Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, a anunţat pe Facebook că sunt o serie de probleme la construcţia şoselei de centură Sânmartin, o investiţie de 177 milioane de lei, finanţată prin fonduri europene, astfel că lucrările sunt întârziate şi, cel mai probabil, nu vor fi gata la timp. Asta ar putea însemna ca CJ Bihor să fie nevoit să plătească din fonduri proprii o parte a lucrării. 

Blocaţi cu lunile 

Ilie Bolojan s-a dus miercuri pe şantierul deschis de o asociere de constructori, condusă de Construcţii Erbaşu, pentru a evalua stadiul lucrărilor la centura Sânmartin - care leagă centura Oradea şi DN 76 Oradea - Deva, pe un traseu ce ocoleşte localităţile Sânmartin şi Băile Felix -, detaliind apoi pe pagina de Facebook că există probleme fiindcă "lucrările la două componente sunt întârziate". 

Una dintre întârzieri a fost cauzată, după cum BIHOREANUL a mai relatat, de faptul că atât proprietara unei pensiuni din Băile 1 Mai, cât şi alte trei firme, inclusiv aparținând fraților Micula, au blocat luni de zile accesul utilajelor şi pe al muncitorilor pentru construirea şoselei. S-a intrat în posesia efectivă a terenurilor de pe coridorul de expropriere abia pe 17 iulie, cu ajutorul unui executor judecătoresc. 

"Lucrările la pasajul suprateran peste drumul comunal spre 1 Mai nu au putut avansa din cauza proceselor aflate pe rolul instanţelor în prima jumătate a anului. Abia după finalizarea acestora am putut continua lucrările. În prezent, se lucrează la armăturile riglelor pe care vor fi fixate grinzile, la rampa dinspre Oradea şi la piloţii care mai trebuie realizaţi. La începutul lunii noiembrie vor fi montate grinzile pe acest pasaj. Până în decembrie se vor realiza armăturile şi se va turna placa de suprabetonare", a transmis Ilie Bolojan. 

Întârzieri şi la capătul dinspre Oradea

Preşedintele CJ Bihor a precizat că sunt întârzieri şi la pasajul de la intersecţia cu Centura Oradea. În acest caz, subliniază Bolojan, întârzierile au legătură cu amenajarea în zonă a fabricii de anvelope Nokian.

"Aici a fost nevoie să fie relocate reţelele de apă, canalizare şi electricitate. Plus 6 stâlpi ce susţin reţelele de înaltă tensiune. S-a întârziat relocarea acestora deoarece soluţiile tehnice iniţiale au fost modificate ca urmare a necesităţii conectării investiţiei majore din vecinătate, fabrica Nokian. Săptămâna viitoare se vor fora ultimii piloţi", se arată în postarea şefului CJ. 

Acesta subliniază că în zona de legătură cu şoseaua de centură a Oradiei vor fi două pasaje, "unul mic, subteran, pentru pietoni şi biciclişti, ce asigură continuitatea pistei din Oradea până în Băile Felix, și unul mare, suprateran, pentru maşini". "Se lucrează la ambele pasaje. Şi la acest pasaj grinzile se vor monta în noiembrie şi până în decembrie se va turna şi placa de suprabetonare", a precizat Bolojan. 


(sursa foto: Facebook / Ilie Bolojan)

"Cel târziu în primăvară"

Constructorii aştern straturile de asfalt pe toată lungimea drumurilor, cu excepţia zonelor unde se lucrează la pasaje, potrivit postării preşedintelui CJ Bihor. Totuşi, cel mai probabil, lucrările nu vor putea fi finalizate în acest an.

"În următoarele 2 luni asfaltul va fi turnat inclusiv pe bretelele ce conectează centura cu Haieul şi cu giratoriul de la intrarea în Sânmartin. Având în vedere că în noiembrie şi decembrie se va strica vremea, e puţin probabil ca şi pe cele 2 pasaje supraterane să putem turna stratul final de asfalt", a transmis Ilie Bolojan. 

Şeful CJ a făcut referiri şi la faptul că în zona lucrărilor dinspre şoseaua de centură a oraşului vor fi restricţii până în noiembrie. "Ne cerem scuze celor care tranzitează Centura Oradea pentru congestionarea traficului în zona lucrărilor. Până la sfârşitul lunii noiembrie se va circula cu restricţii, din cauza lucrărilor", a transmis el.

Preşedintele Consiliului Judeţean a încheiat cu o nouă promisiune: "Cel mai târziu în primăvara anului viitor centura Sânmartin va fi deschisă circulaţiei".

Investiție de 177 milioane de lei

Drumul de legătură între Oradea şi Sânmartin va avea o lungime de 5,75 km, plus încă 2,27 km de bretele de legătură cu DN76 şi cu un drum comunal către Haieu.

Investiţia se ridică la 177,2 milioane de lei cu TVA, iar finanţarea este realizată prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 - 2020. În acest program, perioada de eligibilitate a cheltuielilor este până la finele anului 2023, astfel că lucrările care nu vor fi finalizate până atunci ar urma să fie plătite cu bani de la bugetul judeţului. 

Termenul oficial pentru încheierea lucrărilor este finalul lunii octombrie, potrivit contractului semnat în toamna anului trecut. Bolojan nu a atins această problemă în postarea sa legată de întârzieri.

Din bani europeni? 

Contactat de BIHOREANUL, Ilie Bolojan a precizat că instituția pe care o conduce va face demersuri pentru ca proiectele întârziate să poată fi finalizate și decontate anul viitor, preferabil tot din bani europeni.

„Pentru proiectele care sunt pe Programul de Transporturi, facem demersurile pentru fazarea lor, dacă acest lucru va fi posibil, în așa fel încât ceea ce nu poate fi finalizat anul acesta să se finalizeze anul viitor. Probabil că până la finalul lunii septembrie, cel mai târziu în prima jumătate din octombrie, Guvernul României își va fixa strategia legată de fazarea acestora, întrucât nu este o situație întâlnită doar la noi, sunt și alte proiecte în această stiuație”, a precizat președintele CJ Bihor.

Bolojan a lămurit că, în acest context, fazarea proiectelor ar presupune ca restul de executat din lucrările nefinalizate până pe 31 decembrie 2023 să fie acoperit tot din fonduri europene, din următorul ciclu de fonduri europene. „Această chestiune se decide la nivelul ministerelor care au autorități de management (n.r. - al proiectelor europene) în structuri”, a spus șeful CJ.

Și Beiuș, și Aleșd...

Centura Sânmartin nu este singura investiție din Bihor finanțată prin POIM, unde lucrările nu vor fi gata în acest an.

„Centura Beiuș 100% nu poate fi terminată anul acesta, deoarece contractarea s-a lungit cu vreo opt luni de zile din cauza proceselor între firmele care au depus oferte. Avem și situația de la Aleșd, unde din nou din cauza proceselor care sunt pe rol există riscul să nu putem finaliza lucrările”, a spus Bolojan.

Întrebat cine va plăti restul de lucrări în cazul în care acestea nu vor beneficia totuși de fonduri europene, Consiliul Județean sau CNAIR, companie parteneră în aceste proiecte, Ilie Bolojan nu s-a pronunțat, spunând că este prea devreme să facă astfel de previziuni.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!