În cea mai recentă ședință, desfășurată miercuri, Guvernul României a emis o Hotărâre de aprobare a indicatorilor tehnico-economici pentru un nod rutier în localitatea bihoreană Spinuș, care să lege de viitoarea Autostradă Transilvania șoseaua națională DN 1P.

Culmea este că, potrivit HG, necesitatea nodului rutier a fost evidențiată încă din 2016 într-un studiu de prefezabilitate, însă obiectivul nu a fost inclus în documentația ultimei licitații organizate de CNAIR, în 2022, pentru construirea lotului Chiribiș – Biharia al autostrăzii, pe care ar urma să fie construit nodul de peste 3,6 kilometri.

Peste 100 de milioane de lei

Executivul a adoptat o „Hotărâre de Guvern aprobarea indicatorilor tehnico - economici aferenţi obiectivului de investiții Nod rutier A3 (km39+940) - DN 1P (Spinuș), județul Bihor”, act prin care, practic, la propunerea CNAIR, își dă acordul referitor la caracteristicile tehnice și în legătură cu fondurile necesare pentru amenajarea unui nod rutier pe Autostrada Transilvania, în localitatea Spinuș, la intersecția cu DN 1P. Această șosea națională secundară leagă, pe 22 kilometri, Uileacu de Criș de o altă șosea națională secundară, DN 19E.

„Valoarea totală a investiției se ridică la 103,9 milioane lei, iar durata de realizare a investiției este de 12 luni. Nodul rutier va avea o lungime de 3,628 kilometri”, se arată în comunicatul transmis de Guvern ulterior adoptării Hotărârii.

Acesta mai precizează că „finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile prin Programul Transport (PT) 2021-2027 şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii”.

Necesar de 8 ani, dar omis din licitații

Culmea este că, deși HG a fost adoptată pe 4 septembrie 2024, necesitatea lucrării era cunoscută încă din 2016, când a fost realizat un studiu de prefezabilitate, după cum reiese din nota de prezentare a proiectului Hotărârii de Guvern.

„Necesitatea amenajării acestui nod rutier a fost relevată în cadrul Studiului de prefezabilitate realizat în anul 2016 prin care s-a analizat amplasarea și realizarea de noi noduri rutiere pe autostrăzile existente”, se arată în nota de prezentare, în care se adaugă, de asemenea, că „în prezent, pe Autostrada A3 la intersecție cu DN 1P care supratraversează autostrada nu este amenajat niciun fel de acces în autostradă”.

Prin urmare, este ciudat că, deși încă din 2016 era stabilită necesitatea nodului rutier de la Spinuș, lucrarea nu a fost inclusă în proiectul lotului Chiribiș – Biharia al A3 nici în 2020, când o licitație pentru reluarea lucrărilor abandonate de compania americană Bechtel a fost câștigată de asocierea firmelor Trameco, Drumuri Bihor, Drum Asfalt (din grupul orădean Selina), Vahostav (Slovacia) și Water Drillings (București), nici - după ce contractul cu aceasta a fost reziliat de CNAIR pe motiv că erau necesare lucrări suplimentare – în 2022, când o nouă licitație organizată de aceeași CNAIR a fost câștigată de asocierea Precon Transilvania (controlată tot de Beneamin Rus, patronul grupului Selina) cu Citadina 98 (Galați), firme care însă au primit ordin de începere a lucrărilor pe lotul Chiribiș – Biharia abia pentru luna mai a anului viitor.

Detalii pe această temă în articolul „Șantaj la Beni Rus: Grindeanu și CNAIR îl sabotează pe patronul Selina pentru a-i da lucrările la autostradă. Ce anume vor de la el? (VIDEO)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!