Nervos că a pierdut la pariuri, un bihorean a distrus aparatul din birt și a plecat. Judecătorii l-au trimis după gratii „la răcorire”
Un bihorean în vârstă de 43 de ani, din localitatea Dumbrava, comuna Holod, a fost ridicat marți de polițiști, după ce a fost condamnat definitiv la 9 luni de închisoare cu executare. Bărbatul a ajuns după gratii pentru că, băut și nervos că a pierdut la păcănele, a lovit cu pumnul aparatul la care juca într-un birt, distrugându-l, după care s-a făcut nevăzut.