De-o vreme, televiziunile de știri sunt toată ziua cu Bolojan în gură. Cu cât omul tace despre sine cu mai multă încăpățânare, cu atât mai abitir îl pomenesc ceilalți.
Ciucă ar fi vrut tandem cu el, ca premier, în campania prezidențială, ca să-și tragă ceva din reputația bună a bihoreanului. Doar nu era să-și asocieze imaginea lui Boc, care după ce întreaga carieră ba a dat la coasă, ba a dirijat fanfara-n șpilhozăni, tocmai ce-a îngropat proiectul metroului din Cluj. I-a urmat Lasconi, cu dublu scop: să bage zâzanie între liberali și să aspire și ea câteva procente din partea celor care apreciază prestația lui Bolojan. Mai nou, acesta e propus, „pe surse”, și pentru Cotroceni. Mai lipsea să-l laude și Ciolacu, cel care, să nu uităm, a spus că puterea trebuie împărțită.
Parcă ar fi o întrecere între politicieni: care trage mai tare de Bolojan. Dar să nu fim naivi. Dacă ar putea, s-ar descotorosi bucuroși de el. E suficient să le răsfoiți paginile de Facebook - unde urmăritorii le reproșează că îl elogiază pe fostul primar al Oradiei, acum președinte de județ, dar niciunul nu îl copiază - ca să-ți dai seama că prezența lui în politichia autohtonă le este ca un cui în talpă. Politrucii postează despre Bolojan, dar niciunul nu poate explica alegătorilor de ce n-au făcut și ei, nu 7 centuri într-un mandat, ci barem o cărare nouă.
Discuțiile atât de lungi, de insistente, caraghioase și degeaba dezvăluie, de fapt, calitatea jalnică a celor care conduc partide și se visează oameni de stat. Ciolacu se branduiește ca un tip „normal”, din popor, dintre noi, cu niciun milimetru mai cu moț, deși fix de lideri extraordinari avem nevoie, deci a-normali. Ciucă, cel care cum pui pe el o cameră, cum rămâne cu o singură vocală, ă, în fondul lexical, e complet rupt de realitate dacă își închipuie că alegătorii ar vota, după un mut, un bâlbâit.
Lasconi? O actriță care se dă în spectacol ba pe la Untold-uri, ba pe la mănăstiri, convinsă și ea că nu trebuie să-și demonstreze decât „empatia” cu „poporul”, și că verva, disponibilitatea și cazierul politic nepătat înlocuiesc competența, capacitatea analitică și anduranța. George Simion? Să fim serioși, ne place că „le zice bine”, dar câți i-ar încredința o comună, nu o țară?
De Șoșoacă nici n-are rost să vorbim, singura calitate îi este volumul, de te miri unde-i încap și toate celelalte defecte. Ana Birchall sau Cristian Diaconescu poate ar fi soluții rezonabile, dar fără partide în spate au slabe șanse să-și strângă semnăturile și mai ales să fie votați. La fel cum are și Kelemen Hunor, poate cel mai calificat, dar cu handicapul reprezentării doar a unei minorități.
Se vorbește prea mult de Bolojan pentru că în realitate nu prea sunt alți „Bolojani” în politica noastră, plină de impostori, foști, viitori foști, flecari și dizeuze.