Handbal masculin: Victorie clară pentru CSM Oradea la Craiova, în faţa Universităţii
Formaţia de handbal masculin CSM Oradea a câştigat fără prea multe probleme jocul pe care l-a avut la Craiova, cu CS Universitatea, în etapa a 9-a a Diviziei A şi a revenit pe locul 2 al clasamentului. Elevii antrenorului Cosmin Liberţ s-au impus cu scorul de 43-25, după ce şi la pauză conduceau destul de clar, cu 19-12.