici în aprilie 2022, iar până în iunie a fost învăţătoare, în sistem online, la şcoala pentru care lucrase acasă. În vară şi-a depus CV-ul pentru un post de învăţătoare la o şcoală improvizată pentru clasele primare, deschisă de Caritas Eparhial în cartierul Rogerius (foto jos).
"N-am vrut să-mi las casa şi soţul acolo, dar el m-a convins să plec. Am fost speriată când am ajuns aici, nu mai ieşisem niciodată din Ucraina. Nu ştiam nici română şi nici engleză. Acum, după aproape un an, parcă am o casă nouă", povesteşte profesoara, în ucraineană.
Deşi şi-a dorit să se întoarcă acasă în vara anului trecut, şi-a dat seama că nu poate. Satele din regiune, inclusiv cel în care a locuit ea, au fost distruse de tancuri şi rachete. "Lângă casa mea a fost o explozie. Casa e încă în picioare, dar fântâna din care venea apa în casă a cedat, la fel şi intrarea în pivniţă, unde depozitam iarna legume, fructe ori borcane de zacuscă. Nu ştiu cât va mai rezista clădirea... Nu este nici curent, sistemul de electricitate a fost distrus".
Vremuri pline de durere
Cei trei spun că au suferit într-un an cât într-o viaţă, şi asta doar din cauza unei persoane fără milă, orbite de ambiţii de putere: Vladimir Putin. Deşi ştiu că nu se pot întoarce în patria mamă, cu toţii îşi doresc ca războiul să înceteze, conştienţi, însă, că un asemenea miracol depinde de mulţi factori.
"Război... prea multă amărăciune, singurătate şi moarte poartă acest cuvânt", spune Oksana. "El (n.r. Putin) este un corupt care nu preţuieşte viaţa cetăţenilor săi, darămite a altor oameni!", crede Alexei. "Acest război este absolut inutil. Ne-a adus numai durere. Sper să se termine curând, nu-mi pierd speranţa. Dar cred că vremurile de după război vor fi un test şi mai dificil pentru noi", zice şi Olga.
Şi ea, şi ceilalţi au avut, până la urmă, curajul să fugă în necunoscut pentru a se bucura de un drept fundamental, dreptul la viaţă...
PE ULTIMUL LOC
Românii, pro-ucraineni şi nu prea
Refugiaţii le sunt recunoscători românilor care i-au ajutat încă din primele săptămâni. Cel mai recent sondaj Eurobarometru standard, realizat în perioada 12 ianuarie - 6 februarie, publicat săptămâna trecută, arată, însă, că românii sunt europenii care se împotrivesc cel mai mult ajutorului dat Ucrainei de UE.
Potrivit studiului, 25% dintre români dezaprobă furnizarea de ajutor umanitar cetăţenilor afectaţi de război, cel mai mare procent din întreaga UE, la mare distanţă de Bulgaria (dezaprobare de 15%) şi Slovacia (dezaprobare de 11%). Românii sunt fruntaşi şi la rata de dezaprobare faţă de primirea în UE a refugiaţilor (24%), fiind depăşiţi doar de cehi (26%).
55% dintre români sunt de acord cu finanţarea de către UE a cumpărării de armament pentru Ucraina, în timp ce 36% se opun, ei fiind întrecuţi doar de bulgari (37%).