Face muzică de când se ştie. Este membrul uneia dintre cele mai respectate trupe rock din România. N-a trăit niciodată într-un loc fără o chitară alături. Gândeşte pe note, se exprimă prin cântece. Ţine la intimitatea lui şi nu se expune decât atunci când e musai. După 35 de ani de scenă, încă are emoţii în public. A rămas cu acelaşi suflet sensibil al copilului care visa cândva să ajungă mare. Şi a ajuns.
Călin Pop şi-a lansat sâmbătă, la Oradea, primul album solo din carieră, intitulat "Undeva". Cunoscut publicului larg ca lider al grupului Celelalte Cuvinte, Călin s-a hotărât să adune pe un disc o parte dintre melodiile pe care le-a compus singur în ultimii ani.
Ca Mesia modern, Dan Puric înfierează tot ce este rău, găunos, bolnăvicios în societate, dar nu oferă niciodată soluţii. Cu mult sub Becali, care, măcar mai arunca cu bani în săraci, Puric este generos doar în cârcoteli şi miştouri, nu şi în mâini întinse sau idei luminate. Oricâte citate şi pilde ar oferi, nu dă impresia că e categoric de partea bună a Forţei.
Când cluburile se mută în aer liber pe timpul verii, se creează o atmosferă de libertate, de vacanţă, de nou. Acelaşi oraş, cam aceiaşi oameni, dar o cu totul altă ambianţă. Deschiderea oficială a sezonului de vară Famous Place, de vineri noaptea, a adunat câteva sute de oameni la Hanul Pescarilor - de la adolescenţi puşi pe distracţie până la oameni de care părinţii te învaţă să te fereşti. Petrecerea inaugurală a avut de toate, unele pregătite, altele neprevăzute.
.jpg)
Într-o relaţie extraconjugală nu se află doar două persoane, un el şi o ea, ci şi ceilalţi, înşelaţii de acasă. Iar pe măsură ce intră şi ei în poveste, drama se extinde ca o eczemă de neoprit. Deşi numărul 4 duce cu gândul la o formă cu unghiuri, piesa de teatru "Dragoste, în patru tablouri" nu mi-a lăsat imaginea unui pătrat, ci mai degrabă a unui cerc. Un cerc vicios în care se produce o dramă circulară, cu poveşti întrepătrunse surprinzător şi vulcanic.
Cât timp poţi ţine un grup de oameni cu atenţia trează citindu-le dintr-o carte despre Legile lui Murphy? Cinci minute? Şase? Hai să zicem maxim zece. După care vor începe să se foiască în scaun, să-şi butoneze telefoanele, să caşte sau să chicotească din complezenţă. În "Legile lui Murphy", un show pe cont propriu, actorul Şerban Borda a reuşit mult mai mult. A ţinut publicul în priză o oră întreagă folosind doar două ingrediente: pe Murphy şi pe el însuşi.
.jpg)
Închipuie-ţi că într-o oră şi jumătate se întâmplă toate trăsnăile lumii: un puşti deschide uşa unui dulap şi se trezeşte într-o lume complet străină; o primată uriaşă scapă liberă într-un oraş şi îi îngrozeşte pe locuitori; dinozauri reînviaţi se apucă să haplească oameni la cină; milioane de evrei sunt deportaţi şi exterminaţi; un nebun bagă o întreagă metropolă în colaps, o navă spaţială zboară creanga prin galaxii, iar un extraterestru mic, cu ochi mari, face nişte copii să zboare cu bicicleta.
Pentru a contracara eticheta de "duşman al culturii" ce i-a fost aplicată în ultimul timp, Primăria a dat o comandă fermă: jazz! Şi s-a făcut jazz! A fost chemat Mircea Tiberian într-un concert cu intrarea liberă, ocazie perfectă pentru a testa limitele culturale ale oraşului.
Stage Muzeu s-a închis! De luni, 19 mai, un strat gros de praf se va aşeza peste mica pivniţă culturală care în ultimii doi ani a fost casa Teatrului Artemotion. Soţii Sebi şi Mirela Lupu plănuiau să facă anunţul public duminică seara, imediat după piesa "Cerere în căsătorie fără Cehov", pe care trebuiau să o joace împreună. Dar furtuna de joi a inundat localul, anulând ultimele două spectacole planificate. "Aşa a vrut Dumnezeu", a oftat Sebi după ce a terminat de scos apa.
"Vreau să ajung un actor mare, deşi cred că o viaţă întreagă nu este suficientă pentru asta". Aşa a început lecţia de cumpătare şi normalitate pe care Victor Rebengiuc a oferit-o, joi seară, în sala Teatrului Regina Maria. A fost o discuţie de două ore între doi prieteni...
Un eveniment misterios a avut loc astăzi în Oradea. Cu puţin înainte de ora 13, peste o sută de persoane s-au adunat pe strada pietonală, la colţul cu Liceul Ady Endre. 149 de oameni îşi anunţaseră prezenţa pe Facebook. Probabil că nu toţi au ajuns, dar absenţa le-a fost compensată de trecătorii ocazionali. Abia cu câteva minute înainte s-a aflat ce se va întâmpla: orchestra simfonică şi corul Filarmonicii de Stat Oradea vor interpreta deschiderea celebrei "Carmina Burana" de Carl Orff.
Comedia de sorginte franceză porneşte de la o minciună superbă. La ora 3 noaptea, soţia (Corina Cernea) îşi găseşte soţul (Daniel Vulcu) acasă cu o tânără apetisantă (Denisa Vlad). Încercând să iasă basma curată, soţul inventează că tânăra e fiica lui dintr-o căsătorie anterioară. De aici încolo, bulgărele minciunii o ia la vale şi creşte văzând cu ochii. Conversaţiile într-o căsnicie de 15 ani au oricum suficiente resurse de umor, darămite într-o astfel de situaţie?
A trebuit să merg tocmai în depou ca să văd o piesă care să înceapă la fix. La 19:00 punct, Dima (Pavel Sîrghi), un tânăr angajat ca paznic al depoului, trage câteva ciocane de control roţilor tramvaiului şi urcă la bord.
Concertul de acum o săptămână al grupului Pasărea Rock a fost unul neobişnuit. În primul rând pentru că am văzut la muncă un super-grup de muzicieni veniţi din direcţii diferite, dar cu legături destul de strânse între ei. Doar doi dintre cei de pe scenă (chitaristul Teo Boar şi clăparul Vlady Cnejevici) nu au legături directe cu Phoenix.
În Oradea există o fetiţă de vreo 7-8 ani care ştie deja ce înseamnă felaţie, cum se masturbează bărbaţii, cum se iubesc prin spate homosexualii şi cum şi-o trag mami şi tati în patul conjugal. A văzut de la 2 metri cum urinează bărbaţii şi a învăţat câteva expresii noi (mă pupi în cur, să ţi-o bagi în cur, muscă verde de căcat, porc împuţit) cu care va face ravagii printre prietene şi colegi de şcoală.
Dacă n-aţi ştiut de concertul Loredanei, de joi, la teatru, nu vă miraţi. Spectacolul a fost afişat în urmă cu câteva luni, în plină iarnă, când a început şi vânzarea de bilete. Artiştii din România încep să acţioneze ca aceia de afară. Nu toţi, ci doar cei care îşi permit. Iar Loredana îşi permite.
Grea seară a avut formaţia "Provincialii", joi, la Oradea! Puţin a lipsit ca numărul celor de pe scenă să-l întreacă pe al celor din sală. Concurenţa acerbă a meciului Steaua - Dinamo, promovarea făcută în grabă şi, mai ales, întrebarea "Cine-s ăia?", au făcut ca prin Window Pub să bată vântul.
La 19:09 scena se inundă de culori. Nicu Alifantis poartă pălărie, cămaşă albă descheiată la gât, sacou şi pantaloni negri. E complet diferit de cel cu care m-am întâlnit acum o jumătate de oră. Oboseala de turneu i-a dispărut. E proaspăt şi vioi. E şi firesc să fie aşa, doar are 60 de ani. Şase chitare îl aşteaptă cuminţi, aşezate în cerc în jurul său.
"Cometa", cea mai nouă premieră a trupei "Iosif Vulcan" de la Teatrul Regina Maria, se aseamănă cu un concert de jazz. Începe in ensemble, cu armonii generoase, prietenoase, de bun augur, cu partitura plină de zâmbete şi un band pus pe glume şi şotii.
Oradea mi se pare, categoric, un oraş al toamnei. Primăvara li se potriveşte oraşelor tinere, zglobii, superficiale, vara celor care îmbie la turism estival şi lâncezeală, iarna dă bine pentru aşezările din munţi sau de la poalele lor. Oradiei, în schimb, îi vine mănuşă toamna, poate nu întâmplător cel mai rafinat anotimp dintre cele patru. Lipsită de zloata primăverii, de arşiţa verii şi de gerul ascuţit al iernii, toamna ne setează întotdeauna termostatele inimii pe modul "ideal".