Infecţiile urinare sunt printre cele mai frecvente infecţii bacteriene, fiind determinate de prezenţa şi multiplicarea unor germeni patogeni în orice loc al tractului urinar, de la rinichi, uretere şi vezică urinară, la uretră. Aceştia depăşesc numărul de 100.000 pe un mililitru de urină.
Uterul este un organ situat în pelvis, între vezica urinară şi rect, continuându-se în partea inferioară cu vaginul. Uterul este împărţit în trei porţiuni: superioară (corpul uterin), inferioară (colul uterin), care se deschide la nivelul vaginului şi medie (istmul), de legătură între corp şi col.
Testul pentru HPV se efectuează pentru a depista infecţia cu HPV şi tipul de HPV prezent. La fel ca testul Papanicolau, testul pentru HPV se face prin analiza unei probe de secreţii prelevate de la nivelul colului uterin (cervix).
Campania de vaccinare gratuită a fetiţelor din clasa a IV-a reprezintă o şansă reală de prevenţie a cancerului de col uterin, boală a cărei mortalitate ne situează pe primul loc în Europa. Din păcate, politizarea şi informarea defectuoasă privind beneficiile acestei campanii, care s-a dorit a fi onestă şi benefică pentru sănătate, a determinat refuzarea vaccinării de către mulţi, mult prea mulţi părinţi, în necunoştinţă de cauză.
Infecţia cu HPV (Papilloma-virusurile umane) este cea mai comună boală virală cu transmitere sexuală, atingând proporţii epidemice (apar 500.000 de cazuri noi annual, existând circa 300.000 de decese) şi fiind recunoscută ca o importantă problemă de sănătate publică, fiind un factor decisiv în patogeneza cancerului de col uterin.
Deşi numărul cazurilor de cancer al stomacului sunt în continuă scădere, totuşi această boală rămâne încă o problemă, studiile epidemiologice sugerând că riscul de a face boala este mai mare la clasele sociale cu nivel socio-economic scăzut.
Ulcerul gastric apare de obicei cu 10 ani mai târziu decât cel duodenal, frecvenţa maximă fiind în jurul vârstei de 60 de ani. Boala apare mai des la bărbaţi, iar numărul cazurilor este în uşoară creştere faţă de cele de ulcer duodenal care sunt în scădere.
Tratamentul medicamentos al ulcerului duodenal are 4 obiective majore: ameliorarea durerii, accelerarea procesului de vindecare a leziunii ulceroase, prevenirea recăderilor şi a complicaţiilor. Eficienţa multiplelor tratamente efectuate, mai vechi şi actuale, este discutabilă, având în vedere tendinţa la vindecare spontană a bolii, caracteristică a evoluţiei naturale a acesteia.
Ulcerul duodenal este o boală cronică ce afectează circa 10% din populaţie şi care prezintă o tendinţă de scădere, mai ales în ţările dezvoltate. Frecvenţa este asemănătoare la ambele sexe, iar evoluţia bolii este spre vindecare şi apoi reapariţie (aproximativ 60% din ulcererele duodenale vindecate reapar în decurs de un an, iar 80-90% în decurs de 2 ani).
Lipoproteinele sunt un tip de lipide care sunt legate de proteine şi ajută la dizolvarea şi transportul grăsimilor spre celulele unde acestea sunt metabolizate. În funcţie de densitatea lor se clasifică în chilomicroni, lipoproteinele cu densitate foarte mică, cele cu densitate intermediară sau mică şi cele de înaltă densitate.
Lipidele sau grăsimile constituie cea mai importantă sursă de energie a organismului și reprezintă aproximativ 15% din greutatea corpului. Când acestea depășesc concentrațiile normale sanguine, ele se pot depune pe pereții arterelor determinând apariția aterosclerozei, a anginei pectorale sau a infarctului, în cazul arterelor coronare ale inimii, de exemplu.
Modul de viaţă contemporan favorizează apariţia aterosclerozei şi implicit a bolilor cardiovasculare. A lupta contra aterosclerozei înseamnă a lupta contra factorilor de risc, cum ar fi hipercolesterolemia. Modificarea stilului de viaţă şi/sau asocierea unui tratament de scădere a colesterolului sunt foarte importante.
Ulcerul duodenal este o boală cronică ce afectează circa 10% din populaţie şi care prezintă o tendinţă de scădere, mai ales în ţările dezvoltate. Frecvenţa este asemănătoare la ambele sexe, iar evoluţia bolii este spre vindecare şi apoi reapariţie (aproximativ 60% din ulcererele duodenale vindecate reapar în decurs de un an, iar 80-90% în decurs de 2 ani).
Pancreatita cronică se poate manifesta sub forma unor episoade de inflamaţie acută survenite pe un pancreas anterior afectat, sau ca o afectare cronică, cu durere sau fenomene de malabsorbţie persistente. Cauzele pancreatitei cronice sunt identice cu cele ale pancreatitei acute...
Pancreatita acută este o inflamaţie a pancreasului cu manifestări diferite, de la forma edematoasă, care este o afecţiune uşoară şi reversibilă în majoritatea cazurilor, la forma necrozantă, foarte severă. Pancreasul este o glandă anexă a tubului digestiv situată în profunzimea cavităţii abdominale, între stomac şi coloana vertebrală şi între duoden şi splină, cu rol în digestie (prin sucul pancreatic secretat la nivelul duodenului) şi rol endocrin (prin producerea de glucagon şi de insulină).
Hepatita acută virală se declanşează după o perioadă de incubaţie de15-45 de zile pentru hepatita A, 30-180 de zile pentru hepatita B şi D, 15-160 de zile pentru hepatita C şi 14-60 de zile pentru hepatita E.
Hepatita cronică activă autoimună este o afecţiune caracterizată printr-un proces necrotic şi inflamator continuu cu evoluţie spre ciroză şi insuficienţă hepatică. Leziunile hepatice progresive sunt rezultatul unui atac imunologic asupra celulelor hepatice.
Hepatita cronică virală C survine după hepatita acută C în aproape 50% din cazuri, indiferent de modalitatea epidemiologică de dobândire a infecţiei cu virusul C. 20% din pacienţii cu hepatită cronică C post-transfuzională evoluează spre ciroză hepatică. Şi hepatitele cronice C fără complicaţii şi cu evoluţie stabilă pot merge spre ciroză.
Hepatita B este o boală gravă care poate evolua spre fibroză, ciroză sau cancer hepatic. Prevenţia hepatitei B se face prin vaccinare. Cu toată polemica din mass-media, vaccinarea este singura modalitate de prevenire eficientă a hepatitei B.
Sub denumirea de hepatită cronică sunt cuprinse o serie de afecţiuni ale ficatului cu cauze şi grade de severitate diferite, care au ca punct comun faptul că procesul inflamator şi necrotic durează cel puţin 6 luni. Formele uşoare nu progresează sau pot progresa lent, iar formele severe sunt asociate cu cicatrizări ale ţesutului hepatic, cu formarea altui tip de structură a acestuia care pot evolua spre ciroză hepatică.
Steatoza hepatică reprezintă o acumulare excesivă de grăsimi la nivelul ficatului (în special trigliceride) cu mărirea sa uşoară până la moderat şi cu caracter benign şi reversibil de obicei, dar uneori putând deveni gravă, cu evoluţie spre ciroză (în condiţiile acumulării excesive şi îndelungate şi a asocierii unor factori nocivi). În mod normal, ficatul conţine 2-4% grăsimi.
Refluxul gastroesofagian constă în reîntoarcerea conţinutului gastric sau duodenal în esofag şi reprezintă, probabil, cea mai frecventă afecţiune digestivă. Cauza cea mai importantă este insuficienta contracţie a sfincterului esofagian inferior (un "inel" muscular care închide esofagul inferior, nepermiţând alimentelor în curs de prelucrare din stomac să ajungă în esofag şi chiar în cavitatea bucală).
Leziunile locale datorate frigului determină fenomene ce afectează celulele şi lichidele extracelulare (prin efecte directe) şi fenomene care întrerup funcţionarea ţesuturilor şi integritatea vascularizaţiei (prin efecte indirecte). Când ţesuturile îngheaţă, apar cristale de gheaţă care pot produce leziuni ireversibile. Cea mai uşoară formă de leziune prin frig apare, cel mai des, la nivelul extremităţilor (ca de exemplu la lobul urechii, nas, obraji, degetele de la mâini şi picioare), fiind reversibilă.
Hipoglicemia reprezintă o scădere a concentraţiei glucozei din sânge, fiind mai periculoasă pe termen scurt decât hiperglicemia, deoarece glucoza reprezintă suportul energetic primar al creierului. Absenţa sa, la fel ca a oxigenului, are consecinţe dramatice, în condiţiile deficitului prelungit putând surveni decesul. Creierul este vulnerabil la hipoglicemie deoarece nu poate folosi alte surse de energie.
Indigestia sau dispepsia sunt termeni des utilizaţi de către pacienţi pentru descrierea unor simptome digestive variate, cum sunt durerea abdominală superioară (pusă frecvent în legătură cu consumul unor alimente), pirozis ("arsurile" stomacului), eructaţii (râgâituri), flatulenţă (eliminarea de gaze), balonare sau intoleranţă la unele alimente.
Uterul este un organ situat în pelvis, între vezica urinară şi rect, continuându-se în partea inferioară cu vaginul. Uterul este împărţit în trei porţiuni: superioară (corpul uterin), inferioară (colul uterin), care se deschide la nivelul vaginului şi medie (istmul), de legătură între corp şi col.
Franța ia decizii suplimentare în ceea ce privește încercarea de a ține sub control epidemia de Covid, în special în urma apariției variantei Omicron. Printre noile măsuri sunt: sistarea călătoriilor în 10 țări din Africa, cu unele excepții, testări suplimentare și carantină și în cazul vaccinaților sosiți din zone non-UE. Franța are peste 88% din populație vaccinată, inclusiv copii peste 12 ani cu schema completă, iar un studiu OMS arată că prin vaccinare au fost salvate peste 500.000 de vieți în Europa. În plus, certificatul verde francez rămâne inactiv în anumite condiții...
Testul pentru HPV se efectuează pentru a depista infecţia cu HPV şi tipul de HPV prezent. La fel ca testul Papanicolau, testul pentru HPV se face prin analiza unei probe de secreţii prelevate de la nivelul colului uterin (cervix). La femei, tipurile oncogene de HPV (cum sunt tipurile 16, 18, 31şi 45) pot determina modificări la nivelul celulelor cervixului vizibile la testul Papanicolau.
Campania de vaccinare gratuită a fetiţelor din clasa a IV-a reprezintă o şansă reală de prevenţie a cancerului de col uterin, boală a cărei mortalitate ne situează pe primul loc în Europa. Din păcate, politizarea şi informarea defectuoasă privind beneficiile acestei campanii, care s-a dorit a fi onestă şi benefică pentru sănătate, a determinat refuzarea vaccinării de către mulţi, mult prea mulţi părinţi, în necunoştinţă de cauză...
Infecţia cu HPV (Papilloma-virusurile umane) este cea mai comună boală virală cu transmitere sexuală, atingând proporţii epidemice (apar 500.000 de cazuri noi annual, existând circa 300.000 de decese) şi fiind recunoscută ca o importantă problemă de sănătate publică, fiind un factor decisiv în patogeneza cancerului de col uterin.