O mașină a luat foc miercuri după-amiază în parcarea Policlinicii Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor, situate pe strada Louis Pasteur din Oradea.
Profesoara Livia Bandici, prorector al Universității din Oradea, responsabil de managementul calității și administrativ, a fost numită membru în Consiliul Național de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării. Ministerul Educației a stabilit și conducerea Consiliului, numind președintele și vicepreședinții.
Declarativ, Primăria Oradea are ca prioritate amenajarea de piste pentru bicicliști în oraș, dar datele arată că nu se prea ține de cuvânt. În anul 2024, Primăria a amenajat în Oradea puțin peste 3 kilometri de piste pentru biciclete. Premisele acestui an par totuși bune: municipalitatea a început deja lucrările pentru un tronson nou dedicat cicliștilor, între străzile Matei Basarb, zona Grădinii Zoologice, și Tudor Vladimirescu.
Fotbalistul orădean George Pușcaș, atacant al echipei naționale a României, legitimat în prezent la Bodrumspor, se numără printre cei afectați de scandalul Nordis. Conform documentelor din acest dosar, Pușcaș are de recuperat de la dezvoltatorul imobiliar aproximativ 6 milioane de lei, echivalentul a 1,2 milioane de euro.
Lucrările de construire a viitorului Spital de boli infecţioase din strada Vlădeasa din Oradea, primul amenajat cu această specializare în România după căderea comunismului, au intrat în faza de realizare a fundaţiei. Printre altele, constructorii au amplasat la o adâncime de 12 metri cei 184 de piloţi foraţi şi realizarea grinzii de coronament de deasupra acestora, lucrare esenţială pentru realizarea fundaţiei.
Trei incendii, dintre care două la blocuri din Aleșd și Ștei, au izbucnit marți din cauza coșurilor de fum necurățate de funingine. În acest context, pompierii recomandă întreținerea periodică a coșurilor de fum pentru a preveni astfel de evenimente, care pot duce la pagube materiale semnificative sau chiar la rănirea persoanelor ori pierderi de vieți.
Un ciobănesc belgian a fost împușcat cu o armă de vânătoare, iar rana i-a distrus coloana vertebrală, lăsându-l paralizat. Cățelul a fost găsit agonizând chiar în via stăpânului său, aflată în municipiul Salonta, într-o zonă unde folosirea armelor de vânătoare este interzisă. Din cauza rănilor grave, proprietarul a fost nevoit să-l eutanasieze.
Toate municipiile din România sunt obligate să recicleze sau să valorifice în alte forme măcar 60% dintre gunoaiele produse, iar Oradea n-a reușit să-și atingă acest obiectiv, deși a obținut cele mai bune rezultate din ultimii ani. Mai precis, municipiul a refolosit 51% din gunoaiele generate anul trecut, iar pentru că nu și-a atins ținta de reciclare, va plăti către Administrația Fondului de Mediu o contribuție de 318.000 lei.
Primul parc industrial de specializare inteligentă aparţinând municipalităţii orădene are finanţarea asigurată. Primarul Florin Birta a semnat, marţi, contractul de finanţare a proiectului în valoare totală de 31,7 milioane lei, din care finanţarea europeană se ridică la 9,6 milioane lei, echivalentul a 2 milioane euro.
Masca de radioterapie a unei tinere orădence bolnave de cancer, donată chiar de ea pentru a fi transformată în operă de artă, se numără printre exponatele vernisate marți la Casa Darvas-La Roche din Oradea, în ediția a doua a expoziției „ReStrălucire”, organizate de Asociația Buni Prieteni Împotriva Cancerului.
Curtea de Apel Oradea a pronunțat o hotărâre controversată în cazul actorului Andrian Locovei, acuzat de viol asupra unei actrițe. După ce fusese condamnat inițial la 6 ani de închisoare, instanța l-a achitat, motivând că a comis fapta „din culpă” - adică nu ar fi realizat că victima nu și-a dorit raportul sexual. Totuși, Locovei a fost obligat să plătească daune materiale și morale victimei, instanța reținând că actul sexual a avut loc în circumstanțe problematice, iar actorul trebuia să manifeste mai multă diligență pentru a verifica consimțământul.
Primăria Oradea a derulat anul trecut cel mai mare număr de şantiere din ultimul deceniu, exceptând anul 2023, când lucrările s-au aglomerat pe sfârşitul ciclului de finanţare europeană. Municipalitatea orădeană a eliberat 630 de avize de execuţie pentru diferite lucrări şi 1.600 de avize pentru intervenţii la avarii, fără a mai lua în calcul zecile de lucrări de investiţii. Astfel, în medie, în 2024, pe străzile orădene au fost derulate circa 10 lucrări în fiecare zi.
Parcurile 1 Decembrie, I.C. Brătianu, Libertății, 22 Decembrie și Șanțul Cetății vor fi reabilitate în acest an, lucrările necesare având o valoare totală estimată de 115 milioane lei. Pe lângă acestea, Primăria mai are pe listă și alte investiții în zonele verzi, însă rămâne de văzut câte dintre ele își va permite să le facă în 2025.
În ciuda controverselor dezvăluite de BIHOREANUL privind această investiție, lărgirea străzilor Armatei Române, Universității, Ceyrat, Thurzó Sándor și Atelierelor se regăsește pe lista de lucrări pe care Direcția Tehnică din Primăria Oradea și le-a propus în anul 2025, preconizând și că investiția va costa nu mai puțin de 61 milioane de lei. Totuși, directorul tehnic al Primăriei, Sebastian Marchiș, spune că municipalitatea încă ia în calcul dacă și cum va face lărgirea pe tronsonul de pe strada Universității, ținând cont de opoziția mediului academic față de această modificare a tramei stradale.
Fostul şef al Brigăzii Operaţiuni Speciale, Alin Tărău, şi fostul şef al BCCO Oradea, Mugurel Poinar, au fost trimişi în judecată luni, de procurorii DNA Oradea, în dosarul în care sunt acuzaţi că au emis fără drept un "certificat" de bună purtare pe numele lui Victor Micula, care atesta că acesta ar fi furnizat informaţii poliţiştilor antidrog, contribuind la prinderea în flagrant a doi traficanţi de droguri de mare risc. Documentul ar fi fost necesar pentru ca omul de afaceri „să beneficieze de reducerea la jumătate a limitelor pedepselor într-o cauză penală aflată pe rolul instanței de judecată”.
Sezonul răcelilor continuă în Bihor cu o înmulțire a îmbolnăvirilor la toate categoriile de infecții respiratorii, după cum arată cele mai recente date ale Direcției de Sănătate Publică Bihor, potrivit cărora în județ a fost înregistrat al 5-lea deces cu gripă. Din cauza situației epidemiologice, Spitalul Județean din Oradea a decis limitarea programului de vizitare a pacienților.
La Spitalul Județean Bihor a fost efectuată o nouă intervenție coronariană percutană, cu risc înalt, cu suport circulator sanguin extracorporal, operația durând 7 ore. Unitatea sanitară din Oradea este singura din țară unde se fac asemenea intervenții, caracterizate prin faptul că sunt minim invazive și prin faptul că pe durata lor revascularizarea pacientului este asigurată în afara corpului acestuia.
O şoferiţă a ajuns la spital, marţi dimineaţă, în urma unui accident care a avut loc pe strada Matei Corvin din cartierul orădean Episcopia, unde autoturismul pe care îl conducea a intrat în coliziune cu o autobasculantă.
Clubul RoboManiacs din Oradea invită elevii sau studenții pasionați de tehnologie și interesați de robotică să-i devină membri. Înscrierea este gratuită, dar se va finaliza în urma unui interviu.
Staţiunile Băile Felix şi Băile 1 Mai din Bihor ar putea avea în anii următori o nouă atracţie turistică. Primarul comunei Sânmartin, de care aparţin cele două staţiuni balneo-climaterice, a semnat luni cu reprezentanţii ADR Nord-Vest, la sediul din Cluj-Napoca, contractul de finanţare pentru construcţia celui mai mare aquapark din zonă, cu 5.000 de locuri.
Urbaniştii municipalităţii orădene au aprobat, la solicitarea companiei Webuild, noi amenajări în incinta Gării Centrale din Oradea. Constructorul care şi-a adjudecat lucrările de electrificare a liniei ferate între Episcopia Oradea şi Cluj-Napoca va construi două noi clădiri.
Montate în urmă cu o jumătate de secol, odată cu construcţia blocurilor din strada Corneliu Coposu din Oradea, reţelele de canalizare dintre blocuri sunt toate sparte din cauza vechimii, a rădăcinilor arborilor şi a traficului. Compania de Apă Oradea înlocuieşte aproape o jumătate de kilometru de canalizare menajeră, ocazie cu care introduce şi canalizarea pluvială. Lucrările vor mai dura două săptămâni.
Un autobuz al OTL a fost cuprins de flăcări luni, în jurul prânzului, în timp ce se afla în mers pe DJ 37, în localitatea Săldăbagiu de Munte. Conform unei informări transmise de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana”, în mijlocul de transport se aflau patru pasageri şi şoferul, care au ieşit singuri, în siguranţă, înainte de a ajunge pompierii.
Un canadian de 20 de ani a ajuns în anchetă penală, la Oradea, după ce a furat un telefon mobil de 7.000 de lei dintr-un magazin din Lotus Center. Telefonul a fost recuperat cu ajutorul unui tânăr orădean curajos, care l-a prins şi imobilizat pe hoţ înainte ca acesta să dispară.
Un incendiu puternic a izbucnit luni, în jurul prânzului, la mansarda unui magazin din Marghita, care comercializează produse de papetărie, birotică și curățenie. Flăcările s-au extins rapid pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați, generând un nor dens de fum vizibil de la distanță.
Administrația Națională de Meteorologie a făcut publică luni o nouă estimare a valorilor termice și a precipitațiilor pentru următoarele două săptămâni, adică pentru perioada 3 - 16 februarie 2025.
Cea mai recentă raportare statistică privind câștigurile salariale ale bihorenilor arată că acestea au continuat să crească și în penultima lună a anului trecut față de cea precedentă, însă se mențin sub media națională. Rata șomajului în Bihor, însă, este de peste două ori mai mică decât media pe țară.
Doi soți din Bihor au ajuns duminică la spital, după ce, la o plimbare cu ATV-ul în pădure, în zona Cuieșd, s-au răsturnat și s-au accidentat grav. Femeia a suferit fracturi deschise, pentru care a trebuit operată de urgență.
Un tânăr de 27 de ani a murit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce, la distracție fiind într-un local din pasajul Vulturul Negru, a căzut la pământ și n-a mai putut fi salvat de medici. Echipajele de doctori au încercat să-l readucă la viață atât la fața locului, cât și ulterior, la spital, dar fără succes. Motivul care a dus la moartea tânărului mai poate fi lămurit doar de medicii legiști.
Spațiul viran de la intersecția străzii Tudor Vladimirescu cu Bulevardul Decebal, în vecinătatea pasajului subteran cu același nume, aflat încă în construcție, ar urma să fie mobilat. Consiliul Local Oradea a aprobat joi concesionarea unei suprafețe de teren de 76 metri pătrați către deținătorul amplasamentului din vecinătate pentru a construi aici un bloc cu 9 etaje.