Cel mai tânăr cartier mamut al orașului este Nufărul. În perioada în care țăranii veneau la fabricile din Oradea să se odihnească, astfel că la coasă ajungeau gata osteniți, partidul comunist a decis să-i stabilizeze, și uite așa s-a născut cartierul Nufărul.
Ştiu, investiţia a costat o grămadă de bani şi nu se poate merge la infinit pe bunăvoinţa constructorului, care schimbă pe banii lui dalele deteriorate. Dar Piaţa Unirii a fost făcută pentru ca orădenii şi turiştii să se poată bucura de ea! Dacă mergem pe ideea că Piaţa devine un loc sacru, intangibil, s-ar putea să fim nevoiţi ca la intrare să ne descălţăm şi să umblăm cu tălpici, ca pe vremuri în Palatul Baroc.
Prin Alexandru Mudura senior, Oradea şi-a făcut primul mall pe vremea când marile companii de profil nu aveau ochi decât pentru Capitală şi câteva centre urbane importante. Nu-i mai puţin adevărat că era şi greu ca un investitor străin să intre pe piaţa locală câtă vreme filozofia edililor de atunci se limita la "Şi mie ce-mi pică?".
Dacă grosul orădenilor empatizează cu Episcopia Greco-Catolică şi suferă pentru pierderea uneia dintre "Bijuteriile Coroanei", Palatul Episcopal, există şi voci distincte, care trebuie ascultate. Nu mă refer la cei care, proveniţi din zgura comunistă, spun că e bine că s-a întâmplat aşa, că şi popii au dat afară Biblioteca. În spiritul eticii şi echităţii socialiste, aş vrea să-i văd cum ar reacţiona ei dacă ar fi daţi afară din locuinţe pentru ca Biblioteca să-şi facă nişte depozite de carte în casele lor.
Dacă acum 8-9 ani mi-ar fi spus cineva că în cursul săptămânii vor ieşi atâţia orădeni să asculte muzică l-aş fi trimis la un consult psihiatric. De când avem însă Piaţa Unirii, atât de hulită de unii, orădenii nu doar că ies cu orice prilej, dar chiar sunt oarecum vexaţi dacă e o săptămână în care nu se întâmplă ceva remarcabil în urbea lor.
Interesante mi se par două proiecte. Pentru prima oară, edilii merg la firul ierbii, în cartiere, şi-i întreabă pe locatari cum ar vrea să arate spaţiile dintre blocuri. Primăria vrea să regenereze spaţiile unde au mai rămas, din vremea comunismului, nişte case stinghere şi schelete din beton hidoase.
Problema subvenţiilor trebuie privită însă cu reticenţă, cel puţin din două motive. O dată, pentru că la ce lipsă de forţă de muncă există în Oradea, e imposibil de crezut că oamenii săraci nu-şi pot găsi de lucru. Şi atunci, de fapt pe cine subvenţionăm? Pe oamenii săraci sau pe oamenii fără chef de muncă?
Am mai povestit despre faptele de arme ale doamnei primar Nagy Gizella, din Biharia. Până acum s-a remarcat prin geniala idee de a renunţa să conecteze comuna la reţeaua de apă introdusă prin Apa Regio. Acum băştinaşii beau apă cu mormoloci, în aşteptarea unui ipotetic proiect pritocit de UDMR exclusiv pentru comunele pe care le controlează.
În jurul marilor catedrale sau a piețelor centrale unde se practică acest tip de comerț, după amiază dughenele dispar ca prin farmec, iar spațiul devine liber și curat ca o farmacie. Ei, bine, aici am eu îndoieli. Oare cum am putea menține standardul de curățenie specific spațiului occidental câtă vreme încă suntem minați de filosofia lui „lasă, mă, că merge și așa”?
Pe român, dacă nu-l chemi la nuntă, se supără. Dacă îl chemi, nu vine. Aşa şi când îi vine cuiva o idee. Dacă nu face nimic, e delăsător. Dacă face ceva, precis că o dă în bară. Cam în situaţia asta sunt fraţii Micula, după ce au anunţat că vor să revitalizeze Stâna de Vale. Nu-i mai puţin adevărat că au dat suficiente rateuri cu hotelurile de la Marea Neagră pentru ca lumea să fie suspicioasă.
Deja începe să-mi fie dor de Sanyi Kiss. Era el hoțoman, dar nu șovin. Dar omul a fost înlocuit de jalnici epigoni, care ani de zile i-au dus geanta și i-au cules scamele imaginare, care se dovedesc mult mai toxici decât el.
Dacă un şofer face un accident fără victime, pe eBihoreanul.ro vor citi ştirea cel puţin 10.000 de oameni. Dacă sunt răniţi, se ajunge la 15.000 de cititori. Dacă, Doamne fereşte, a şi murit cineva, numărul curioşilor sare de 20.000. Dacă, pe deasupra, şoferul conducea un BMW, peste 30.000! Vestea că Florian Bodog a fost dovedit că şi-a plagiat una din lucrările de doctorat nu strânge, însă, mai mult de 8.000 de cititori.
Niște asociații care primeau de la cetățeni acea brumă de bani de 2% din impozitele pe 2017, pentru a mai acoperi nevoile copiilor cu grave probleme de sănătate, s-au trezit că sumele au fost deturnate către niște parohii ortodoxe. S-au trezit anul acesta pentru că e prima dată când ANAF-ul trimite fiecărui donator o scrisoare prin care-l informează cui a donat acești bani...
Degeaba ne-am străduit să facem noi un Untold mai mare, e imposibil. Nici de o Gărână mai deșteaptă nu cred că suntem în stare. În schimb, la ce mândrețe de Cetate avem, nu cred că există localitate în România să poată rivaliza cu noi când este vorba de un Festival Medieval.
Dacă nu se deschideau graniţele şi romii nu puteau pleca, mânaţi de sărăcie, să cerşească şi să-şi valorifice talentele în UE, azi, în mod cert, întâmplări ca la Borod, ar fi fost banale şi frecvente. Ce s-a întâmplat la Borod? Nişte săteni care au avut tupeul să-i surprindă pe ţigani la furat, au fost bătuţi de întreaga şatră şi s-a înregistrat şi o premieră absolută în zonă, agresorii punând pentru prima oară mâna pe lopeţi, furci şi topoare, dar nu neapărat pentru a munci.
Ideea primarului Ilie Blojan de a supraimpozita clădirile care nu se ridică la înălţimea celor din preajmă a fost o mană cerească pentru dușmanii acestuia. Imaginea cu bătrânul coș al CET-ului fumegând a expirat, dealul Ciuperca este un subiect vechi, iar Drumul expres s-a rezolvat între timp. Sigur, mai dăinuie sloganul cu „primarul beton”, dar încă nimeni n-a reușit să înlocuiască acest material din poduri și șosele cu naturalul chirpici.
Degeaba au ieşit orădenii în stradă ca să se plângă de mirosurile de la Nutripork. Degeaba s-au mobilizat internauţii. Degeaba a urlat presa. Mirosurile nu ajungeau nici la Ministerul Mediului, nici la APM Cluj, unde se stabilea dacă porcii chiar put sau orădenii sunt prea sensibili. Primarul Bolojan a decis să încheie acest război drept, dar interminabil, cu o pace avantajoasă pentru orădeni. Şi de data asta nu s-a sfiit să-i ofere compensaţii patronului de la Nutripork...
Primarul Ilie Bolojan a făcut o conferință de presă cu ocazia împlinirii a 10 ani de când conduce municipiul. În aceeași zi, două junghiuri de mașini s-au ciocnit, fără urmări grave, într-o comună din Zona Metropolitană. Prima știre a avut cam 4.000 de citiri, a doua 18.000. Semn că dacă Bolojan vrea să-și prezinte cei 10 ani de mărețe împliniri și vrea să afle toată lumea, ar fi bine ca înaintea conferinței de presă să bușească mașina de serviciu de zidurile Primăriei.
Până să ajungă Vioara Bara şefa Uniunii Artiştilor Plastici puţini ştiau cine conduce instituţia, iar foarte mulţi habar nu aveau dacă Uniunea chiar era condusă. Vioara, pe lângă că este un artist talentat şi de succes, e şi o fiinţă tenace. S-a dus pe capul şefilor de la Judeţ şi Primărie pentru a mişca lucrurile.
Angela Lupşea, preşedinta Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor Bihor, conduce muzeele şi Cetatea oraşului cu rezultate modeste. În numeroase ocazii am veştejit-o considerând că e inadmisibil ca, la doi ani după finalizarea reabilitării, în fortăreaţă să nu se întâmple mare lucru. Acum, însă, trebuie să recunosc că Zilele Art Nouveau au fost o reuşită care, cred eu, i-a uluit până şi pe organizatori.
Anul trecut, Zilele întemeietorului oraşului Oradea au fost un succes nesperat. Cifrele privind audienţa au fost ameţitoare, organizatorii estimând chiar 60.000 de participanţi la manifestări. Din start, anul acesta organizatorii au anunţat că ar dori ca sărbătoarea să nu fie una a comunităţii maghiare, ci a tuturor orădenilor. Uşor de zis, dar greu de digerat pentru unii.
Emil Rengle a câştigat cea mai recentă ediţie a concursului "Românii au talent". Emil, orădeanul nostru, pute de talent. Îşi smulge coastele, îşi scoate plămânii, dansează dumnezeieşte, transmite emoţii...
Tururile cicliste au încetat de mult să mai fie simple competiţii sportive. Cred că aşa cum arată marile tururi, la ora actuală componentele: turistică, istorică, geografică şi culinară o depăşesc cu mult pe cea a performanţei sportive. Deci e limpede că Turul Bihorului este o excelentă ocazie de a scoate în faţă minunăţiile naturale ale zonei.
Primarul Ilie Bolojan a prezentat pe larg ideea masterplanului pentru Universitate, un proiect întins pe 20 de ani, prin care Primăria se angajează să verse anual câte 2 milioane de euro pentru dezvoltarea campusului şi, implicit, a învăţământului universitar din Oradea. Sunt convins că dacă i-ai întreba pe marii oameni de catedră de la Sorbonica despre destinaţia biştarilor, mai mult de jumătate ar cere ca banii de la Primărie să fie daţi pentru creşterea propriilor salarii.
Tisologii, cei mai mari experţi în creşterea şi propăşirea tiselor, ecologiştii de Peţa, au ieşit în presă cu grave acuzaţii. Plantele strămutate din faţa Teatrului dau semne de uscare. Ei îşi pun întrebarea de ce au fost mutate. Eu îmi pun întrebarea de ce au fost plantate taman în faţa Teatrului...
Turiştii umblaţi prin lume ştiu că una din principalele probleme cu care se confruntă în vacanţă sunt toaletele. În Germania şi Austria nicicum nu dai de ele, pentru că nu te poţi duce după miros, într-atât sunt de salubre şi civilizate. În spaţiul latin, deh, acolo mai dai şi peste toalete care fac ca distanţa între nări şi cap să fie de doi metri, adică să-ţi mute nasul.
Orice şofer care se respectă are nu un baston de mareşal în raniţă, ci o bâtă de baseball în portbagaj. Asta pentru a rezolva problemele apărute în trafic, dar mai ales în parcări. Oradea are peste 100.000 de maşini şi cam 20.000 de locuri de parcare de domiciliu. Mă şi mir că încă nu am văzut prin parcări maşini supraetajate, ca autobuzele din Londra.
Scandal mare cu absolvirea de la Colegiul Gojdu. Au fost plângeri că sumele ce trebuie achitate, după socotelile comitetului de părinţi, sunt exagerat de mari. Au fost prevăzute carduri cadou pentru profesori, ba chiar şi bani de taxi ca aceştia să poată ajunge la banchet...
E pentru al cincilea an la rând de când echipa masculină de handbal a municipiului promovează în prima ligă. Şi tot de cinci ani i se refuză participarea în prima ligă, pe motiv de lipsă de fonduri. E clar că în viaţă trebuie să ai şi noroc. Păi, dacă domnul Sere era handbalist la bază, şi nu baschetbalist, altfel ar fi stat lucrurile.
Fiecare are impresia că meseria lui e cea mai importantă, că fără el nu se poate, că oricum eforturile nu-i sunt răsplătite și că salariul nu e niciodată de ajuns. Așa că nu trebuie să ni se pară nemaiîntâlnit comportamentul angajaților de la UPU.