Lucrările de lărgire a străzii Meşteşugarilor din Oradea la două benzi pe sens, începute încă de la jumătatea anului trecut, se vor încheia în cursul acestei săptămâni.

Au încheiat cu marcajele rutiere

Zilele trecute constructorii lucrau la amenajarea marcajelor rutiere, montarea ultimelor indicatoare de circulaţie şi alte lucrări de siguranţă a traficului.

"După trasarea marcajelor lucrările vor fi oficial închise şi se va trece la faza de recepţie care ar putea dura până la sfârşitul acestei luni", a declarat pentru BIHOREANUL directorul tehnic al Primăriei Oradea, Sebastian Marchiş.

Potrivit directorului, de-a lungul arterei cu o lungime de 1,2 kilometri care face legătura între arterele Calea Aradului şi strada Lăpuşului vor mai rămâne peste vară de executat câteva intrări la unele proprietăţi imobiliare.

"Trei accese la tot atâtea imobile aflate în prezent în lucru vor fi realizate ulterior, după finalizarea construcției acestora", a explicat directorului.

Pregătită de rută ocolitoare

Finalizarea modernizării străzii Meşteşugarilor, începută anul trecut, era una aşteptată.

"Strada Meşteşugarilor urmează să preia traficul de pe străzile din jur după deschiderea altor lucrări de infrastructură", a declarat pentru BIHOREANUL, viceprimarul Marcel Dragoş.

Pe aici urmează să fie deviat traficul rutier din zona cartierului Ioşia după începerea lucrărilor de construire a pasajului suprateran peste strada Oneştilor şi linia ferată precum şi a celor de amenajare  pasajului subteran pe sub Bulevardul Decebal.

Pasajul subteran ar urma să intre în lucru încă de luna aceasta. Lucrările se vor desfășura cu închiderea peste vară a traficului rutier în zona intersecţiei Bulevardului Decebal cu strada Tudor Vladimirescu și devierea circulației pe arterele învecinate.

Modernizarea străzii Meşteşugarilor, cu lărgirea la două benzi pe sens și amenajarea pe margine de piste pentru biciclete, a fost atribuită asocierii firmelor Trebor Drum Construct şi ProConSolition pentru suma de 8,4 milioane lei.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!