Constructorii au reluat marţi lucrările la parcarea park and ride de lângă catedrala episcopală Învierea Domnului din Oradea.

"În momentul de faţă se lucrează la degajarea molozului din partea dinspre Piaţa Cetate şi la zidul de sprijin dinspre viitoarele pasaje subterane de lângă Parcul 1 Decembrie. În perioada următoare se vor executa şi piloţii de sprijin pe porţiunea dinspre Cetate", a declarat pentru BIHOREANUL city-managerul Mihai Jurca.

După cum BIHOREANUL a mai scris, şantierul, deschis în decembrie 2020, a fost sistat ca urmare a descoperirilor făcute în timpul lucrărilor de descărcare arheologică.

În ultimul an toată suprafaţa viitoarei parcări a fost cercetată amănunţit după ce arheologii au descoperit fundaţiile a două biserici vechi (n.r. o biserică romanică din secolul al 12-lea şi o biserică gotică din secolul al 14-lea), un zid de ravelin (n.r. fortificaţie triunghiulară cu rol de adăpost în afara zidurilor cetăţii) şi o contraescarpă a zidului de ravelin.

Municipalitatea orădeană a primit avizul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Bihor şi a Ministerului Culturii pentru reluarea lucrărilor cu condiţia modificării proiectului astfel încât să pună în valoare vestigiile descoperite.

Astfel, cele două biserici şi ravelinul vor fi expuse protejate în spatele unei balustrade de sticlă fără a fi acoperite sau placate, iar fundaţiile construcţiilor medievale vor fi marcate în podeaua parcării.

Construcţia parcării va fi finalizată anul viitor, cu doi ani de întârziere faţă de termenul iniţial.

Valoarea estimată a parcării, de circa 25 milioane lei, fără TVA, va creşte ca urmare a lucrărilor suplimentare impuse pentru protejarea vestigiilor descoperite cu circa 20%.

În acelaşi timp, modificările aduse proiectului vor impune diminuarea numărului de locuri de parcare de la 277, câte erau iniţial, la 251 şi renunţarea la unul dintre lifturi.