O mare problemă pentru Oradea este că mai sunt sute de străzi înguste şi neasfaltate, iar, în loc ca numărul acestora să scadă, creşte odată cu noile cartiere ale oraşului. Aşa că, oricât ai face o planificare, nu ştim în ce an scăpăm de străzi înguste acoperite cu pietriş.
Cauzele sunt istorice şi isterice. Avem străzi vechi, cum ar fi Adevărului, unde nimeni nu şi-a bătut capul cu trama stradală pentru că se circula exclusiv cu căruţe. Şi mai avem cazul dezvoltatorilor bişniţari apăruţi după Revoluţie care, profitând de naivitatea sau dezinteresul administraţiei locale, au trântit nişte cartiere unde drumurile sunt făcute exclusiv pentru trotinete.
Ca să poată face drumuri pentru maşini, nu pentru maşinuţe, Primăria le cere proprietarilor să doneze bucăţi de teren din faţa caselor. Ei, bine, Justiţia a decis că e ilegal, aşa că până nu sare Primăria cu banii, nici vorbă de eliberare de terenuri pentru lărgirea drumurilor, dotarea cu utilităţi şi la final asfaltări!
La prima vedere pare o măsură justă, ce e al omului e pus deoparte. Numai că reacţia edililor va fi previzibilă: nu donezi terenul, asfaltăm în altă parte, unde oamenii o fac. Am trecut prin faza asta cu donaţia şi cea mai excesivă mi s-a părut nesimţirea Primăriei, ca, după ce-i dau terenul gratis, să mă pună să umblu şi după notar, pe care tot eu l-am plătit.
Dar pe de altă parte, o asfaltare a străzii duce implicit la creşterea valorii proprietăţilor în zonă, semnificativ mai mare decât suma pe care ai fi obţinut-o prin despăgubire.
Aşa că dilema e clară: nu donezi, rămâi în nămol, dar te bucuri de câteva sute sau mii de euro. Sau dai terenul şi eşti îndreptăţit să-i iei de guler pe edili, că nu mai au niciun motiv să te lase cu drumurile ca-n secolul XIX.