Contestaţia privind tergiversarea proceselor. Condiţii
Codul de procedură civilă intrat în vigoare la 15 februarie 2013 prevede, pentru prima dată în România, posibilitatea formulării unei contestații în cazul în care se apreciază că procesul se prelungește nejustificat. Conform articolului 522 din Codul de procedură civilă, oricare dintre părţi, precum şi procurorul care participă la judecată, pot face o contestaţie prin care, invocând încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată.