BPCO include bronşita cronică şi emfizemul pulmonar. Cele două entităţi au drept cauză principală fumatul. Circa 20% din adulţii de sex masculin au bronşită cronică şi numai o mică parte din ei au manifestări clinice. Studiile au arătat că bărbaţii sunt mai afectaţi decât femeile, deşi în ultimul timp a crescut numărul de cazuri de boală şi la femei, din cauza creşterii consumului de ţigări şi la acestea.
Pleureziile sunt acumulări de lichid în spaţiul pleural (pleurele reprezintă 2 membrane care învelesc fiecare plămân şi care se află una în prelungirea celeilalte formând un "sac" închis). După natura lichidului pleureziile pot fi exudative (lichidul conţine o cantitate mai mare de proteine) sau transudative (lichid cu conţinut proteic mai mic). Acumularea de sânge se numeşte hemotorax, dacă există şi aer – hemopneumotorax, iar dacă în spaţiul pleural se găseşte puroi, vorbim de empiem.
Hipoglicemia reprezintă o scădere a concentraţiei glucozei din sânge, fiind mai periculoasă pe termen scurt decât hiperglicemia, deoarece glucoza reprezintă suportul energetic primar al creierului. Absenţa sa, la fel ca a oxigenului, are consecinţe dramatice, în condiţiile deficitului prelungit putând surveni decesul.
Indigestia sau dispepsia sunt termeni des utilizaţi de către pacienţi pentru descrierea unor simptome digestive variate, cum sunt durerea abdominală superioară (pusă frecvent în legătură cu consumul unor alimente), pirozis ("arsurile" stomacului), eructaţii (râgâituri), flatulenţă (eliminarea de gaze), balonare sau intoleranţă la unele alimente.
Coronarografia reprezintă o metodă de diagnostic invazivă (nu de tratament) ce permite vizualizarea directă a arterelor inimii (coronare) afectate prin infarct.
Diagnosticul de infarct miocardic acut (IMA) se bazează pe durerea toracică severă şi celelalte simptome (nelinişte, anxietate, paloare, transpiraţii), fiind completat de datele de laborator, electrocardiogramă şi tehnicile imagistice.
Infarctul miocardic acut (IMA) reprezintă necroza ireversibilă a unei părţi din miocard, aproape întotdeauna datorită aterosclerozei coronariene. Mecanismul de producere este scăderea bruscă a fluxului sanguin coronarian în urma fisurării şi ruperii unei plăci ateromatoase de la nivelul unei artere coronare afectate în prealabil de ateroscleroză, fapt ce determină formarea unui tromb care obturează artera şi necroza ulterioară a teritoriului deservit de această arteră.
Factorii de risc ai hipertensiunii arteriale (HTA) esenţiale sunt reprezentaţi de ereditate (există o predispoziţie la boală care se moşteneşte şi care devine realitate în funcţie de alţi factori, cum ar fi cei din mediul ambiant), vârstă, sex, rasă, asocierea cu alte boli (boala este de 2-3 ori mai frecventă la diabetici, la cei cu ateroscleroză şi obezi) şi factori de mediu.
Hipertensiunea arterială (HTA) este una dintre cele mai răspândite boli cardiovasculare şi reprezintă o problemă majoră de sănătate publică pentru că afectează arterele şi organe vitale ca inima, rinichii, creierul şi ochii, fiind responsabilă de aproximativ 75% din toate atacurile de cord şi accidentele vasculare.
Simptomele bolii varicoase sunt reprezentate de dureri la nivelul membrelor inferioare, cel mai frecvent pe traiectul venei afectate. Durerile apar în cazul unei imobilizări prelungite sau a statului în picioare prelungit (ortostatism), fiind agravate de creşterea temperaturii. Ele apar în general spre sfârşitul zilei. De asemenea senzaţia de "picioare grele", arsuri, furnicături sau chiar prurit (mâncărimi), crampe (în timpul nopţii de obicei) şi edeme la nivelul piciorului şi călcâiului (adică acumulări de lichid).
Boala varicoasă este o afecțiune cronică a venelor superficiale ale membrelor inferioare caracterizată prin dilatarea peretelui venos, cunoscută și sub numele de varice. Aceste dilatații venoase se pot întâlni și la nivelul altor organe, cum ar fi esofagul (varicele esofagiene), rectul (hemoroizii), venele spermatice (varicocelul).
Tratamentul cardiopatiei ischemice este individualizat pentru fiecare pacient, ţinându-se cont de felul de viaţă, factorii de risc, gradul de incapacitate al bolnavului, stresurile specifice fizice şi emoţionale care precipită disconfortul toracic cu apariţia anginei, medicul fiind singurul care poate recomanda planul terapeutic. Acesta trebuie să cuprindă mai multe etape: informarea pacientului, reducerea factorilor de risc, tratamentul afecţiunilor coexistente care pot agrava boala, adaptarea activităţii pentru reducerea la minim a acceselor anginoase, tratamentul medicamentos şi cel chirurgical.
Cardiopatia ischemică reprezintă o consecinţă a dezechilibrului între aportul şi necesarul de oxigen al inimii (ischemie), dezechilibru indus de cele mai multe ori de ateroscleroza arterelor inimii (numite arterele coronare) şi, mai rar, de boli trombotice, embolii, sau anomalii congenitale ale arterelor coronare.
Diabetul zaharat este în prezent o afecţiune nevindecabilă, de aceea este foarte importantă profilaxia primară a bolii. Chiar dacă există cazuri sporadice în care hiperglicemia poate regresa sau chiar să dispară, azi se cunoaşte că diabetul o dată instalat şi netratat evoluează spre complicaţiile cronice invalidante cunoscute (în aceste condiţii, când diabetul este diagnosticat, prevenirea complicaţiilor reprezintă profilaxia secundară).
Complicaţiile cronice ale diabetului sunt macroangiopatia, microangiopatia şi neuropatia diabetică. Prin angiopatie diabetică se înţelege totalitatea alterărilor vasculare secundare tulburărilor metabolice produse de deficitul absolut sau relativ de insulină, cu accent pe vasele mici (microangiopatia) şi cele mari (macroangiopatia).
Tratamentul medicamentos al diabetului zaharat cuprinde antidiabeticele orale şi insulinele. Diabetul non-insulino-dependent care nu poate fi controlat prin regimul dietetic răspunde bine la grupa medicamentelor pe bază de derivate de sulfoniluree (cum este tolbutamidul sau glipizidul), care sunt uşor de folosit şi, după majoritatea specialiştilor, sigure.
Tratamentul diabetului zaharat vizează normalizarea glicemiei. Bolnavul trebuie să ştie şi să fie convins de importanţa respectării dietei şi a tratamentului, fiind de asemenea instruit să îşi controleze singur glicemia şi glicozuria (cantitatea de glucoză din urină).
Diabetul zaharat este cea mai frecventă boală endocrină, frecvenţa reală fiind mai greu de apreciat din cauza standardelor diferite de diagnostic. Considerând hiperglicemia matinală ca un criteriu de diagnostic, circa 1-2% din populaţie este afectată.
În România de acum un secol existau doar 17 zile caniculare pe an şi acestea numai în luna iulie. În ultimii ani numărul acestora a crescut la 40 şi apar din luna mai, extinzându-se până în octombrie. Ventilatoarele sunt mai puţin eficiente, aşa că aerul condiţionat este cel mai indicat...
Radiaţiile ultraviolete (RUV) constituie un factor indispensabil pentru procesele vitale, lipsa lor putând determina îmbolnăviri, dar, totodată pot exercita un efect nociv, atunci când acţiunea lor este în exces şi fără adaptare progresivă. Asupra pielii produc pigmentaţie, roşeaţă şi chiar alergii sau arsuri.
Corpul uman este un generator de radiaţii infraroşii care se transmit mediului înconjurător, cel mai mult la contactul cu obiecte metalice sau ziduri de beton şi cel mai puţin în aer. De aceea, temperatura mediului ambiant este optimă când este inferioară temperaturii corpului, astfel ca recepţia de căldură să fie egală cu producţia sa. Pielea are un rol deosebit în termoreglare, 82% din căldura corpului fiind cedată mediului prin intermediul ei şi 50-60% din totalul pierderilor fiind prin radiaţie calorică.
Ridicarea temperaturii mediului ambiant la peste 32 gr. C şi o umiditate relativă ridicată (peste 60%) determină modificări ale organismului, care se pot grupa în 4 sindroame importante: mialgia termică, insolaţia, accidentele datorate efortului fizic pe caniculă şi şocul hipertermic. Sunt afectate în special persoanele vârstnice cu afecţiuni cardio-respiratorii şi copiii mici.
Clima (de la grecescul klima care înseamnă înclinaţia razelor solare) reprezintă regimul caracteristic al vremii unei regiuni pe timp îndelungat. Regimul climatic se caracterizează printr-o relativă stabilitate, modificările putând fi urmărite numai prin observaţii îndelungate şi pe perioade lungi de timp.
Majoritatea alimentelor conțin sare în mod natural sunt legumele, fructele, carnea, peștele, ouăle, laptele și produsele lactate, cerealele, legumele uscate și grăsimile. Consumul crescut de sare joacă un rol important în creșterea tensiunii arteriale (mai ales la persoanele supraponderale și la cele obeze) și în favorizarea apariției osteoporozei (prin creșterea eliminări de calciu la nivel renal).
Sarea, sau clorura de sodiu (NaCl), este un mineral indispensabil pentru organism, nevoile fiziologice fiind de minimum 2 g pe zi. Consumul este însă mult mai ridicat ajungând la 10 - 12 g pe zi în majoritatea ţărilor.
Muşcătura multor specii de păianjeni produc iritaţie locală, iar unele specii pot produce intoxicaţii mortale. În SUA există 2 specii de păianjeni importante din punct de vedere medical: văduva neagră şi păianjenul singuratic.
Căpuşele sunt vectorii unor boli grave (paralizie, febra Q, tularemia, borelioza şi altele), dar de cele mai multe ori reacţia locală produsă de muşcătură se limitează la o simplă roşeaţă cu senzaţie de mâncărime (prurit) care dispare în decurs de câteva zile în lipsa suprainfecţiei bacteriene.
Se cunosc circa 3.500 de specii de şerpi, din care mai puţin de o zecime sunt specii veninoase. Şerpii veninoşi fac parte din 5 familii: Elapidae (cobra şi şarpele Krait din India, mamba şi şarpele coral care se întâlnesc peste tot pe glob, cu excepţia Europei), Viperidae (viperele adevărate, răspândite pe tot globul, în afară de continentul american), Hydrophidae (şerpii marini), Crotalidae (viperele cu gropiţe, din care fac parte şarpele cu clopoţei şi mocasinul de apă, răspândite în Asia şi America) şi Colubridae (şerpii de pe teritoriul african).
Meningita West Nile este o boală infecţioasă transmisă la om prin înţepăturile de ţânţari, transmiterea directă de la om la om nefiind posibilă. Rezervorul de virus este reprezentat de păsările migratoare care sunt înţepate de ţânţari.
În regiunea ţării noastre, înţepăturile de insecte dau rareori fenomene grave de intoxicaţie; ar fi nevoie de 500-1000 de înţepături de albine pentru a produce moartea. În regiunile tropicale, în America de Nord şi de Sud, în Africa şi Asia Centrală se întâlnesc păianjeni veninoşi ("văduva neagră") şi scorpioni, care sunt foarte periculoşi atât pentru oameni, cât şi pentru animalele domestice.