Primăria a scos, luni, la concurs postul de director al Muzeului oraşului Oradea. Potrivit anunţului de concurs publicat pe site-ul municipalităţii, pe lângă studiile de specialitate în istorie, cum se pretează în cazul unui muzeu, candidaţii pot fi absolvenţi de drept sau management, deschizând o portiţă pentru actuala directoare, Angela Lupşea, contestată de o parte a muzeografilor.

Se poate şi jurist...

"(Candidatul) are studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă într-unul din domeniile: istorie, economie (management), ştiinţe juridice, administrativ", se menţionează în anunţ.

În plus, candidaţii trebuie să aibă minim trei ani de experienţă pe un post de conducere şi cinci ani de muncă în domeniu.

Condiţiile pentru participarea la concurs au fost aprobate de Consiliul Local în şedinţa din luna aprilie anul trecut, la propunerea conducerii Primăriei. BIHOREANUL a avertizat încă de atunci că postul ar fi unul cu dedicație, iar fostul primar Ilie Bolojan a dispus anularea procedurii de selecție a anului manager până după alegeri.

Marţi, noul primar al Oradiei, Florin Birta, a negat faptul că postul ar fi pregătit. "Candidaţii trebuie să fie absolvenţi de studii superioare în discipline precum istorie, ştiinţe juridice sau management. Nu cred că aceste condiţii contravin vreunei legi sau normativ în vigoare", a spus Birta.

"Nu sunt condiţii limitative..."

Potrivit primarului, condiţii similare au fost stabilite şi în primăvara anului 2016. "Nu cred că aceste condiţii sunt limitative. Data trecută postul a fost câştigat de o persoană din Bucureşti", a declarat edilul.

Diferența dintre cele două proceduri de selecție este însă că atunci municipalitatea a scos la concurs postul de manager al Cetății Oradea, iar acum pe cel de director al Muzeului orașului Oradea, care funcționează în incinta monumentului istoric.

De altfel, numită în funcție la jumătatea anului 2016, bucureşteanca Gabriela Arghiroiu nu a rezistat la conducerea fortificaţiei mai mult de jumătate de an. Managerul a părăsit conducerea Cetăţii prin demisie, iar funcţia i-a venit cu titlu interimar actualei directoare Angela Lupşea.

Lupşea se află în conflict deschis cu muzeografii din subordine care au reclamat-o la DNA pentru abuz în funcţie, iar acum îi sancţionează pentru a-i forţa să plece din instituţie înainte să fie confirmată ca director cu puteri depline.

Potrivit anunţului de concurs de pe site-ul municipalităţii, candidaţii îşi pot depune proiectele de management şi dosarele de concurs la Primărie până pe 22 februarie, notele obţinute urmând să fie comunicate până pe 8 martie.

Proba de interviu, privind susţinerea proiectelor de management, va fi organizată pe 9 martie.