După cum se ştie deja, Parchetul Oradea a decis că fata care a incendiat drapelul maghiar din Pasajul Vulturul Negru nu se face vinovată de nimic. Prin urmare, cazul s-a clasat. Am citit argumentația și doamna procuror a analizat speța în litera legii. Dar nu cred că și în spiritul ei.
Aeroportul Oradea, ca orice instituţie girată de Consiliul Judeţean, este în picaj. Ghinionul său este dublu: au plecat operatorii externi şi a rămas Taromul, cu preţurile sale neruşinate. Bietul Bimbo Tibor Szuhai a fost pus preşedinte al Consiliului de Administraţie al Aeroportului probabil ca să se facă de râs, nu să facă treabă, pentru că habar nu are de avioane.
S-au făcut studii despre preferințele turiștilor care vin la diverse festivaluri. Interesant, nu lista artiștilor este pe primul loc în decizia acestora de a participa la evenimente. Pe primul loc se află siguranța zonei, apoi curățenia și prezența toaletelor. Asta nu înseamnă neapărat că oamenii vor să vadă mai degrabă WC-uri decât artiști sau obiective turistice, ci că lumea preferă locuri sigure și igienice.
Ideea schimbării numelui străzii Sucevei în "Evreilor deportaţi" a scos la iveală nişte comentarii năucitoare. Unii au spus că denumirea e neinspirată, deşi ea a fost luată după consultarea cu comunitatea evreiască.
I-am apreciat pe colegii de la Digi pentru entuziasmul și nonșalanța cu care-și făceau meseria. Nu aveau presiunea încadrării în buget, nu-i interesa reclama locală sau națională. Trăiau protejați de un trust uriaș cu resurse ce păreau nelimitate...
Universitatea din Oradea consideră reportajul danezilor un atac la siguranța națională. Atac la siguranța națională este să arunci pe piață arme de distrugere în masă cu stetoscop și bisturiu. Iar cei care ne cer să ne spălăm rufele în familie n-au decât s-o facă la ei acasă: când e vorba de sănătate, nu poți ascunde gunoiul sub preș!
Atunci când se fac investiţii din fonduri guvernamentale, reţeta e simplă. De obicei câştigă o firmă tare din Bucureşti, care are intrare pe la CNAIR, la Ministerul Dezvoltării sau la Compania Naţională de Investiţii. Imediat după adjudecarea licitaţiei, care de regulă are la bază descalificarea concurenţei, fericitul câştigător sună la fraierii care au firme din Oradea şi le propun să le subcontracteze lucrarea.
Aquapark-ul din Oradea este pe profit, în ciuda faptului că 90% dintre aceste stabilimente merg pe pierdere. Adică sunt un fel de Teatru ori Filarmonică, numai cu ceva mai multă apă. Pe lângă meritele incontestabile de gospodari ale celor de la ADP, trebuie să recunoaștem că succesul se datorează și conjuncturii.
Subvenţionarea orădenilor captivi în sistemul centralizat mai are o hibă. Există şi alţi orădeni, nebranşaţi, care nu beneficiază de subvenţie, deşi şi ei se încălzesc, iar lemnele şi gazul sunt şi ele foarte scumpe. Apoi, e oare corect să dai subvenţie tuturor locatarilor de la bloc?
Nu știu de ce, dar mereu am asociat cuvântul botox cu plotox. Pentru cei care n-au apucat vremurile când benzina se dădea pe cartelă, plotoxul e un insecticid utilizat la combaterea dăunătorilor. Dar mințile geniale ale posesorilor de Trabant au observat că lichidul respectiv poate fi utilizat și pe post de combustibil, ceea ce ducea nu doar la distrugerea ploșnițelor, ci și la, cum spunem noi acum, creșterea mobilității urbane.
La cât de iubiți sunt conducătorii noștri, în curând nu se vor mai putea feri de îmbrățișările călduroase ale electoratului decât dacă se deplasează prin teritoriu cu TAB-ul, sau dacă rămân la haznalele televizate, de unde pot să-și debiteze nestingheriţi inepțiile. Norocul colegei noastre a fost că Norica Nicolai nu era în hol când au avut loc regretabilele incidente. Pun pariu că madama ar fi înghițit-o de vie pe Mădălina, după care ar fi regurgitat telefonul, ca să nu fie acuzată de tâlhărie.
Umblă pe la casele oamenilor o doamnă cu o sacoșă plină cu bani. Bate la ușă și întreabă: „Câți locuiți aici? Cinci persoane? Poftim 15.000 de euro”. Merge din casă în casă și dă fiecărui orădean câte 3.000 de euro. Doamna de care vorbim este Coana Europa. Ea ne dă bani, dar are și pretenții...
Ordonanţa 114 pare a fi cu dedicaţie. Împotriva băncilor lacome şi implicit a Băncii Naţionale. În plus, e vizat trustul RDS&RCS, care are o televiziune ce deranjează puterea. Altfel nu se explică de ce în telecomunicaţii se bagă un impozit pe cifra de afaceri de 3% şi la jocuri de noroc, de exemplu, de 2%.
În fiecare an Oradea şi alte oraşe mari sunt jefuite de guvernul Dragnea-Vâlcov, banii fiind trimişi celor care sunt prea leneşi, prea slab pregătiţi sau prea pesedişti ca să se apuce de muncă. Situaţia ilustrează perfect zicala "s-a întâlnit hoţul cu prostul". Nu-i mai puţin adevărat că noi beneficiem şi de un tratament special. Infractorul Dragnea Liviu este invidios pe cele 300 milioane de euro pe care îi avem de investit. Păi, ce bănuţi ar fi făcut aici Teldrum-ul!
În Oradea există 333 de asistați social. Cam atâţi câți erau pe o stradă lăturalnică din Alexandria până să-i ducă Dragnea pe toți în Guvern. Dacă facem o extrapolare, la nivel național ar trebui să fie cam 34.000 de oameni care beneficiază de venitul minim garantat. Această cifră este însă de domeniul fantasticului din moment ce, mai mult ca sigur, zilnic, la orice oră, cel puțin 100.000 de compatrioți se află la bufetul comunal.
Autostrada care ar trebui să unească Oradea de Cluj are un destin nemilos. Din cauza forţelor vrăjmaşe din exterior, noi, românii, nu suntem lăsaţi să ne construim autostrăzi. Bătrânul Soros se pune în calea buldozerelor care decopertează terenul, ecologiştii mai descoperă câte o capră neagră ce sălăşuieşte pe traseu, iar Uniunea Europeană ne tot bate la cap oferindu-ne banii ei, deşi toată lumea ştie că nu sunt bine veniţi în România fiindcă nu pot fi furaţi.
La cum arată bugetul Oradiei, e clar că cele peste o sută de investiţii se vor întinde pe mai mulţi ani. Asta pentru că în România este imposibil să-ţi planifici ceva şi să iasă la timp. Cauzele sunt multiple, de la suprasolicitarea personalului, la greşeli elementare, la lipsa proiectanţilor şi a constructorilor, toate pe fondul unei birocraţii ucigătoare, bine întreţinute de funcţionarii puşi politic în posturi. Totuşi, Primăria are două restanţe pe care nu mai are voie să le rostogolească pe anii viitori.
Gestul unei tinere de a incendia drapelul maghiar de la sediul UDMR Bihor ne arată că noi, orădenii, mai avem de lucru mult la capitolul educaţie. Şi mă refer la ambele naţii, din rândul cărora apar destule persoane stridente, incapabile să trăiască într-un mediu multietnic, multicultural şi multiconfesional.
Aho, aho, copii şi fraţi, / Urarea să-mi ascultaţi, / Că de anul viitor, / Urăm unui infractor! / Anul care a trecut / A fost frumos, dar şi urât. / Dintre faptele nasoale: / Amânarea din Parcare, / O Ciupercă-n nelucrare, / Fonduri de Guvern furate, / Multe taxe majorate...
Dacă circuli prin oraş, este imposibil ca la 2-300 de metri să nu dai peste un mic şantier. Ba se sparge o stradă, ba se renovează o clădire. Se introduc ţevi, se raşchetează asfaltul, se amenajează pietonale, este o efervescenţă de parcă la noi s-ar ţine Olimpiada Constructorilor.
Constat cu bucurie că există o concurență serioasă între cele două centre de putere din Bihor: Primăria Oradea și Consiliul Județean, în ce priveşte muzeele. Iar concurența asta nu poate fi decât benefică pentru turismul din Oradea.
Decât să tipărim broșuri și să ne batem cu pumnii-n piept, mai bine ne aplecam pe probleme importante. Să lichidăm toaletele din fundul curții, să racordăm gospodăriile țărănești la gaz metan, să oprim migrația care duce la depopularea țării, acestea erau proiecte ce meritau închinate mărețului Centenar. De autostrăzi nici n-are rost să mai vorbim.
Săptămâna trecută, la dezvelirea bustului lui Mihai Viteazul de la Sânmartin, unde era prezent soborul de senatori PSD, un individ care răspunde la numele de Bonica Cosmin a agresat un protestatar și pe reporterul BIHOREANULUI. Numitul Bonica a fost un activ membru PDL în perioada când partidul era un etalon în furăciuni și evaziuni. A trecut apoi la PNL și-l curta pe Cornel Popa, ospătându-l la pensiunea construită prin evaziune...
De remarcat, totuşi, solidaritatea de care dau dovadă clujenii, inclusiv la nivel de conducere. Se ceartă ca chiorii între ei, dar când este vorba de interesele județului acționează în gaşcă. La noi, în schimb, responsabilii își macină energiile în lupte de orgolii, așa că nici nu-i de mirare că între cele două orașe e o diferență atât de mare.
Petru Filip, pe vremea când era primar, avea o tactică ce a dat mereu rezultate. De câte ori trebuia să lanseze în spaţiul public un proiect controversat îl scotea la înaintare pe consilierul său, regretatul Radu Crican. Dacă treaba nu ieşea bine, cel care încasa sudalmele era Crican, iar don Pedro rămânea curat şi uscat. Ceva de genul acesta se petrece acum la Consiliul Judeţean.
De când avem și Piața Unirii, și Cetatea renovate, suntem în situația măgarului lui Buridan. Bietului animal i-a pus stăpânul două grămezi de fân și măgarul a murit de foame pentru că nu se putea hotărî din care să mănânce. La fel pățim și noi când e vorba de locurile unde să organizăm evenimentele importante. S-au încercat variante, ba în Piață, ba în Cetate, ba în ambele locații concomitent.
O, ce veste minunată de la Consiliul Judeţean se arată! Acum, că ne-am lămurit cu avioanele, domnul Pasztor ne îmbrobodeşte cu poveştile despre renovarea clădirilor Teatrului Arcadia şi Policlinicii. Iată că se împlinesc doi ani de când Policlinica a fost retrocedată Consiliului Judeţean. Timpul a trecut şi oamenii se uită chiorâş la monumentala clădire împachetată în plase, ajunsă simbol al neputinţei mai marilor Judeţului.
Ghiță Pasc, directorul Aeroportului Oradea, poate dormi liniștit, iar şeful Consiliului de Administrație, domnul Bimbo Szuhai, a scăpat de emoții. Troica de la Consiliul Județean și-a mai arătat încă o dată neputința. Din noiembrie, de pe Aeroportul Oradea, spre extern zboară numai păsările călătoare.
Când acum 10 ani primarul Bolojan, în plină criză economică, s-a apucat să facă parcuri industriale, mulţi spuneau că nu are nicio şansă. Că ne-au luat-o definitiv înainte şi Clujul, şi Timişoara, ba chiar şi Aradul. A durat ceva să populăm sutele de hectare cu firme, dar iată că strategia şi-a arătat roadele.
Acum 18 ani, în data de 25 octombrie 2000, săptămânalul BIHOREANUL a ieşit pe piaţa locală într-un tiraj de 12.000 de exemplare, care apoi a fost suplimentat cu încă 4.000! Ca să vedeţi ce-am fost şi ce-am ajuns: acum întreaga presă de limbă română din judeţ are, cumulat, acest tiraj!