Carne crudă servită unor elevi din Oradea. Mai mulți părinți și-au retras copiii de la cantină, directoarea spune că a fost un incident izolat
Situație neplăcută la Liceul Greco-Catolic din Oradea, unde o clasă de elevi a primit, la masa de prânz, carne insuficient gătită, spre nemulțumirea părinților. În timp ce unii dintre părinți au decis să nu-și mai lase copiii să mănânce hrana primită la școală, directoarea Antonia Nica spune că incidentul a fost unul izolat, provocat de faptul că respectiva clasă a anunțat târziu prezența la masa de prânz.