Deşi mai scurt, festivalul de teatru de anul acesta a avut de toate: spectacole excepţionale, bune şi mediocre, surprize plăcute, mici dezamăgiri, premiere, promisiuni, reluări şi reveniri. Iar cum în tot răul e şi un bine, durata mai mică a permis o concentrare mai atentă pe spectacole din partea publicului.
Până când regizorul spectacolului nu a dat undă verde nu s-a putut intra în sala de spectacol. Am stat în soarele după-amiezii până când am primit semnalul. Curând ne-am pomenit într-o beznă aproape totală. După ce ne-am adaptat vederea am descoperit un decor minimalist spre mizerabil, în perfectă armonie cu ruina Morii Răsărit...
Teatrul maghiar din Oradea are, de vineri, o sală studio, pentru spectacolele mai mici. Deschisă într-o încăpere a Palatului Sonnenfeld din strada Moscovei, sala va fi folosită şi ca ateliere şi depozit pentru decoruri şi este dotată chiar şi cu o cafenea.
Jurnalistul orădean Florin Budea este cel mai nou doctor în istorie al Şcolii Doctorale Orădene. Miercuri, chiar de ziua sa de naştere, el şi-a susţinut teza de doctorat cu titlul "Viaţa politică în Oradea şi Bihor, Decembrie 1989 - Decembrie 2000".
Din Beiuşul meu natal s-a născut săptămâna trecută petiţia online "Nu vrem imigranţi în Ţara Beiuşului!". 224 de oameni aderaseră la cauză până vineri, doar jumătate dintre ei alegând să-şi facă numele public. "Să nu le permitem politicienilor să ni-i vâre pe gât pe imigranţi! Nu îi vrem în Ţara Beiuşului! Nu îi vrem în Bihor!", se spune în motivaţia petiţiei.
A fost vară, a fost caniculă, a fost secetă. Aceiaşi oameni care se plângeau în iarnă că e frig s-au plâns şi în ultimele luni că e prea cald. Seceta de evenimente s-a simţit şi ea. Cu toate entităţile culturale aflate în vacanţă, Oradea a devenit din nou staţie de sezon pentru aventurieri: comedianţi noi, trupe obscure, orchestre de tineret, caravane cinematografice.
Un drum cu maşina de la Oradea până la Beiuş sau Ştei îţi reevaluează concepţiile despre propria viaţă, îţi explică mai bine decât orice oră de istorie ce frustrări simţeau oamenii aceia din trecut care porneau răscoale, îţi reaminteşte la fiecare kilometru bancul acela în care viermişorul îşi întreabă mama "De ce locuim într-un căcat?", iar mama îi răspunde "Pentru că aici e ţara noastră, fiule!".
Din păcate, adunatul celor 50.000 de euro necesari pentru prima ediţie OFF a fost imposibil până acum. Drept urmare, festivalul nu va debuta anul acesta, în luna octombrie, cum se dorea. Să nu uităm, totuşi, că trăim într-un oraş în care se sparg mai uşor 50.000 de euro pe o nuntă decât pe un festival de film!
A durat ceva vreme până când mâncatul în oraş a încetat să mai fie o ruşine. Cu toate acestea, expresia "Cum să mănânc la restaurant, n-am io ce mânca acasă?" se mai aude pe ici, pe colo. Avem, însă, o problemă cu diversitatea: meniurile restaurantelor seamănă prea mult între ele. Peste tot cam aceleaşi feluri de mâncare, cu diferenţe doar la preţ sau denumiri.
Spectacolul de joi, de la Kosher, al lui Gabriel Gherghe a fost intim ca o întâlnire a alcoolicilor anonimi, după cum a spus chiar protagonistul, de care nu auzisem înainte de spectacol. Este tânăr, înalt şi moldovean, dar nu suficient de moldovean încât să nu râdă chiar şi de moldoveni...
Nu trebuie să confundăm toată rasa umană cu localitatea Hollywood, dar parcă aşa suntem cu toţii: vrem mereu mai mult, mai mare, mai tare. Însă, atunci când "mai mult, mai mare, mai tare" se aplică în cazul dinozaurilor făcuţi în laborator, ca-n Jurassic World, tragedia modernă e gata pregătită şi aşteaptă să dărâme gardul.
Iosif Vulcan a albit de tot! Cu o săptămână înainte de aniversarea a 150 de ani (!!!) de la apariţia primului număr al revistei "Familia", Direcţia de Cultură, prin directorul Lucian Silaghi, a tocmit un specialist care să cureţe statuia amplasată în părculeţul de lângă Podul Intelectualilor.
Primăria a cerut un certificat de încredere în alb din partea orădenilor. Din păcate, doar 28% i l-au acordat. Doar 28% au dovedit că sunt orădeni, în timp ce restul de 72% au doar apartamente în Oradea.
A.G. Weinberger a intrat în scenă aproape în slow motion, pe cântecul "The road to Mandalay" al lui Robbie Williams. Nu, nu a făcut parte din regie, aşa s-a nimerit! Melodia se auzea în boxe când bluesman-ul numărul 1 al României s-a alăturat trupei care îl aştepta: Virgil Popescu la bass, Titi Herescu la tobe şi Puiu Pascu la clape.
Teatrul-circ e o mâncare nouă pentru publicul orădean. S-a văzut asta şi la a treia ediţie, desfăşurată săptămâna trecută la Teatrul Regina Maria. Prea puţin public pentru spectacole bune şi foarte bune, greu de găsit oriunde în România, mai ales într-un oraş de provincie.
Există o percepţie din ce în ce mai generalizată că animalele sunt mai bune decât oamenii. Un pui de tigru adoptat de un cimpanzeu, o căprioară ce îi spune "mama" unei căţele de labrador sau o pisicuţă crescută de cloşca familiei, şi gata: animalele sunt mai bune decât oamenii!
Aula Magna a Universităţii s-a umplut joi de studenţi şi cadre universitare pentru a asista la prelegerea publică "Uniunea Europeană între naţiuni şi federaţie", susţinută de proaspătul ambasador al României în Germania, Emil Hurezeanu. "Europa este singura noastră şansă. Nu ne putem permite să nu credem asta", a opinat analistul, care le-a vorbit celor prezenţi despre situaţia UE, din trecut şi prezent.
Doru Octavian Dumitru îşi construieşte cu multă migală scheciurile, uneori cu exces de amănunte şi repetiţii, pentru ca la final poanta să izbească în plin. Spectacolul său de două ore s-ar fi putut intitula "Cum să supravieţuieşti cu femeia" sau "Diferenţe insurmontabile dar amuzante între femei şi bărbaţi"...
Doi fraţi se întâlnesc într-un bar şi discută. Despre ce? Iată prima provocare intelectuală pe care spectacolul "Cheia" o aruncă publicului: găsirea sensului discuţiei purtate de cei doi în prima parte.
Dacă în privinţa termenului de execuţie s-a folosit metoda românească, la inaugurare s-a aplicat exactitatea japoneză. Fix la 18:00, maşinile au început să curgă lin peste pod din ambele sensuri. După câteva secunde a trecut şi primul biciclist. La 18:03 a trecut şi primarul la volanul bolomobilului de serviciu.
Am o simpatie aparte pentru Unguru’ Bulan dintr-un motiv pe care nu-l ştie multă lume. În 2005, când au început să circule pe internet celebrele reclame radio RDS cu înjurături, am fost serios suspectat de câţiva dintre şefii RDS de la Oradea că le-aş fi făcut eu.
Fata în roşu a început să vorbească tare la un telefon mobil. Umbla printre mese şi se conversa cu şefu', care cică voia s-o dea afară. Spectacolul începuse. M-am trezit brusc din reverie şi mi-am dat seama că îi cerusem o scrumieră tocmai actriţei pe care o aşteptam pe scenă.
Noaptea Agenţiilor este o găselniţă foarte inspirată prin care companiile de advertising şi PR îşi promovează serviciile. O dată pe an îşi deschid uşile la ceas de seară pentru un soi de recepţii-petreceri, prin care încearcă să devină mai transparente, mai prietenoase, mai vizibile.
Ion Caramitru îi consideră pe actori "muncitori asupra cuvântului" şi crede că urcatul pe scenă este un act împotriva naturii: "Omul nu s-a născut ca să zboare, să se scufunde în adâncurile oceanelor sau să se urce pe o scenă în faţa altor oameni".
În 17 martie, pe strada Nagymező din centrul Budapestei s-a vorbit româneşte masiv. La Teatrul Thalia, trupa Iosif Vulcan din Oradea a jucat "Scripcarul pe acoperiş", titrat pe afişul din faţa intrării drept "Best Romanian musical production".
Eram acum câţiva ani la celebrul cabaret Lido de pe Champs-Élysées, aşteptam să înceapă un spectacol. Nimerisem la masă cu un cuplu de berlinezi pensionari aflaţi în excursie culturală prin Paris. "Ai fost vreodată în Berlin?", m-au întrebat. "Nu". "Ar trebui să vii..."
Intuiţia mi-a şoptit că ar fi mai înţelept să nu merg la concertul Nicolae Covaci - Moni Bordeianu dedicat anilor 60. Totuşi, creierul a insistat şi a reuşit să îmi schimbe hotărârea. Nu mi-aş fi închipuit nici în cele mai pesimiste vise ce voi descoperi acolo...
Mărţişorul este o unealtă aparte în instrumentarul folosit de oameni pentru mai buna relaţionare. Ciudăţenia sa vine de la faptul că valoarea îi este mult mai mare când lipseşte, decât atunci când bălăngăne pe vreun rever ori se prăfuieşte prin sertare.
În 2002, la un an după ce i se promisese că va plăti pentru arestarea unui fiu de prefect, implicat în contrabandă cu produse petroliere, procurorul Alexandru Lele a aflat că va face obiectul unei percheziţii la domiciliu.
"Oare ce-o fi în culise?", m-am întrebat după pauză şi m-am furişat în "bucătăria" spectacolului. Iar realitatea mi s-a schimbat brusc. În spatele decorurilor, viaţa este stranie şi fascinantă. Aproape că vezi bucăţelele din care e făcut spectacolul.