Căpuşele sunt vectorii unor boli grave (paralizie, febra Q, tularemia, borelioza şi altele), dar de cele mai multe ori reacţia locală produsă de muşcătură se limitează la o simplă roşeaţă cu senzaţie de mâncărime (prurit) care dispare în decurs de câteva zile în lipsa suprainfecţiei bacteriene.
Se cunosc circa 3.500 de specii de şerpi, din care mai puţin de o zecime sunt specii veninoase. În România, un şarpe veninos este vipera cu corn, a cărei muşcătură este gravă şi se recunoaşte după cele două urme lăsate de colţii şarpelui şi care la scurt timp sunt înconjurate de o coroană de mici vezicule.
Meningita West Nile este o boală infecţioasă transmisă la om prin înţepăturile de ţânţari, transmiterea directă de la om la om nefiind posibilă. Rezervorul de virus este reprezentat de păsările migratoare care sunt înţepate de ţânţari.
În regiunea ţării noastre, înţepăturile de insecte dau rareori fenomene grave de intoxicaţie; ar fi nevoie de 500-1000 de înţepături de albine pentru a produce moartea. În regiunile tropicale, în America de Nord şi de Sud, în Africa şi Asia Centrală se întâlnesc păianjeni veninoşi ("văduva neagră") şi scorpioni, care sunt foarte periculoşi atât pentru oameni, cât şi pentru animalele domestice.
În România de acum un secol existau doar 17 zile caniculare pe an şi acestea numai în luna iulie. În ultimii ani numărul acestora a crescut la 40 şi apar din luna mai, extinzându-se până în octombrie.
Radiaţiile ultraviolete (RUV) constituie un factor indispensabil pentru procesele vitale, lipsa lor putând determina îmbolnăviri, dar, totodată pot exercita un efect nociv, atunci când acţiunea lor este în exces şi fără adaptare progresivă. Asupra pielii produc pigmentaţie, roşeaţă şi chiar alergii sau arsuri.
Efectele radiaţiilor infraroşii pot fi benefice sau nocive, în funcţie de doză şi de sensibilitatea organismului. Asupra pielii, expunerea mai intensă poate determina eritem reversibil iniţial, dar la expuneri ulterioare prelungite pot apărea arsuri cu leziunile caracteristice şi riscul de suprainfecţie. Asupra sistemului nervos, efectul radiaţiilor este cunoscut sub denumirea de insolaţie.
Ridicarea temperaturii mediului ambiant la peste 32 gr. C şi o umiditate relativă ridicată (peste 60%) determină modificări ale organismului, care se pot grupa în 4 sindroame importante: mialgia termică, insolaţia, accidentele datorate efortului fizic pe caniculă şi şocul hipertermic. Sunt afectate în special persoanele vârstnice cu afecţiuni cardio-respiratorii şi copiii mici. Există câteva reguli de profilaxie a efectelor negative determinate de caniculă...
Complicaţiile cronice ale diabetului sunt macroangiopatia, microangiopatia şi neuropatia diabetică. Prin angiopatie diabetică se înţelege totalitatea alterărilor vasculare secundare tulburărilor metabolice produse de deficitul absolut sau relativ de insulină, cu accent pe vasele mici (microangiopatia) şi cele mari (macroangiopatia)...
Tratamentul medicamentos al diabetului zaharat cuprinde antidiabeticele orale şi insulinele. Diabetul non-insulino-dependent care nu poate fi controlat prin regimul dietetic răspunde bine la grupa medicamentelor pe bază de derivate de sulfoniluree (cum este tolbutamidul sau glipizidul), care sunt uşor de folosit şi, după majoritatea specialiştilor, sigure. Vezi mai departe ce mediamente se folosesc și când este nevoie de tratament cu insulină...
Tratamentul diabetului zaharat vizează normalizarea glicemiei. Bolnavul trebuie să ştie şi să fie convins de importanţa respectării dietei şi a tratamentului, fiind de asemenea instruit să îşi controleze singur glicemia şi glicozuria (cantitatea de glucoză din urină). Bolnavul se va afla în evidenţa medicului specialist diabetolog, care va stabili dieta, tratamentul (cu medicamente antidiabetice orale sau cu insulină), ritmicitatea controalelor şi monitorizarea în vederea prevenirii sau tratamentului complicaţiilor.
Diabetul zaharat este cea mai frecventă boală endocrină, frecvenţa reală fiind mai greu de apreciat din cauza standardelor diferite de diagnostic. Considerând hiperglicemia matinală ca un criteriu de diagnostic, circa 1-2% din populaţie este afectată. Boala se caracterizează prin anomalii metabolice şi prin complicaţii tardive ce afectează ochii, rinichii, nervii şi vasele de sânge.
Deşi numărul cazurilor de cancer al stomacului sunt în continuă scădere, totuşi această boală rămâne încă o problemă, studiile epidemiologice sugerând că riscul de a face boala este mai mare la clasele sociale cu nivel socio-economic scăzut.
Ulcerul gastric apare de obicei cu 10 ani mai târziu decât cel duodenal, frecvenţa maximă fiind în jurul vârstei de 60 de ani. Boala apare mai des la bărbaţi, iar numărul cazurilor este în uşoară creştere faţă de cele de ulcer duodenal care sunt în scădere. Majoritatea studiilor efectuate arată că deteriorarea mecanismelor de apărare ale mucoasei gastrice şi agresiunea directă asupra sa (în special a medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene) sunt principalele cauze ale bolii.
Tratamentul medicamentos al ulcerului duodenal are 4 obiective majore: ameliorarea durerii, accelerarea procesului de vindecare a leziunii ulceroase, prevenirea recăderilor şi a complicaţiilor.
Ulcerul duodenal este o boală cronică ce afectează circa 10% din populaţie şi care prezintă o tendinţă de scădere, mai ales în ţările dezvoltate. Frecvenţa este asemănătoare la ambele sexe, iar evoluţia bolii este spre vindecare şi apoi reapariţie (aproximativ 60% din ulcererele duodenale vindecate reapar în decurs de un an, iar 80-90% în decurs de 2 ani).
Campania de vaccinare gratuită a fetiţelor din clasa a IV-a reprezintă o şansă reală de prevenţie a cancerului de col uterin, boală a cărei mortalitate ne situează pe primul loc în Europa. Din păcate, politizarea şi informarea defectuoasă privind beneficiile acestei campanii, care s-a dorit a fi onestă şi benefică pentru sănătate, a determinat refuzarea vaccinării de către mulţi, mult prea mulţi părinţi, în necunoştinţă de cauză...
Este mai uşor de depistat un cancer de col decât de tratat. Colul uterin este uşor de investigat, astfel încât examenul ginecologic anual oferă posibilitatea diagnosticului leziunilor precursoare şi tratamentul lor adecvat. De aceea se recomandă examenul citologic Papanicolau pentru femeile asimptomatice cu vârsta peste 20 de ani şi pentru cele sub 20 de ani sexual active (se fac 2 teste consecutive anual, apoi cel puţin un test la fiecare 3 ani, până la vârsta de 65 ani).
Testul pentru HPV se efectuează pentru a depista infecţia cu HPV şi tipul de HPV prezent. Principala indicaţie este după un test Papanicolau anormal. În cazul în care testul HPV detectează tipurile oncogene de HPV, se recomandă colposcopia sau biopsia cervicală (efectuate în cabinetele specializate, clinicile sau secţiile de ginecologie din spitale).
Infecţia cu HPV (Papilloma-virusurile umane) este cea mai comună boală virală cu transmitere sexuală, atingând proporţii epidemice (apar 500.000 de cazuri noi anual, existând circa 300.000 de decese) şi fiind recunoscută ca o importantă problemă de sănătate publică, fiind un factor decisiv în patogeneza cancerului de col uterin.
Dintre cele 95 de departamente ale Franței metropolitane, 23 sunt în carantină. În aceste departamente, unele centre comerciale non-alimentare sunt închise. De asemenea sunt închise toate restaurantele, inclusiv terasele, iar circulația este restricționată între orele 18 și 6. Și în ultima săptămână cazurile noi de îmbolnăvire au crescut, înregistrându-se 21.330 de cazuri, dintre care 60% sunt cu varianta britanică, iar 6,3% cu variantele sud-africană și braziliană. În spitale sunt internate actualmente 25.308 de persoane, dintre care 3.596 la terapie intensivă.
Situaţia sanitară din Franţa s-a degradat în ultimele zile. Între 15 şi 19 februarie numărul de cazuri pozitive a crescut cu 8 %, fapt explicat prin creşterea infecţiilor cu noile variante de virus. Actualmente varianta "britanică" are tendinţa de a deveni predominantă în marile oraşe (49% din testele RT-PCR pozitive, faţă de 6% pentru variantele "sud-africană" şi "braziliană").
Astmul bronşic este o afecţiune a căilor respiratorii caracterizată printr-o reactivitate crescută a acestora la o multitudine de stimuli. Clinic se caracterizează prin paroxisme de dispnee (greutate în respiraţie apărută în crize), tuse şi wheezing (respiraţie ”şuierătoare”). Boala este episodică, manifestările acute alternând cu perioade asimptomatice.
Tuberculoza este o infecţie bacteriană cronică determinată de Mycobacterium tuberculosis, caracterizată prin formarea de granuloame în ţesuturile infectate. Localizarea cea mai frecventă este cea pulmonară, dar există şi alte organe care pot fi implicate, cum sunt pleura, pericardul, peritoneul, laringele, bronhiile, unii ganglioni, oasele, organele genito-urinare, meningele, ochii, glandele suprarenale şi pielea.
BPCO include bronşita cronică şi emfizemul pulmonar. Bronşita cronică este definită epidemiologic ca o afecţiune pulmonară în care bolnavul tuşeşte şi expectorează cel puţin 3 luni pe an, timp de 2 ani consecutiv, fapt ce determină obstrucţie prin îngustarea căilor aeriene datorită mucusului prezent în exces. Emfizemul constă în dilatarea spaţiilor aeriene cu scăderea elasticităţii pulmonare (elasticitate care în mod normal menţine căile respiratorii deschise în timpul expiraţiei) şi obstrucţie.
Hepatita acută virală se declanşează după o perioadă de incubaţie de15-45 de zile pentru hepatita A, 30-180 de zile pentru hepatita B şi D, 15-160 de zile pentru hepatita C şi 14-60 de zile pentru hepatita E. Simptomele sunt variabile şi cel mai des există o pierdere a poftei de mâncare, greţuri şi chiar vărsături, oboseală, dureri ale muşchilor şi articulaţiilor, cefalee şi simptome de guturai, cu alterarea simţurilor mirosului şi gustului.
Hepatita cronică activă autoimună este o afecţiune caracterizată printr-un proces necrotic şi inflamator continuu cu evoluţie spre ciroză şi insuficienţă hepatică. Leziunile hepatice progresive sunt rezultatul unui atac imunologic asupra celulelor hepatice. Predispoziţia către autoimunitate este în general moştenită în majoritatea cazurilor, iar specificitatea hepatică a acestor leziuni este declanşată de factori chimici sau virali (se cunosc cazuri de hepatită acută virală A sau B, aparent cu evoluţie bună, care evoluează spre hepatită cronică activă autoimună, probabil datorită predispoziţiei genetice).
Hepatita cronică virală C survine după hepatita acută C în aproape 50% din cazuri, indiferent de modalitatea epidemiologică de dobândire a infecţiei cu virusul C. 20% din pacienţii cu hepatită cronică C post-transfuzională evoluează spre ciroză hepatică. Şi hepatitele cronice C fără complicaţii şi cu evoluţie stabilă pot merge spre ciroză.
Hepatita B este o boală gravă care poate evolua spre fibroză, ciroză sau cancer hepatic. Prevenția hepatitei B se face prin vaccinare. Cu toată polemica din mass-media, vaccinarea este singura modalitate de prevenire eficientă a hepatitei B. Din 1 ianuarie 2018 în Franța este obligatorie vaccinarea contra hepatitei B a copiilor născuți după această dată. De asemenea este necesară vaccinarea tuturor copiilor și adolescenților de până la 16 ani care nu au fost vaccinați anterior.
Sub denumirea de hepatită cronică sunt cuprinse o serie de afecţiuni ale ficatului cu cauze şi grade de severitate diferite, care au ca punct comun faptul că procesul inflamator şi necrotic durează cel puţin 6 luni. Formele uşoare nu progresează sau pot progresa lent, iar formele severe sunt asociate cu cicatrizări ale ţesutului hepatic, cu formarea altui tip de structură a acestuia care pot evolua spre ciroză hepatică.