Poate v-aţi întrebat zilele acestea ce e cu isteria hârtiei de toaletă şi unii v-aţi mirat privind online clipuri cu oameni cărând baxuri întregi în braţe ori luptându-se pentru o rolă de hârtie de WC. Am fost curios să văd care e explicaţia psihologică a acestui comportament bizar şi de ce fix hârtia de toaletă e cea care preocupă mai mult masele. La urma urmei există lucruri mult mai importante decât ea în situaţii de criză...
Ca în orice vremuri de restrişte, nici actuala perioadă nu este ferită de cei sceptici. Unii oameni pur şi simplu nu consideră circumstanţele ca fiind serioase şi au propriile lor teorii despre pandemie. Există cei care cred că situaţia este mult mai lejeră decât este prezentată la televizor şi că măsurile luate de guvernele mondiale sunt exagerate.
Acum că epidemia COVID-19 ne-a ţintuit în apartamente, nu ar strica dezbătut subiectul efectelor psihologice ale izolării. Obişnuiţi cu rutina noastră zilnică şi ruperea ritmului casei cu ieşiri după cumpărături ori întâlniri cu amicii, izolarea forţată poate deveni încet-încet un calvar pentru unii dintre noi. Voi dezbate în acest text câteva lucruri pe care le putem întreprinde pentru a ne face şederea în casă mai plăcută şi departe de efectele negative pe care le poate avea asupra minţii.
Am să încerc să explic pe înţelesul noilor generaţii sintagma "Ai carte, ai parte" pentru că ştiu că a devenit atât de răspândit mesajul, încât s-a perimat. Când eram tânăr, nu o pricepeam nici eu şi mi se părea doar ceva vehiculat de pensionari...
Învăţământul universitar din România a fost deseori criticat. Taberele sunt împărţite în general în două: cei care blamează "sistemul" şi cei care blamează noile generaţii. De vină ar fi sistemul pentru că nu e adaptat nevoilor pieţii sau nivelului studenţilor. Sau de vină sunt studenţii deoarece sunt delăsători şi dezinteresaţi?
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
Statistic vorbind, milenialii stau mai puţin într-un loc decât generaţiile precedente. Nu petrec mai mult de doi ani într-o companie şi nu ezită să sară la oportunităţi mai bune de muncă atunci când acestea se ivesc. Pun mare preţ pe libertate şi mobilitate aşa că mulţi dintre ei sunt fie freelanceri, fie nomazi digitali.
Narcisiştii tind să mintă des. Fie în mod direct, fie înflorind părţi ale adevărului, fie prin omisiune. Îşi vor nega neajunsurile şi vor căuta să fie înconjuraţi de oameni care sunt mereu de acord cu ei. Este important pentru narcisişti ca cineva să le valideze opiniile, statutul, prezenţa. Deoarece au o stimă de sine fragilă, vor manipula oamenii în aşa fel încât respectivii să ajungă să-i laude. Asta, în schimb, le menţine stima de sine la un nivel acceptabil, chiar dacă e clădită pe minciuni.
Am observat o goană nebună a românului din online după inteligenţă şi setea de lectură. Nu e de mirare că atelierele de dezvoltare personală prind atât de bine la noi în ţară; doar fiecare al treilea român cu acces la internet caută să se auto-îmbunătăţească prin fel şi fel de metode rapide. Se cumpără cărţi de self-help la kilogram, se urmăresc clipuri în care speakeri cu voce bândă te învaţă cum să devii mai fericit...
Oradea adolescenței mele era un loc diferit de orașul de azi. Străzile colcăiau de câini vagabonzi, iar în parcări mai vedeai încă Dacii 1310. Telefon mobil nu avea nimeni și va mai dura o vreme până să apară primele pagere, așa că singura modalitate de contact era să suni acasă la om pe telefonul fix și să speri că răspunde.
Am vrut să văd cum arată Oradea în cifre, iar datele recente publicate de site-ul Institutului Naţional de Statistică, deşi unele au doi-trei ani vechime - ne pot furniza o imagine de ansamblu asupra situaţiei actuale. În esență, demografia municipiului de pe Criș ne spune că mai mulţi oameni aleg să tranziteze oraşul, majoritatea turişti, şi că numărul acestora tinde să crească. Partea intravilană este în expansiune, iar nivelul de trai mai ridicat decât în alte municipii importante din ţară. Natalitatea se menţine la un nivel stabil, dar există fluctuaţii la nivelul relaţiilor oficiale dintre cupluri.
Inteligenţa este râvnită în ziua de azi ca un atribut fără de care persoana nu se poate descurca eficient în viaţă. Adevărul este însă că inteligenţa corelează extrem de bine cu probleme de ordin mental, afectiv şi social. Oamenii cu IQ ridicat întâmpină mai multe dificultăţi în a se integra în societate, mulţi suferă de depresie, anxietate sau alte tulburări, iar o mică parte au chiar şi boli mintale.
Vorbim de o "explozie" de depresie în rândul fetelor începând cu anul 2012 şi până în prezent şi toate aceste adolescente au un singur lucru în comun: petrec mult timp pe telefoanele mobile ori în faţa canalelor social media.
Șansa de a deveni înzestrat sau talentat este aceeaşi indiferent de statutul financiar al părinţilor. Lucru deloc surprinzător, deoarece genetica nu ţine cont de fluctuaţia dolarului pe piaţa globală. Dar interesant de observat în acest context este inegalitatea care derivă din statutul financiar al părinţilor respectivilor copii.
Ideea de "IQ ridicat" este mult supraevaluată. Pentru a-şi pune în valoare intelectul, un om depinde de prezenţa unor abilităţi şi caracteristici cu mult mai importante decât inteligenţa şi fără de care aceasta devine în mare măsură inutilă.
"Gaslighting" este greu de definit într-o singură propoziţie. Este o tehnică folosită des de narcisişti şi cei cu psihopatie pentru a-şi manipula victimele. Dacă ar fi să încercăm o definiţie, "gaslighting" se traduce printr-o formă de abuz emoţional care are ca scop crearea de îndoieli în victimă cu privire la propria sănătate mintală, memorie şi percepţie.
"Quark Gallery" din Str. Cuza Vodă nr. 21/A invită orădenii la expoziţia "Ad Absurdum" a pictorului bihorean Tudor Frâncu. Sub curatoriatul lui David-Aron Indig, expoziţia de pictură este deschisă publicului până în 15 noiembrie şi poate fi vizitată în zilele de sâmbătă şi duminică între orele 15:00 şi 22:00. Expoziţia se va încheia cu un eveniment secundar numit "Decrypt" ce va reuni critici de artă, un psiholog, artişti plastici şi împătimiţi ai picturii.
Anxietatea este una din marile probleme psihologice ale secolului nostru. Alături de depresie, este subiectul cel mai des întâlnit în cabinetele de psihologie. Anxietatea variază de la om la om și se manifestă oarecum diferit ca intensitate în cazul fiecăruia.
Se pare că minciuna îl poate face pe un politician să pară mai... autentic. Oamenii tind să vadă minciunile emise de un lider politic drept o tentativă a acestuia de a se lupta cu mâinile murdare împotriva unui sistem corupt; asta în pofida faptului că minciunile sunt sfruntate şi demistificate ulterior.
În caz că nu aţi observat, fobiile faţă de anumite vieţuitoare sunt mai des întâlnite decât cele care au ca obiect alte animale. De exemplu, femeile tind să se teamă mai mult de insecte şi păianjeni decât de - să zicem - porumbei. Mult mai mulţi oameni se tem de şerpi decât de pisici. De şobolani decât de mămăruţe. În acest articol vom discuta despre psihologia fricii şi cum teama a jucat un rol adaptativ în dezvoltarea speciei umane.
Cercetătorii regnului animal se confruntă de ani de zile cu o problemă spinoasă. Animalele care duc o luptă şi o câştigă au o şansă foarte mare să câştige şi următoarea bătălie. Întrebarea este: "de ce anume?". Sunt la mijloc factori psihologici? Este vorba de încrederea dobândită de către învingător? Mai mult - deoarece acelaşi lucru pare să fie valabil şi în cazul fiinţelor umane - un studiu a încercat să găsească un răspuns la această întrebare: de ce învingătorii continuă să învingă?
În ultimii ani tot mai mulți tineri au început să-și lase barba să crească, generând o modă de impact global care a atins și România. Vedem pe stradă bărbați cu barbă stufoasă, spre deosebire de acum cinci ani, când moda încă nu prinsese amploare. În acest articol vom încerca să vedem ce stă la baza psihologiei acestui fenomen și de ce bărbații decid să-și lase barbă în încercarea de a atrage mai multe partenere.
Ne naştem, suntem crescuţi de părinţi, ne maturizăm, avem la rândul nostru propriii copii pe care îi creştem, îmbătrânim. Fiecare generaţie trece prin acelaşi ciclu, dar o face în perioade diferite de timp, pe măsură ce în urma noastră rămâne istoria. Aşa se face că aceia care au prins în adolescenţă începuturile comunismului în România au încă memoria vremurilor de dinainte şi au trebuit să se adapteze schimbării.
Există destul de multe femei care sunt atrase de o anumită tipologie de bărbaţi: aroganţi, duri, insensibili, flegmatici, care încearcă mereu să-şi controleze partenera ori sunt pur şi simplu narcisişti incurabili. Bărbaţii aflaţi la polul opus nu le atrag: calmi, atenţi, politicoşi, răbdători, care respectă graniţele intimităţii impuse de femeie. Cum se face atunci că unele femei aleg parteneri din prima tipologie, ajungând în relaţii abuzive în care se complac, când sunt curtate în acelaşi timp de "băieţii buni"?
Nevoia de intimitate erotică se trage din mitul androginului, androginul reprezentând atât bărbatul cât şi femeia, uniunea acestora mai exact. Până şi în cazul relaţiilor dintre cupluri de acelaşi sex, mitul androginului presupune că unul dintre parteneri îşi va asuma rolul masculin, iar celălalt rolul feminin.
În general, fluiditatea sexuală a femeilor este văzută va fiind mult mai răspândită decât cea a bărbaților iar consensul în psihologie este că femeile sunt mult mai dispuse să fie atrase de persoane de același sex decât bărbații. Studii făcute pe acest subiect confirmă ipoteza: femeile, indiferent de orientarea lor sexuală, devin excitate într-o mai mare măsură la stimuli diverși care variază de la clipuri cu conținut explicit heterosexual și până la clipuri care afișează lesbiene întreținând relații sexuale.
Consensul unanim în psihologie a fost până acum că depresia se leagă de procesele chimice din creier (serotonina în special), dar o serie de noi studii au propus o nouă teorie: şi anume aceea că depresia ar putea să aibă cauze fizice.
Ştirile false şi panicarde care au invadat reţelele de socializare încă de la faza lor incipientă au devenit o adevărată problemă pentru utilizatori. Ai spune că în spatele acestora se află guverne şi corporaţii al căror scop este dezinformarea publicului, dar adevărul e că principalul factor care întreţine propagarea cu rapiditate a ştirilor false sunt chiar utilizatorii!
Scenariul poliţist bun/poliţist rău este unul din cele mai cunoscute, fiind prezentat des în filmele americane: un poliţist agresiv intră în camera de interogatoriu şi bruschează verbal acuzatul adoptând o postură ameninţătoare, care face trimitere la un temperament exploziv, de neprevăzut şi în general ostil. Dar mai sunt și altele...
De la credinţa în Yeti şi până la date fatidice care prezic sfârşitul lumii, isteriile în masă şi credinţele iraţionale sunt o parte a culturii globale de care se pare că nu putem scăpa. Ele există din cele mai vechi timpuri şi se comportă asemenea unui virus care infectează întâi o persoană, apoi un grup mic de oameni, apoi grupuri adiacente, formând în cele din urmă o credinţă puternic instaurată, dar ilogică, ce ajunge de cele mai multe ori să dăuneze cuiva.