Primarii a încă cinci comune bihorene - Buntești, Drăgănești, Lazuri de Beiuș, Pietroasa și Rieni - și reprezentanții unei asocieri formate din cinci firme au semnat joi, la sediul Consiliului Județean Bihor, un contract pentru executarea unor noi rețele de gaz în județ, investiție de peste 66 milioane lei finanțată cu fonduri UE.
Potrivit unei informări a administrației județene, lucrările vor fi executate de o asociere formată din firmele Precon Transilvania, Distrigaz Vest, Gazmind SRL, Luxten Lighting Company SA și Trans Ar Trust Instalații SA, beneficiară fiind Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Gaz Sud în cadrul căreia s-au asociat cele cinci comune.
Valoarea contractului este 66,350 milioane lei, fără TVA, iar durata de realizare este de 16 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor, dintre care 4 luni pentru proiectare și 12 de luni pentru execuție.
Asociația Gaz Sud a comunelor Buntești, Drăgănești, Lazuri de Beiuș, Pietroasa și Rieni a câștigat finanțarea europeană cu sprijinul CJ Bihor, contractul de finanțare fiind semnat în vara anului 2022. Potrivit proiectului, în cele cinci comune urmează să fie construiți 115 kilometri de rețele de gaz, cu peste 3.300 de branșamente.
În ultimii trei ani, după ce Consiliul Județean a anunțat un program de sprijinire inclusiv financiară a unităților administrativ-teritoriale interesate să înființeze rețele de gaze naturale, 19 primării din Bihor și-au manifestat acest interes, în prezent proiectele fiind în diferite stadii de implementare.
Astfel de proiecte sunt în derulare, în prezent, în Zona Metropolitană Oradea pentru realizarea de rețele în Nojorid, Oșorhei și Paleu (cu fonduri europene), în Sânmartin, Aleșd, Aștileu, Țețchea, Tileagd, Ciumeghiu și Cociuba Mare (cu fonduri guvernamentale din Programul Național de Investiții Anghel Saligny) și în Ștei, Lunca, Sânnicolau Român și Cefa (cu fonduri asigurate de firme și cu sprijin de la CJ Bihor).